Monthly Archives: July 2012

Am fost cu Cercetasii si m-am descoperit

Prima data cand am m-au chemat, ma gandeam la tot felul de prostii. Eu ii priveam din exterior si ma amuzam de esarfele acelea haioase. Primind materialele dupa care urma sa lucrez,  dau de o multime de informatii precum : cercetasii trebuie sa fie, sa faca, sa dreaga.

Ajunsa intr-o mana de 130 de cercetasi, omul de afara m-am holbat si am luat notite.

  • am invatat ca parerea ta conteaza, chiar daca se pare ca nu se tine cont de ea
  • am invatat ca nu exista diferente intre copii romani si cei straini, sunt la fel toti
  • am invatat ca supa la plic poate fi mancata fara apa
  • am invatat ca nu exista provocare prea mare
  • am invatat ca “a vrea” este cea mai mare putere pe care o detii
  • am invatat ca poti povesti cu cineva si daca nu vorbiti aceeasi limba
  • am invatat un pic de franceza, si am sa continui sa invat

Sper cu tot dragul sa mai lucrez cu ei, poate sa devin cercetas. Este o comunitate de la care am de invatat multe, simt ca sunt in momentul in care vreau sa invat toate astea.

Va multumesc din inima !

Nerecunoscatori pana-n maduva oaselor

Mama se bucura de cate ori este nevoie sa plec undeva intr-un proiect ce include copii. Cand spun copii ma refer de fapt la zona aceea adolescentina intre 13-19 ani, iar cu putin noroc am si copii mai mari – asa ca mine.

Eu sunt un om sufletist asa de felul meu si ma implic cu toata inima in proiectele la care lucrez. Ma implic si imi dau interesul cu toata forta mea. Realizez ca lucrul asta ajunge sa ma termine nervos inca din primele zile, sa devin tensionata si alte lucruri, dar asta este doar un lucru cu care trebuie sa ma descurc eu.

De aproximativ 3 ani lucrez cu copii. Le spun copii pentru ca de la an la an ma simt tot mai batrana cand vad diferenta mare de varsta dintre noi. Vreau sa nu o mai recunosc doar pentru a ma simti mai aproape de ei. Mama se bucura de initiativa mea de a lucra cu ei pentru simplu fapt pentru care invat pe pielea mea ce inseamna un copil alintat. Am cel putin norocul ca momentan nu ma intalnesc si cu parintii care or facut acesti plozi alintati care-ti raspund si nu te respecta si pe care vrei sa-i omori in chinuri pentru ca in juma de ora si-or bagat organele in toata munca ta de cel putin jumatate de an. Munca ta care i-a adus acolo, munca ta care ii tine acolo cu mancare si activitati iar ei isi bat  pula organele de tine si tu zambesti.

E adevarat ca in timp, poate ajungi sa uiti toti nervii si toate partile rele de la anumite proiecte, ei isi vor aminti exact doar partea frumoasa, dar cu educatia cum ramane? Cine le explica acestor copii ca oamenii trebuie respectati pentru efortul pe care-l depun sa faca sa fie totul bine. Oamenii astia de care ei isi bat organele investesc timp si energie voluntar de cele mai multe ori, pe fonduri minime sa faca totul posibil pentru ca ei sa isi aduca aminte peste ani cat de superb a fost si ce lucruri au invatat.

Suntem niste nerecunoscatori. Ne credem destepti iar copii nostri mostenesc de la noi aceasta energie de : eu stiu tot. Nu este bine. Imi pare rau ca eu cand am fost copil am prins o perioada in care lumea isi revenea dupa un comunism iar abea apoi – cand eu deja eram cam maricica, proiectele din care fac eu parte acum au inceput sa se nasca. S-au nascut pentru cei care nu au avut concerte la botu calului la ei in oras, pentru cei care au internet si telefoane destepte pentru a sti sa aprecieze. S-au nascut din oameni care isi mananca stomacul si ficatii, albesc inainte de vreme si au cearcane pana la buric pentru ca ei sa iti comenteze si sa faca fite.

Mi-e frica. Ma  tem de momentul in care va trebui sa-mi cresc propriul copil. Mi-e frica sa nu devina un plod care-mi raspunde, sau un plod prea alintat. Sper ca la timpul potrivit sa fac deciziile potrivite.

 

Caravana Staropramen

Bai cum sa va zic eu? A fost caravana Staropramen la Cluj, s-au distrat toti beer frendly si io mi-s la Sibiu si ma gandesc cu gatul uscat si lapte (proaspat muls e la vaca) ca am ratat bunatate de distractie. Mai mult decat atat, am ratat toata agitatia aia pe bloage mai ales pentru ca eu sunt la dracu-n praznic si kharma s-a intors impotriva mea in aceasta privinta lasandu-ma fara net.

Va dati seama cum ma oftic? Eu de aici de la Sibiu incerc sa intorc roata la lume si sa va oftic si eu cu ceva dar nu prea am cu ce. Sunt sigura ca Clujenii mei nu ne-au facut de rusine in toata caravana si au demonstrat inca odata ca noi avem niste antrenament la bicepsii de ridicat halbe/sticle de bere.

 

HAI CLUJU !!!!

 

pentru cine a ratat si e in oras sau in zona zilele astea si se oftica pe ideea ca a ratat toata caravana , sa tina cont ca o sa mai prinda caravana la Dej sambata si duminica.

Pentru fani, campania prin Blogal Initiative se va termina duminica

Sa ne canalizam energia

De multe ori, de cele mai multe ori, atunci cand ma enervez n creierul me se intampla ceva groaznic. E absolut infiorator ce as putea sa gandesc. Scene de filme de groaza se perinda lejer in fata ochilor mei iar eu zambesc psihotic. Nu sunt cele mai frumoase ganduri, tocmai de aceea incerc sa le ingrop undeva. Am descoperit ca nu este bine sa le ingrop deoarece varianta foarte light a lor sunt urletele si isteriile pe care le fac atunci cand sunt indeajuns de nervoasa.

Zilele astea m-am certat cu ecranul deoarece un domnisor cu care incerc sa colaborez la un proiect nu a fost deloc darnic in detalii tehnice asa ca acolo unde n-am avut a trebuit sa improvizez,  si nu ma incanta deloc delay-ul de aproape o saptamana care s-a intamplat din cauza lui. Pentru ca baiatul s-a plans ca nu sunt cel mai dragut om cand ii trimit mailuri iar urla din inima mea devenea tot mai mare la fiecare eroare, fiecare bug, fiecare parola si verificare.

Am deschis word-ul si am inceput sa scriu. Am scris, tot ceea ce era in gadul meu. Am scris toate cuvintele alea grele pana cand au inceput sa ma doara degetele de la scris. Am scris si sunt sigura ca exista cel putin un om in lumea asta care ar fi mandru de ceea ce am scris. El este : James Wan 

Swimathon – o cauza nobila

Astazi la Cluju nostru drag de la ora 9 pana pe la ora 18 lumea a facut lungimi de bazin pentru o cauza nobila. Planuiam sa ma duc sa o vad pe Cezara, dar aparent daca stai pe net si te uiti la seriale si intre ele mai scrii pe blog pana cand rasare soarele nu prea reusesti sa te trezesti la timp pentru nimic. Dar absolut nimic.

Tot dandu-le RT-uri la Florin si Cezara si nu in ultimul rand Ioanaaa !!! cu innotul lor, si cazand mai mult pe ganduri ca ar fi momentul sa invat si eu sa innot, mi-am facut curaj si mi-am miscat oasele lenese ca macar pe noul prieten Rusanu sa-l vad – ca nu l-am mai vazut de-o saptamana si cne stie cand mi se arata sa mai am perioade in care-l vad saptamanal.

Foarte  mult ii admir pe astia doi pentru ce au facut, pentru cum si-au ales cauzele si au scris pe bloage despre ele, despre cum au mobilizat  mana – chiar si mica – de oameni sa-i sustina, pentru cele 47 si 42 de lungimi innotate in 60 minute.

Pe aceasta cale, daca tot trag de articolu asta de cateva ore, tin sa-i felicit pentru curajul si rezistenta lor, pe cei doi prieteni dragi mie care sufera de febra musculara si au un zambet pe fata pentru ca au facut-o pentru o cauza.

 

BRAVO MA !