Povestea cu lupul

Stii povestea cu copilul care a strigat “lup” ? Hai sa ti-o repet, pentru ca nu vreau sa am surpriza sa nu stii despre ce vorbesc. Nu vreau sa nu intelegi povestea pe care vreau sa ti-o spun acum. Vreau sa incep sa fiu tot mai clara, atat in cuvintele pe care ti le adresez cat si in gesturile pe care le fac cu tine. Vreau totul sa fie perfect pentru ca eu sunt o perfectionista, care traieste intr-un paradis perfect. Nu vreau sa-miĀ  stric zen-ul stiind ca tu probabil nu ai inteles ce am zis. Asa ca, sa incepem :

A fost odata un copil, care se plimba printr-o padure langa satul in care locuia. Acest copil intr-o zi a inceput sa strige: “lupul, lupul, vine lupul! Ma ataca! Ajutor!”. Satenii toti au venit in graba sa-l salveze. El era singur, in siguranta, se amuza de reactia satenilor. Dupa cateva zile, copilul iar s-a dus sa se plimbe prin padure. Dorind sa vada care va fi reactia satenilor, a inceput iar sa strige: “lupul, lupul, vine lupul! Ma ataca!”. Satenii au venit iar sa-i sara in ajutor, surprinsi ca si de aceasta data, copilul glumea cu ei. Nemultumiti i-au spus sa nu se mai plimbe pe langa padure, pentru ca atunci cand strigi lupul, el o sa vina. Copilul se amuza teribil de reactia satenilor. Intr-o zi a iesit iar sa se plimbe. S-a hotarat sa mearga iar catre padure. Satenii l-au vazut ca pleaca asa ca s-au hotarat sa nu mai fie partasi la farsele lui care nu sunt deloc amuzante. Cum se plimba el prin padure, surpriza, a aparut lupul flamand si fioros. Degeaba a stigat copilul dupa ajutor, pentru ca acum nimeni nu-l mai credea!

Asemanarea dintre acest copil si tine este mai mult decat izbitoare. Degeaba ma iei in brate si-mi inmoi genunchii, ca nu mai pot sa ma concentrez la nimic, sau mai mult: sa fiu suparata pe tine. Degeaba imi soptesti la ureche lucruri care ma fac sa zambeasca pe moment sau pentru o perioada mare din zi. Degeaba sunt toate lucrurile astea daca tu nu faci nici macar efortul minim de a-mi spune adevarul.

Stiu, stiu, relatiile perfecte sunt bazate pe o tona de minciuni. Stiu, stiu, cuvantul relatie e prea mult pentru ce e intre noi. Da, stiu, trebuie sa am rabdare, dar unde sa fie rabdarea mea cand tu imi spui: ai incredere in mine! Imi spui asta cu o seninatate si un zambet pe chip care ma fac sa imi doresc din toata inima sa te cred. Din pacate, dupa cateva momente, ai ghinionul sa fac cumva si sa descopar ca tot ce mi-ai spus este cat se poate de ireal. Daca nu ai cumva ghinionul asta, reusesti sa te contrazici. Nu stiu daca iti dai seama.

Poate ca cer mult, poate ca cer mult sa am incredere in tine. Imi repet ca nu ar trebui, dar esti intr-o groapa atat de adanc sapata din minciuni si amagiri, incat imi dau seama de fiecare data cand ma minti. Ma uit in ochii tai atat de inocenti, ma uit la tot ceea ce-mi arati si astept sa consumi a 4-a bere ca sa povestesti mai multe. Astept sa ma suni si stiu dupa cum nu-mi raspunzi ce se intampla. Te cunosc dupa voce, dupa cum ma eviti sau ma iubesti. Incep sa sustin faptul ca te cunosc mai bine decat te cunosti tu. Iti cunosc atat potentialul cat si toate gesturile incat de multe ori stiu ce urmeaza sa faci. Mai rau este ca eu stiu sigur ca o sa faci un lucru (sau altul) iar tu inca nu l-ai facut. Poate ca este un lucru rau faptul ca te citesc atat de bine, dar ador sa te cunosc.

Astept sa vad lucruri noi la tine. Astept sa-mi arati ceva ce nu mi-ai aratat inca. Astept sa mi te arati cel din spatele a ceea ce vrei sa pari atunci cand faci tona de prostii pe care te juri ca nu le mai faci a doua zi. Atunci cand vii cu regrete si ai intentia (macar atat pentru un moment) sa te schimbi. Vreau sa te simt atat de aproape de mine incat sa nu vreau sa te mai dezlipesc prea curand. Vreau sa nu mai simt ca ma minti si sa am impresia ca vorbesc singura. Vreau o multime de lucruri de la tine. Nu doar ca le vreau, mi le doresc din toata inima. Imi doresc sa nu mai strigi lupul pentru ca in momentul in care o sa vina o sa ai un soc pe care nimeni nu-l merita vreodata. Imi doresc sa te transformi intr-un lup flamand dupa ceva ce nu ai.

Spune-mi sincer: ce-ti lipseste?

Spune-mi sincer: cat de mult iti lipseste afectiunea? Cat de mult iti place cand te alint? Cand te strang in brate si te sarut, cand imi plimb mainile pe gatul tau si te strang aproape de mine? Iti lipsesc atunci cand nu ma ai, sau iti ajunge tot ce ai acum? Chiar nu iti doresti mai mult de la toata joaca asta de copii adolescenti si nehormonati?

Imi lipsesti uneori si atunci cand esti langa mine. Te doresc si-mi dau seama ca asta este unda dintre cele mai mari greseli pe care le fac de cele mai multe ori. Te doresc cu o pofta mai mare decat ai putea sa-ti imaginezi, te vreau cu toata fiinta mea, pana cand mi se face rau de la toata doza de tine pe care as fi instare sa o am.

Nu stiu cum sa-ti mai explic asta, nu stiu daca intelegi ceva din toate lucrurile pe care ti le spun, dar sper sa incepi sa tii cont de ele cat mai repede, pentru ca altfel nimic nu se va schimba. Pe de alta parte, daca nu vrei absolut nicio schimbare, nici macar una mica, atunci te rog ramai asa. Nu stiu cum sa-ti mai explic ca nu faci bine ce faci, ca eu sunt aici sa te ajut sa te schimbi. Nu te voi obliga. Daca nu vrei sustinerea mea, cu tot regretul, eu am sa plec. Am sa plec si-am sa te las in padurea cu dezamagiri si treziri singur in pat. Fara mine imbratisandu-te si sarutandu-te si spunandu-ti “buna dimineata dragul meu”.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.