Resurse umane sau inspiratie muncitoreasca

Multi ani de zile m-am izbit de cateva probleme de angajare. Ba nu am destula experienta, ba am prea multa experienta. Incerc sa-mi dau seama ce este mai rau, ce este mai idiotic ca cerinta. De la intership-uri de 8luni neplatite pana la oameni de resurse umane scarbosi, am trecut prin toate. Problema sigur era undeva. Posibil la mine. Cred ca la mine.

Eu fiind o persoana cu poate prea multa energie in mine, doritoare sa ma implic in tot, de multe ori sa ma implic poate chiar in mai mult decat as putea sa fac. Am ajuns sa fac ceva ce nu credeam ca o sa-mi placa, anume HR. Mai pe romaneste, am ajuns sa fac Resurse Umane. Sa lucrez cu oameni. Cu multi oameni. Sute de oameni, doritori sa lucreze in diverse proiecte/evenimente/festivaluri veneau sa-mi povesteasca despre visele lor. Aveam tabele si notite pe post-it-uri, aveam incapatanarea de a retine cat mai multe chipuri si nu in ultimul rand: cat mai multe nume si chipuri. Vroiam sa devin un om bun de RU/HR, m-am documentat singura despre tot ce aveam nevoie sa stiu. Am descoperit singura gaura de la covrig si mi-am dat seama ca a lucra cu oameni este un job foarte solicitant, chiar daca nu ne dam seama.

Poate ca acum, dupa 4 ani de HR as prefera sa lucrez cu niste roboti, sa nu mai studiez psihologia, sa nu ma mai atraga atat de mult serialele si cartile despre oameni. Am incercat. Am incercat sa plec din toata aria asta. Am plecat. Mi-am bagat picioarele in el HR si am plecat. O luna m-am relaxat, am incercat sa fac altceva. Am incercat sa lucrez doar la laptop, ca un artist adevarat tarand laptopul si cartile prin baruri. Ma loveam de evenimente, vroiam sa spun ca HR-ul nu si-a facut treaba bine, aveam ceva de comentat. Auzeam prieteni plangandu-se de una-alta, priveam nepasatoare si spuneam “eu nu ma mai ocup cu asta”. Doua luni. Doua luni si 8 zile. Atat am rezistat fara sa simt ca innebunesc, fara sa simt ca vreau sa ma intorc la oameni. Vreau sa ma intorc la a forma, a da idei, a pune un punct la finalul unei propozitii pe care mai multi oameni incercam sa o creem. M-am intors la a inspira prin ceea ce pun la cale alaturi de alti oameni, prin ceea ce-mi place sa fac.

Intreb : de ce nu facem toti ceea ce ne place sa facem? Ce ne opreste in viata asta si ne trimite la job-uri si la lucruri pe care ajungem sa le uram. Ne amaram viata, ne amaram ideile, ne complacem in situatii care ne sleiesc de puterea de a visa, de a crede, de a face ceva cu adevarat.

Este greu oare sa gasesti o  agentie de munca temporara care sa fie acolo pentru tine cu tot ce iti doresti? Care sa fie altceva decat toate  site-urile care promit joburile viselor copilariei, dar tot ce reusesc este sa te faca sa te complaci in ceva mult prea trist. Ceva mult prea sub orgoliul si puterea ta ca persoana. Meriti mult mai mult, meriti niste oameni care chiar sa-si dea interesul pentru tine. Meriti pe cineva energic care sa se zbata si sa-ti spuna ca esti unde trebuie, ca esti pe drumul cel bun. Meriti sa te perfectionezi pe ceea ce stii tu ca-ti place, nu pe ceea ce te obliga societatea sa-ti placa.

Intreb: ce te opreste sa devii cel mai bun in ceea ce iti place? Cine? Este alta persoana in afara de tine?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.