8 Martie, cadoul perfect

Adevarul este ca nu as fi crezut. Poate ca nu mai aveam puterea sa cred, totul era mult mai usor si totusi mult mai complicat. Totul era acolo si prea putine lucruri mai trebuiau sa conteze. Da, a fost petrecere iar. A fost muzica aia care in general pe mine ma face sa ma simt: ok, eu acum trebuie sa dansez? Cum? Sar? De ce oamenii astia stiu versurile? Suna bine, oare…

Eram sigura ca undeva dupa miezul noptii ochii or sa-mi aterizeze in gura si o sa adorm dansand. Mi-am pierdut putin increderea in Beard on! imi pierdusem si cheful, asa ca m-am hotarat sa ma sprijin, sa ma las dusa de val pentru ca aglomeratia aia nu era acolo ca sa-mi scoata mie peri albi. Oamenii aia nu erau nebuni, nebuna eram eu pentru ca nu vroiam sa ma relaxez, sa ma las dusa de val. Nebunia a inceput sa-mi curga prin vene incet, incet. Muzica a inceput sa ma relaxeze iar corpul meu sa danseze de parca as fi copilarit cu genul asta de muzica. Am dansat pana mi-au intepenit picioarele, pana cand am murit de sete, pana m-am sprijinit de perete sa nu ma dezechilibrez din crizele de ras pe care le aveam uneori. Le aveam pentru ca simteam nevoia, pentru ca vedeam lucruri care ma amuzau, pentru ca fumul imi umplea parul si pentru cateva secunde credeam ca dispar. Simteam ca dispar.

Aparitia ta a fost ceva care urma sa ma bulverseze si sa ma faca sa simt mult mai bine totul. Nu stiam ca dupa atata vreme (cat a trecut? 3 ani? 4 ani?) totul va mai reveni in mintea mea la fel de clar. Suntem identici, iar locul ala, petrecerea aia. Totul, muzica, lumea, noi nimeriti acolo unul langa altul. Unul in fata altuia fara puterea de a spune ceva. Fara puterea de a ne misca. Oamenii din jurul nostru pareau creeati din povestea noastra.

Eu cu scrierile mele. Tu cu privirea ta. Noi cu gandurile noastre. Esti acolo intotdeauna pentru ca tu cunosti demonul din interior. Cunosti totul bine, cunosti fiecare moment, fiecare privire, fiecare dans si unduire. Te urasc pentru ca ai facut toata seara sa fie perfecta. Te urasc pentru fiecare secunda in care tricourile noastre aveau aceeasi sigla iar tu erai ca un copil alintat si plangacios. Barba conteaza pentru ca e lucrul care ma face fericita. Uitasem asta.

Imi cer scuze ca am indraznit pentru un moment sa imi pierd increderea intr-o mare de oameni facuta sa se simta bine, iar eu, iar carcotasa si imposibila vroiam sa schimb ceva. Imi cer scuze ca mi-a placut atat de mult si ca o sa pastrez seara asta in top 2014, in topul meu personal de petreceri, pentru ca sunt atat de putine petreceri la care aproape plang de bucurie, de catharsis.

Va multumesc Beard Brothers !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.