Nerecunoscatori pana-n maduva oaselor

Mama se bucura de cate ori este nevoie sa plec undeva intr-un proiect ce include copii. Cand spun copii ma refer de fapt la zona aceea adolescentina intre 13-19 ani, iar cu putin noroc am si copii mai mari – asa ca mine.

Eu sunt un om sufletist asa de felul meu si ma implic cu toata inima in proiectele la care lucrez. Ma implic si imi dau interesul cu toata forta mea. Realizez ca lucrul asta ajunge sa ma termine nervos inca din primele zile, sa devin tensionata si alte lucruri, dar asta este doar un lucru cu care trebuie sa ma descurc eu.

De aproximativ 3 ani lucrez cu copii. Le spun copii pentru ca de la an la an ma simt tot mai batrana cand vad diferenta mare de varsta dintre noi. Vreau sa nu o mai recunosc doar pentru a ma simti mai aproape de ei. Mama se bucura de initiativa mea de a lucra cu ei pentru simplu fapt pentru care invat pe pielea mea ce inseamna un copil alintat. Am cel putin norocul ca momentan nu ma intalnesc si cu parintii care or facut acesti plozi alintati care-ti raspund si nu te respecta si pe care vrei sa-i omori in chinuri pentru ca in juma de ora si-or bagat organele in toata munca ta de cel putin jumatate de an. Munca ta care i-a adus acolo, munca ta care ii tine acolo cu mancare si activitati iar ei isi bat  pula organele de tine si tu zambesti.

E adevarat ca in timp, poate ajungi sa uiti toti nervii si toate partile rele de la anumite proiecte, ei isi vor aminti exact doar partea frumoasa, dar cu educatia cum ramane? Cine le explica acestor copii ca oamenii trebuie respectati pentru efortul pe care-l depun sa faca sa fie totul bine. Oamenii astia de care ei isi bat organele investesc timp si energie voluntar de cele mai multe ori, pe fonduri minime sa faca totul posibil pentru ca ei sa isi aduca aminte peste ani cat de superb a fost si ce lucruri au invatat.

Suntem niste nerecunoscatori. Ne credem destepti iar copii nostri mostenesc de la noi aceasta energie de : eu stiu tot. Nu este bine. Imi pare rau ca eu cand am fost copil am prins o perioada in care lumea isi revenea dupa un comunism iar abea apoi – cand eu deja eram cam maricica, proiectele din care fac eu parte acum au inceput sa se nasca. S-au nascut pentru cei care nu au avut concerte la botu calului la ei in oras, pentru cei care au internet si telefoane destepte pentru a sti sa aprecieze. S-au nascut din oameni care isi mananca stomacul si ficatii, albesc inainte de vreme si au cearcane pana la buric pentru ca ei sa iti comenteze si sa faca fite.

Mi-e frica. Ma  tem de momentul in care va trebui sa-mi cresc propriul copil. Mi-e frica sa nu devina un plod care-mi raspunde, sau un plod prea alintat. Sper ca la timpul potrivit sa fac deciziile potrivite.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.