Statistici care demonstrează importanța ORM într-un business online

Trăim, fără doar și poate, în era internetului, însă mai mult decât atât, trăim într-o țară în care internetul se găsește „pe toate gardurile”. Este ieftin, are o viteză situată pe primele locuri în topul celor mai rapide din lume și este extrem de accesibil. De fapt, este atât de ușor să beneficiezi de internet (aproape) oriunde te-ai afla în România, încât, în mediul rural, numărul locuințelor cu conexiune la internet a ajuns să fie de aproximativ 3 ori mai mare decât numărul locuințelor care au un grup sanitar în interiorul lor.

De altfel, nu doar România stă bine la capitolul internet. Chiar dacă există diferențe uriașe între noi și alte țări – în special în privința costurilor (mai mari) și a vitezei (mai mici), internetul este utilizat, în prezent, de tot mai multă lume din orice țară civilizată.

Ultimele statistici arată că, în martie 2017, aproximativ jumătate din populația lumii, respectiv 3,7 miliarde de oameni, utilizau internetul. Iar cifrele se modifică frecvent, cu o viteză extrem de mare – lucru pe cât de impresionant, pe atât de înfricoșător.

Asta deoarece acum, mai mult ca oricând, oamenii caută pe internet tot ce îi interesează și emit păreri despre persoane publice, servicii sau companii, influențând astfel opiniile și alegerile altor utilizatori.

Cifrele vorbesc de la sine

   De aceea, managementul reputației online (ORM – Online Reputation Management) este obligatoriu pentru orice business, fiind o componentă extrem de importantă a procesului de branding. Iar rațiunea acestei teorii este foarte simplă: dacă Google a indexat câteva articole sau comentarii negative la adresa ta sau a afacerii tale, și acestea apar afișate în primele rezultate ale căutărilor făcute de clienți, businessul va avea, mai devreme sau mai târziu, de suferit.

   Iată câteva statistici care dovedesc importanța controlului privind reputația online:

64% dintre utilizatori își pun încrederea în motoarele de căutare când vor să afle ceva

   Potrivit studiului 2017 Edelman Trust Barometer, la nivel mondial, 64% dintre respondenți se bazează pe motoarele de căutare atunci când vor să se informeze. Mai precis, internetul a devenit prima opțiune a oamenilor atunci când vor să afle ceva cu privire la afaceri, știri, inclusiv când vor să-și confirme un zvon auzit, de exemplu, la radio sau la televizor.

 Google este cel mai popular dintre motoarele de căutare, fiind folosit de 81% dintre utilizatorii de internet.

   Așadar, Google controlează peste 80% din traficul căutărilor efectuate de utilizatorii de internet (statistică valabilă pentru luna iulie 2017), iar pe locul 2, după el, se situează motorul de căutare Bing, folosit de 6,97% dintre utilizatori, la nivel global.

Wikipedia se poziționează pe prima pagină în Google pentru peste 50% dintre căutările oricăror cuvinte cheie.

   Întrucât este una dintre platformele online în care utilizatorii din toată lumea au cea mai mare încredere, Wikipedia se află în topul afișărilor rezultate pentru peste jumătate dintre căutările efectuate pe internet. Așadar, cu siguranță, nimeni nu își dorește să apară vreo informație negativă la adresa sa ori a businessului pe care îl conduce în vreuna dintre paginile Wikipedia.

Procentul persoanelor cu vârstă medie care au cont pe cel puțin o platformă de socializare a ajuns la 69% în 2016, față de 5% în 2005.

   Acest lucru înseamnă că influența pe care social media o are asupra deciziilor consumatorilor s-a extins foarte mult în ultimii ani și asupra persoanelor cu vârstă medie, comparativ cu perioada anului 2005, de exemplu, când majoritatea celor care foloseau platforme de socializare – și se aflau, așadar, sub impactul acestora – erau adolescenți.

   Un studiu aferent anului 2016 – realizat pentru piața locală a mediului de business din America de Nord, însă extrem de relevant pentru determinarea schimbărilor produse în ultimii ani în online – arată următoarele:

   Numărul utilizatorilor care citesc recenziile primite de companii de la clienți este de 91%, în timp ce doar 9% dintre respondenți au declarat că nu citesc review-urile altora pe internet;
84% dintre oameni privesc aceste recenzii ca pe niște recomandări personale ale altora, astfel că empatizează cu opiniile citite;

  • 7 din 10 utilizatori obișnuiesc să-și posteze comentariul/părerea/recenzia cu privire la companii, sau servicii la care au apelat, dacă site-ul îi îndeamnă să facă acest lucru;
    90% dintre utilizatori își formează o părere despre un business din mediul online după ce citesc cel puțin 10 review-uri despre acesta;
  • 54% dintre utilizatori accesează anumite site-uri doar după citirea unor recenzii pozitive;
  • 73% dintre utilizatori consideră că review-urile mai vechi de 3 luni nu mai sunt relevante;
  • 74% dintre respondenți au declarat că recenziile pozitive îi fac să aibă mai multă încredere într-o companie și în serviciile pe care aceasta le oferă;
  • 58% dintre utilizatori consideră că star rating-ul unui site are cel mai important rol în formarea unei păreri despre acesta.

Așadar, cifrele vorbesc de la sine și indică fără doar și poate că acest control al reputației online este mult mai important decât ar crede majoritatea antreprenorilor și a persoanelor publice. Iar pentru ca un business să se bucure de implementarea corectă a celor mai bune proceduri de ORM, se recomandă apelarea la specialiști în domeniu.

Spre exemplu, cei de la AdMarks te pot ajuta cu întocmirea unui plan de management al situațiilor de criză cu privire la reputația online. Îi găsești pe admarks.ro, unde găsești și datele lor de contact pentru stabilirea unei întâlniri și planificarea campaniei de ORM care să-ți asigure transformarea reputației negative din mediul online într-una pozitivă.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.