Alice in tara minunilor (editia unu)

Totul a inceput dupa ce am terminat de pus aranjamentele de la Magnolia pe masa si ne-am pus jos – eu si Cezara – si am asteptat sa vedem cum o sa iasa. Am asteptat si timid, usor plouate, au inceput sa vina.

Am inteles ca din cauza vremii nu au vent toate domnisoarele. O ploaie mocaneasca poate fi destul de suparacioasa, pana si eu am avut un moment in care am vrut sa ma pun in pat sa motai toata ziua. Mi-am luat totusi rochita si buna dispozitie a venit imediat.

Lalele rosii m-au inveselit, iar locul ala arata chiar foarte bine. Imi pare rau ca nu l-am putut umple cu veselie si chicoteli, intr-un fel ne-a prins bine chiar si lipsa aceea de curent de cateva ore pentru ca am socializat mult mai usor. Momentele alea in care e total liniste si se aude doar o voce au fost mai mult decat superbe.

Le-am cucerit pe fete cu ceai care infloreste, astfel au avut mai mult decat un buchet pe masa. Le-am cucerit cu cadourile de la Farmec, iar ele ne-au cucerit cu povesti si un nou grup infiintat pe facebook care spune “da” unor prietenii care vor aduce mai multa barfa. Sper din tot sufletul ca editia a doua sa iasa mult mai bine. Vom incerca sa fie cu mai multe surprize decat de data asta, vom incerca sa fie cu mai multa lume – chiar daca se sta in sistem de bisericute, tot se face o socializare. Poate gasim cateva jocuri dragute de cunoastere.

Astept cu nerabdare ce mai vreti sa facem data viitoare cand va chemam in tara minunilor, si va asigur ca va veti sufoca de cald dar vă va face placere sa stati intre noi. Va multumesc din suflet fetelor care au venit si nu in ultimul rand Farmec, Organique si Magnolia. Multumesc Zaineasca pentru afisul superb, tot tu o sa-l faci si la editiile urmatoare ! 😀

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.