Amintiri impietrite pe o coala

Am incontinuu obsesia de a nu uita lucruri. Notez intr-una lucruri pe care cred ca as fi tentata sa le uit. Imi pun remindere, scriu pe blog(uri), pun statusuri pe facebook, salvez bookmark-uri. Fac orice cred ca o sa ma ajute sa imi amintesc. Vreau sa pastrez intotdeauna proaspete in memorie amintirile speciale. Vreau sa nu le uit niciodata. Cea mai simpla metoda, cea mai eficienta si cea mai veche dintre toate (si favorita mea) este facutul de poze. Ador sa fac poze la tot ce vad. Ador sa transform orice eveniment intr-unul special. Orice zi banala trebuie transformata intr-una speciala, dar cu grija pentru a nu exagera.

Cu timpul am umplut dvd-uri intregi cu poze, atat de pe la petreceri cat si doar peisaje si concedii. Am umplut memoria aparatului foto de atate ori. Am developat intotdeauna. Am listat si am scos pe hartie fiecare poza speciala. Fiecare fotografie care spunea mai mult decat spunea tot setul.

In fiecare an developez un set de poze favorite din anul acela. In fiecare an ma amuz cu un aparat de unica folosinta. Imi place enorm de mult sa simt hartia sub degete in momentul in care ma uit la poze. Este atat de personal in comparatie cu impersonalitatea pe care ti-o ofera ecranul pe care le privesti in mod normal.

Am observat ca multa lume isi scoate pe hartie poze, isi creeaza colaje cu momentele cele mai superbe si le lipeste pe usa/perete/birou. Ne place enorm de mult sa ne vedem prietenii intotdeauna aproape. Ne place sa admiram, sa ne amintim si sa pastram totul in fata noastra. Ne place sa creem privind amintiri noi. Ne place sa punem tara la cale. Ce mai, pe scurt ne place sa imortalizam amintirile, sa ne tragem in chip, iar mai nou, tehnologia si retelele sociale ne-au transformat in niste fotografi profesionisti care pozeaza cafele, pahare de bere, nori, apusuri si peisaje.

Incepe cumva sa ma exaspereze nevoia asta enervanta de a face poze la cele mai neimportante lucruri. In acelasi timp imi face placere cand vad ca oamenii accepta provocari de genul : un selfie in fiecare zi timp de x zile. Am incercat si eu intr-o vreme sa fac acest lucru dar nu am reusit sa ajung prea departe deoarece ori uitam ori mi se parea ca nu sunt destul de interesanta in ziua respectiva. Pe scurt, cautam motive sa nu fac un lucru pe care mi l-am propus deoarece nu mi se parea atragatoare ideea.

In schimb, in fiecare an am grija sa imi fac poze, sau macar una cu prietenii mei foarte apropiati. Asta deoarece  tin ca pozele pe care le privesc atunci cand sunt acasa, din colajul meu drag sa fie inoite in fiecare an, sau chiar de doua ori pe an. Imi place sa pot privi oamenii importanti din viata mea in caz ca mi se face dor de ei. Sa-mi amintesc cu drag momentul acela superb cand a fost facuta poza.  Imi plac toate lucrurile astea vizuale care ma fac sa ma simt atat de bine. Ma relaxeaza oricat de nervoasa sau de rau mi-ar  fi mers in ziua respectiva. Prietenii, pozele, astea sunt lucrurile care te fac sa zambesti orice s-ar intampla.

De cate ori ma hotarasc sa imi iau aparatul sa caut frumusetea zilei care mi se pare mohorata ma simt ca un fotograf in Cluj, un fotograf profesionist. Descopar de cele mai multe ori lucruri pe care le-as fi ignorat in mod normal, dar atrasa de faptul ca sunt cu aparatul foto dupa mine le observ brusc. E drept ca am inceput sa am obsesia de a-l avea intotdeauna cu mine, deoarece nu stii niciodata ce apare: peisaj, petrecere, oameni, orice.

Amintirile cele mai frumoase or sa ramana intotdeauna intr-un album. Impietrite pe o coala care va incepe sa paleasca cu anii. Impietrite acolo sa le arat la nepoti, care probabil nu or sa stie cum arata pozele pe altceva exceptand un gadget.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.