Monthly Archives: November 2013

O poveste despre fumatori (part1)

M-am hotarat sa fac un mini-serial. Am vazut ca este destul de in voga acest subiect. Mai nou toti fumatorii trebuie inchisi in camere etanse, fara tigari, doar cu o bricheta daca se poate. Apoi turnata nicotina si gudron peste. Lichide daca se poate. Daca nu se inneaca, inseamna ca sunt fumatori adevarati. Daca se inneaca, apai – inseamna ca n-o fost sa fie.

Multi fumatori se apuca poate din vreme prea tarzie. E o curiozitate sau doar o fita. O fita pe care ne-o asumam pentru a ne integra in anumite cercuri unde ni se pare absolut normal sa fumam. In timp unii dintre noi au devenit colectionari, au trecut prin multe branduri, iar fumator adevarat e acela care stie ca timpul se masoara in tigari fumate.

Trecand de la brand-uri precum Carpati si ajungand sa degusti Virginia Slims, ca fumator esti curios intotdeauna de un produs nou pe piata, dar reusesti totusi sa ramai fidel brand-ului tau favorit.

Am observat in ultima vreme ca o mare parte din fumatori isi cauta, ceea ce am denumit noi canva, personalitatea. Cauta un brand anume, care sa corespunda cu ei ca gust. Cauta ceva care sa li se potriveasca. Cauta incontinuu.

Unii din prietenii mei au renuntat la fumat in favoarea tutunului rulat. Daca iti iei din Ungaria e putin mai ieftin, iar din coltul asta de Ardeal nu e tare greu sa cunosti pe cineva care cunoaste pe cineva. Pretul tutunului + foitele + filtrele este mult mai mic decat echivalentul pachetelor de tigari. Cand te gandesti ca multi dintre ei nu isi fac tigari de lene, sau ca scapa de vesnicul “da-mi o tigara te rog”. E poate mai usor, cu toate ca nu stiu exact cat de comod este.

Unii din prietenii mei au renuntat la fumat in favoarea tutunului de pipa. E drept ca eu nu stiam atat de multe despre tutunul de pipa, despre pipe in general. Cand ma gandesc la asta imi amintesc in primul rand doar de bunicutii aia care fumeaza pipa in fata semineului. E drept, pe mine ca domnisoara, ca bunicuta, nu sunt sigura ca m-ar prinde foarte bine o pipa in mana, dar asta este altceva.

O mare parte din prietenii mei au renuntat la fumat in favoarea tigarii electronice. Da. Astia sunt o mare parte dintre cei care fumau exagerat de mult pe zi. Astia sunt cei care si-au dat seama ca nu sunt dependenti de gustul de scrumiera care le ramane in gura, ca nu le place, ca vor o schimbare dar ca sunt dependenti de gestul psihologic de a duce tigara la gura.  Am auzit multe lucruri pro si contra despre tigarile electronice, dar atat timp cat aud de la oameni care le folosesc de ani buni doar lucruri bune despre ele, cum simt diferenta in special la buget, cum nu ii mai afecteaza atat de tare, etc, nu pot decat sa cred ca intr-o zi am sa fac si eu investitia asta. Eu momentan astept sa apara nicotina cu aroma de Camel, pentru ca nu pot sa renunt la brand-ul meu favorit, iar tigarile prea dulci mi se par gretoase. E drept, e o chestie de gust.

Povesteam zilele trecute cu o prietena care fumeaza tigara electronica. Eu ma chinuiam sa-mi fac una din tutun. N-am reusit asa ca dupa multe esecuri mi-am scos una din pachetul unde masinaria aia mare le-a facut deja. Radea si ne distram amandoua gandindu-ne la povesti cu tigari. Eu m-am hotarat ca pana in momentul in care ma decid ce sa fac cu tona de accesorii de fumat pe care le am, nu ma apuc de nicio electronica. Imi spunea ca atunci cand a aparut primele dati la birou cu una, singura intrebare enervanta pe care a primit-o a fost:Cum se foloseste tigara electronica? Povestea razand de momentele in care iesea in frig pe balcon la tigara si cafea dimineata cu fetele si se amuza cum ele incercau cu greu sa isi aprinda tigara.

E amuzant cate sacrificii stim sa facem pentru un viciu. Cum il mutam, il mulam si il metamorfozam. Ne atasam de el…

Pe o scara de la o bere la acceptare

Am observat ca este un moment in viata fiecaruia dintre noi, cand valul de a petrece si a ne imbata vineri seara tine cam o luna – zilnic. Apoi, dupa o luna ficatul este murat in alcool, tu esti insetat de o stare de spirit in care nu iti mai pasa de nimic. O stare de spirit care te face zen dupa ce toata lumea iti freaca nervii la lucru mult prea multe ore.

Am cunoscut de-a lungul timpului cateva persoane la care cei 8-9 litri de bere pentru muratul ficatului zilnic devenisera o obisnuinta. Dupa cateva prea multe luni in care se intampla acest lucru, oamenii din jurul tau incep sa-si faca griji. Prietenii tai incep sa susoteasca pe langa tine ca nu te-au mai vazut treaz de mult, ca ai inceput sa-ti inlocuiesti iaurtul de la micul dejun cu bere sau cafeaua ta in loc de lapte are dublu shot de whiskey. Astea nu sunt neaparat obiceiuri sanatoase pe care le deprindem, dar ne umplem de niste hormoni si adrenalina menite sa ne faca sa nu vedem greselile pe care le facem. Organismul nostru suporta mai mult decat ar suporta prietenii si apropiatii. Problema este bineinteles ca e greu sa accepti ca ai o problema.

Cineva mi-a spus zilele astea ca nu e bine sa insisti. Ca nu e bine sa-l bati pe om la cap spunandu-i ca are o problema. Omul trebuie sa-si dea seama singur si sa faca alegerea pentru ca doreste el. Cumva sunt deacord cu acest lucru, dar ar fi frumos sa nu isi dea seama cand deja a ranit prea multi oameni din jur.

E drept, eu sunt un om caruia ii place sa detina controlul. Sunt un om care se dedica poate prea mult unor prietenii, iar atunci cand vad unele lucruri care ma deranjeaza am de ales intre a spune ceva sau a ignora. Recunosc ca inca o mare parte dintre oamenii din jurul meu se poarta de parca sunt intr-o continua adolescenta petrecand aproape zilnic si consumand cantitati industriale de alcool. Partea cea mai proasta este ca ajungi sa te imbeti foarte greu, sau daca te imbeti usor, ti se rupe filmul si nu esti deloc unul dintre cei mai prietenosi oameni de pe pamant.

E scurt drumul de la iesitul la bere aproape zilnic la o problema care-i afecteaza pe cei din jurul tau mai mult decat pe tine. E greu sa accepti faptul ca ai o problema cand te legi de toate amintirile nasoale din trecut pe care te gandesti sa le ingropi intr-o bere. Apoi in doua pentru ca amintirea e inca vie. Apoi intr-un bax de bere pentru ca deja amintirea e tot mai proaspata si incepe sa te scoata din sarite. Apoi ti se rupe filmul si dimineata te trezesti in pat. Esti mahmur si imbracat la fel. Iti tremura mainile. Te speli pe dinti cu bere, pentru ca e singura aroma care-ti face bine. E singura aroma pe care o suporti.

E trist, e trist ca nu ne dam seama de multe lucruri. Poate ar trebui sa fac si eu o schimbare, sa inspir adanc si sa accept deciziile care dor. Poate ca este si vina mea, ar trebui cu siguranta sa vad totul ca pe un pamflet. Am descoperit de curand ca omul reactioneaza mai degraba la misto-uri si glume care-l bantuie mai mult timp decat la vorba buna, prietenoasa si calma.

omul tolomac, isi face gauri nedorite

Cu totii am vazut stirea despre Dorel care spargea nuci azi noapte la aeroportul din Cluj-Napoca si poc – si-a trans un glonte in picior. E drept, e destul de usor sa-ti faci inca o gaurica. Poate omul vroia sa-si dea un pierce si nu i-o iesit. Poate o vrut sa se sinucida si o dat pe langa. Macar n-o dat ca Bombonel in gat, o facut rateu de zile mari. Omul stia ce stie, ca tintea la femurala – dar n-a fost sa fie.

Ca tot suntem la capitolul mare-i gradina Domnului si toti vor pierce-uri ca Isus, sa va povestesc una auzita. Proaspata nu e, ca o stiu de vreo luna dar tot n-am avut contextul necesar s-o povestesc. Se face cum se face, de cateva zile mi se construiesc contextele pentru articole care stau in draft sau prin agenda de multa vreme.

Socrul unui vecin, il suna pe acesta intr-o seara tomnatica, tarzie, seara d-aia plina de beri, sa-l roage frumos sa-l duca la UPU. Vecinu se agita si cu cele mai negre ganduri din dotare se duce la socrii. Il gaseste pe socru cu palma infasurata intr-un prosop rosiatic, urland de durere. Ce facuse omu? A vrut neaparat sa repare ceva la un frigider. Bucata aia de plastic urma sa stea doar daca era prinsa. Ca sa fie prinsa trebuie sa aiba o gaura. Ca sa aiba o gaura, ai nevoie de o bormasina. Drept urmare, tinand bucata de plastic in palma stanga, cu palma dreapta dadea o gaura cu bormasina. Da. A facut gaura. Cu totul.

La urgente a descoperit ca nu e singurul care a incercat, in apropierea postului Craciunului (nu incepuse inca postul) sa-si faca un pierce cu bormasina. Mai erau altii care au incercat sa-si taie unghiile cu drujba si au nimerit o parte din deget, cu toporisca, bormasina in picior si alte combinatii.

Acum pe bune, lucrurile astea is mega-fatale si deloc amuzante, dar cand le auzi asa de tampe, de parca sunt facute de niste copii tolomaci care nu se gandeau ca ar putea sa li se intample chiar lor asta, te trezesti cu un suras intepenit pe juma de mutra, pe care nu ti-l poti sterge.

Loungerie II, un concert pentru suflet

Cu exact un an si cateva zile in urma, luam parte la primul meu concert Loungerie II. Ii ascultam deja de multa vreme pe youtube, descoperiti de pe la radio Guerilla. Am sacrificat Noaptea Devoratorilor de Publicitate, calupul doi, pentru a da o fuga prin orasul incetosat sa ii vad pe omuletii pe care ii ascultasem innebunita de stil.

Spectacolul a fost mai mult decat fenomenal. Oamenii astia au darul de a te relaxa prin stilul lor asa cum putini reusesc.

Vara asta am stat cu o unghie in gat putin, pentru ca eram blocata in centrul orasului si n-am reusit sa dau o fuga pana la Electric Castle sa le vad si concertul de acolo. O mare parte din prietenii mei au ajuns mult mai tarziu sa vada concertul asa ca mi-am pierdut sansa. Am suferit. Sincer sa spun, am suferit pentru ca-mi doream sa-i revad. Imi doresc sa-i revad foarte mult. Sunt momentele alea in care simti pur si simplu ca youtube-ul/soundcloud-ul nu iti mai ajunge, vrei mai mult. Vrei sa-i vezi pe oameni in fata ta cum simt muzica. Vrei sa simti cu ei totul, vrei sa-ti zbiere muzica in urechi, vrei sa plutesti.

Se apropie cu pasi repezi un concert. Pai sa profitam!

1477533_10152073064044524_203667015_n

Proiectul de punk jazz este adus din nou la Cluj dupa ce vara aceasta cei 5 membrii LOUNGERIE II au urcat pe scena ELECTRIC CASTLE, alaturi de alte trupe romanesti, in deschiderea concertului Morcheeba. La doi ani de la lansare, LOUNGERIE II continua sa se dezvolte in spatiul cultural romanesc cu forte independente.

LOUNGERIE II propune o fuziune de stiluri. Daca nu ar exista necesitatea unei etichete concrete cei 5 ar prefera sa nu se numeasca nicicum stilul pe care si l-au creat. Sub influenta free jazz, post rock, punk si lounge funk, LOUNGERIE II este o experienta creata sub acumularea si descarcarea emotional muzicala similara cu procesul cel mai firesc din lume: asumarea constienta a comunicarii libere.

Henna, o schimbare radicala

O femeie spunea candva, ca atunci cand ai nevoie de o schimbare radicala in viata, fa ceva cu parul tau, pentru ca baiatul de langa tine nu are nicio vina. Parul este cel mai usor de schimbat, atunci cand avem nevoie de ceva radical. Am trecut prin multe nuante si prin multe frizuri in ultimii ani.

Prin 2009 am inceput cu freze asimetrice si o gramada de roscat in par. Mi s-a spus ca am sa regret miscarea. Roscatul este pacatos si nu mai scap veci de el. Am spus ca nu o sa vreau vreodata sa scap de el. Am contiuat sa fiu mandra cat de bine prinde rosul pe satenul meu deschis.

vopsit(1) vopsit(2)

Am fost de la rosu coca-cola pana la visiniu. Am trecut de la o stare la alta, de la o nuanta la alta. De la sampon nuantator la vopsea cu/fara amoniac. Parul meu saracul necesita o schimbare.

Anul trecut m-am decis sa-l egalez ca lungime, sa-l aduc intr-un pseudo-bob iar mai apoi sa ma scap de roscat. Roscatul din pigmentul meu mi-a spus Challange accepted. Dupa un an in care nu l-am vopsit – deloc, culoarea mea era dubioasa. Era un saten deschis spre blond cu influente roscate. Pentru ca #rosu !

M-am hotarat sa-mi fortez parul cu un saten. M-am dus in hipermarchet, am luat cel mai deschis saten pe care l-am putut cumpara. Da, a iesit rosu de sub el. 4 luni mai tarziu mi-am luat un nuantator, foarte inchis. Saten Violin. Da, a iesit rosu.

Am constatat ca in momentul de fata parul meu are orice culoare numa una relativ normala nu. Asa ca m-am hotarat: i’ll go Henna, and i’ll go black !!! 

Am inceput sa ma documentez despre Henna si sincer, am auzit aceleasi lucru ca despre roscat, drept urmare am spus iar Challange Accepted.

Henna miroase a fân. Miroase frumos daca iti place iarba. Are o culoare gretoasa. Eu am luat de la un plafar (cel de peste drum de Sora), vreo 13 lei am dat pe ea. E exact cum imi aminteam eu ca arata cea cand se vopsea mama. Pe cutie scrie timp de max 2 ore, eu am stat cam o ora si 40 min. Spalatul maglavaisului ala este o adevarata provocare. Trebuie sa insisti foarte mult pe radacini si pe margini sa te asiguri ca nu ti-a ramas nimic. Deasemenea, cand faci pasta, trebuie sa ai grija cata apa pui. Trebuie sa fie asa – mamaligoasa, ca sa o poti intinde. Eu cum am putin par mi-a ajuns jumatate de cutie. Cealalta jumatate o voi folosi prin februarie pentru partea a doua a experimentului.

Din cate am observat trebuia cam 3/4 din vopsea folosita, pentru ca am facut cam putina si o parte din breton nu a fost pus sub ea. Ce a fost vopsit in septembrie cu sapon nu a fost atacat prea mult. A fost doar inchis la culoare. Este ceea ce urmaream. In februarie vreau sa stau catre 2 ore si ceva cu ea in cap si vreau sa o fortez sa iasa si cu nuante albastre. Cred ca eu personal, o vreme raman la henna, mirosul de fân parca nu e atat de ingrozitor.

vopsit(3)