Monthly Archives: October 2012

Buni vs Rai

Ieri m-am hotarat sa strabat 3/4 de oras pentru a manca mancare nesanatoasa. De ce sa strabat o parte mica a orasului sa mananc ceva sanatos cand pot sa merg pe acelasi gust de plastic si acid la stomac. Ma urc in bus si privesc luminile orasului s lumea infrigurata cum se plimba din punctul A in punctul B. Imi intorc privirea usor la stanga cand vad o fetita, clasa a 2-a din cate am inteles, care scria pe o hartie o lista cu – banuiesc colegi – buni si rai.

Am zambit. Sunt sigura ca si eu aveam o gramada de liste de genul ala, o gramada de liste de tot felul. Imi aduc aminte cum incercam un an intreg sa fiu cuminte ca sa nu mai primesc nuielusa de la mos Nicolae, chiar daca era martie – aprilie, eram sigura ca el ma urmareste si daca fac ceva rau imi va pune iar nuielusa in papuci in decembrie.

Se apropie sarbatorile, se apropie sezonul in care lumea sta “in sanul familiei”. Oare n-am avea si noi nevoie de un blacklist care sa ne ajute sa mai triem din prieteni, sa vedem pe cine bucuram de sarbatori, etc ? Unde ne este iocenta si cruzimea de cand eram copii?

Da, i-am facut poza la fetita, iar daca stiam sa manuiesc telefonul s-ar fi inteles ceva din ea šŸ™‚

Povestea ce n-a fost (a story)

Eu sunt un mare fan al povestilor, nu cred ca este acesta un secret. Nu mai este un secret in orice caz. M-am trezit zilele trecute intr-o situatie putin ciudata. Stateam in fata unor oameni si promiteam ca o sa rezolv treaba (care de fapt nu era a mea). Ma bagam iar intr-un angajament de dragul de a vedea toata lumea multumita si de a nu mai vedea mutre dezamagite si agitate.

Miercuri, dimineata devreme, m-am trezit speriata deoarece nu m-am trezit la timp si imi imaginam ce o sa creada omul care ma vedea cu o zi in urma asigurandu-l ca rezolv, eu, intarziind. 20 de minute mai tarziu, am reusit sa Ā ajung si impreuna cu voluntarii mei cu cearcane sa ne apucam de treaba. Cateva arce de metal erau deja aranjate in interiorul muzeului. La ele veneau atasate lemne si ceva postere pentru ca la final sa fie un tunel 3D.

PASUL 1

PASUL 2

PASUL 3

PASUL 4

PASUL 5

PASUL 6

PASUL 7

PASUL 8

PASUL 9

4 taieturi in palma si 7 ore mai tarziu, doua pauze de 30 minute si 6 oameni, s-a nascut tunelul. Este superb, incepand cu povestea lui. Imi pare rau ca a fost montat atat de tarziu si ca se poate vizita doar pana duminica. Poate urmatorul proiect facut de acesti oameni minunati va fi gata inainte de data promisa pentru ca tot mai multi oameni sa se bucure de el. Mergeti, mergeti sa vedeti in ce mi-am distrus unghiile si mainile.

Serge Bromberg si o poveste a desenelor

La invitatia lui Bogy, m-am hotarat ca vineri sa fac o mica pauza si sa ma relaxez cu o poveste despre animatii. Cum am patima desenelor si tremur de nerabdare pentru weekendul de Anim’est, m-am hotarat ca merit in mijloc de zi, sa ma relaxez. Am luat si un prieten cu mine (a se citi Gorgan Gabriel) si ne-am plantat.

Serge Bromberg, care vorbeste engleza cu un mic accent frantuzesc – dar suna totul atat de suav, a vorbit despre desene, cat sunt ele de vechi si care a fost primul. A spus ele multe lucruri frumoase despre ce face el si cum au aparut desenele animate. Sper ca a facut asta si la Anim’est sau ca o va face, pentru ca acolo nisa de oameni pasionati de desene este mult mai mare. Pacat, mare pacat ca nu au fost foarte multi oameni, nenea asta merita o atentie incredibila pentru enciclopedia de desene animate pe care o are pe post de creier.

Mare pacat pentru ca IMDB nu il cunoaste prea bine, dar stie wiki una-alta despre el. El, este un mare fan al desenelor, mare fan al desenelor pierdute pe pelicule prin depozite si arhive pe care nu le vrea nimeni. Are si tara noastra cateva dar mai bine le lasam sa putrezeasca si sa se degradeze decat sa le donam cuiva care chiar le-ar transforma in ceva frumos. Domnul Serge cauta incontinuu desene animate pe care le poate reconditiona, pelicule. Cred ca ar fi incantat de diafilmele noastre pe care le mai avem in cutii pe la bunici, cine-stie, poate am sa-i trimit o cutie de diafilme in Franta.

Revenind, omul este superb de ascultat si nu cred ca m-as satura vreodata de toate povestile despre desene pe care le poate spune el. Ca sa nu creada cineva ca vorbesc prostii, am atasat un youtube cu el (am filmat si eu ceva, dar alea or sa apara ulterior aici).

Sa credem in arta, sa credem in teatru !

Eu multa vreme am crezut, copil fiind, ca totul se rezuma la o destrabalare pe o scena. Unii care se scalamba si unii care aplauda la final. Am intrat in lumea teatrului simtind pasiunea si dorinta cu care lucreaza fiecare secunda toti acestia care se bataie pe scene in fata publicului. Invata lucruri, fac, dreg.

Ceea ce putin stim este ca ne mulam prea bine intr-un secol 2.0, nu mai dam bani pe cultura si ne doare-n dos de orice. Pana cand nu vor aparea gadget-urile alea care sa ne faca sa simtim ceea ce simt cei din fata noastra de pe scena, toate astea sunt doar pentru pensionari si pentru cei putini care mai spera, care mai viseaza.

O prietena de-a mea ma sacaie de cateva zile sa o ajut. Am tot zis “da”, am tot uitat luandu-ma cu altele. Astazi mi-am pus degetele rozulii pe taste si am inceput sa scriu. Nu se poate asa ceva, trebuie sa reusim !

Povestea este urmatoarea :

O trupa de teatru care se afla momentan in lipsă de buget. Au nevoie de o sumă in jurul a 3500 lei pentru a participa la Festivalul Internaţional de Teatru de la Arad. Suma include taxa de participare de 220 lei pe membru, ei fiind 10, plus drumul 100 lei (eu am calculat ca drumul ar iesi undeva la 120-150lei de caciula, dar ea a fost draguta si a calculat mai putin). Daca participa la Arad, sunt inscrisi mai departe la internaţionala, inca nu a fost aleasa tara in care se va desfasura festivalul. La Arad se merge foarte curand, iar sansele ca ei sa ajunga acolo fara putin ajutor sunt foarte mici.

Haideti sa dam mesajul mai departe, sa vedem cum putem sa-i ajutam macar sa le micsoram suma aia, pentru ca ne inghesuim la seri gratuite de teatru, dar nu reusim sa realizam ca toti artistii acestia depind de fiecare leu, pentru ca nu reusesc sa traiasca fara bani (aparent, artistii nu se hranesc cu iubire asa cum se zice in filme).

Va rog lasati un comentariu care doriti, iar eu va pun in legatura cu prietena mea, ca sa va intelegeti in caz de nevoie šŸ™‚

Multumesc din suflet !

Nu toate surprizele sunt placute

Eu sunt un fan al surprizelor. Imi dau motive sa urlu, atat de bucure cat si de nervi. E riscant sa-mi faci surpize pentru ca risti sa te trezesti cu o reactie deloc aproape cu ceea ce te asteptai. Pe la inceputul lui septembrie, dupa ce am pus wishlist-ul pe blog ma hlizeam cu Vladut pe tema hamac-ului. Trebuia sa fie aici o poveste mega tare, dar o sa ne facem timp si de ea la un momentdat.

Povestea hamac-ului : am vazut un cuplu stand deasupra unui oras in hamac, admirand peisajul. Am zis ca si eu vreau asta! Vreau! Astfel hamac-ul a ajuns pe wishlist, cu un numar mic de persoane care stiau adevaratul motiv Ā al intregii sandramale.

Intr-o zi, mama imi zice ca am un hamac la usa. Numele meu pe el, nesemnat. Dragut, m-am gandit iar apoi i-am cautat un loc in camera. Nu i-am gasit asa ca sta in continuare langa pat. Am fost sigura ca intr-o zi, cineva se va da de gol si voi afla de unde e. Ma entuziasmeaza cadourile astea pana cand nu gandesc la rece problema si trecem peste gluma : nu-mi plac stalkerii, iar chestiile de genul asta in directia aia ma trimt.

Am venit ieri acasa, ca tot omul, la ora 8. In 3 saptamani de cand lucrez la TiMAF e prima zi in care am ajuns inainte de 23 acasa ( a mai fost o zi in care am ajuns la 23.40). Mama in hol zambea tamp. Eu nu eram destul de bine dispusa. Nu e atat de usor sa lucrezi cu oameni pe cat se pare, iar eu chiar daca am o pasiune pentru oameni, imi pierd increderea in umanitate pe zi ce trece. Vazand zambetul de pe chipul mamei, speram sa fie o veste buna. Vestea a fost buna, a descoperit expeditorul hamacului, reactia mea nu a fost una la care se astepta.

concluziile :

1. nu imi plac surprizele

2. nu imi plac stalkerii

3. mai bine isi tinea gura

4. am un hamac de dat. nu il vreau. Daca pana duminica nu se anunta nimeni sa-l ia, il arunc la gunoi. Nu a fost scos din ambalaj, e nou, si nu mi-l trebe.