Les Vivants

Eduardo Lucatero s-a născut în Mexico City şi a studiat producţie de film la Concrdia University Montreal în Canada. A lucrat în domeniul filmului şi al televiziunii în ambele ţări. Lungmetrajul său de debut, Corazon Marchito a ieşit pe marile ecrane în anul 2007. Preludio, al doilea lungmetraj al său, realizat într-un singur cadru secvenţă a fost prezentat în numeroase festivaluri din toată lmea. Documentarul său World Record se află în faza de post-producţie şi îşi pregăteşte debutul său de lungmetraj în limba engleză numit Epilog.

În cadrul festivalului de film francofon desfăşurat la Cluj-Napoca, la cinematorgraful Victoria, Eduardo a prezentat un alt documentar al lui numit Les Vivants (Cei vii), în care descrie viaţa a cinci tanatolgi aflaţi la începutl formării lor în această meserie.

Tanatologia este studiul ştiinţific al morţii, această meserie fiind cea pe care o au oamenii care lucrează la pompe funebre. Este o meserie pe care mulţi oameni o cred ciudată deoarece nu ni se pare normal faptul că există oameni care ar prefera să lucreze cu cei morţi. Acest documentar priveşte viaţa prin ochii lor asupra unei meserii care este normală, fiind o afacere ca oricare alta, oferind o viziune mai tangibilă şi mai profundă a ceea ce înseamnă ritualurile morţii pentru noi cei vii.

Aflăm multe lucruri despre această meserie, precum şi motivele pentru care protagoniştii documentarului au ales acest lucru in viaţă. Fie că este o meserie care s-a moştenit, fie ca este o meserie care ne-a atras, este o afacere ca oricare alta având concurenţă şi clienţi cu cerinţe ciudate.

Metodele de îmbălsămare sunt diferite în funcţie de cauza morţii, dar machiajul, sala şi chiar şi sicriul sunt lucrurile care la finalul slujbei fac familia liniştită în privinţa persoanei dragi care a murit, asigurandu-i că sunt fericiţi şi că nu suferă acolo unde au mers după ce au murit. Pentru o mare parte a familiilor aceşti oameni sunt priviţi ca nişte psihologi, ei simţind nevoia să li se destăinuie despre nenorocirea care s-a abătut asupra familiei.

Documentarul suprinde două adolescente pe parcursul facultăţii şi până la angajare. Ele spun că evită de multe ori să spună oamenilr care este specalizarea pe care o urmează tocmai pentru că lumea devine foarte reticentă şi începe să pună foarte multe întrebări ciudate venite din mituri despre îmbălsămare. Este o meserie tabu, chiar dacă este una foarte normală din punctul lor de vedere.

Timpul de care este nevoie pentru a jeli pe cineva este necesar într-o lume în care toată lumea se grăbeşte să termine totul cât mai repede. Acest timp pe care ti-l aloci tie este cel care te face să te împaci cu moartea celui pierdut. Acesta este unul din sfaturile pe care unul din protagoniştii filmului îl dă, el fiind foarte trist că lumea nu mai doreşte a investi timp în aşa ceva, ci preferă să termine totul cât mai repede iar apoi să nege că aşa ceva s-a întâmplat.

Clienţii sunt de multe ori speriaţi deoarece cel drag nu va arăta bine din cauza schimbărilor pe care le-a suferit corpul după deces (în special la cei care au stat multă vreme internaţi în spital), dar de cele mai multe ori ei sunt liniştiţi atunci când vin cu o oră mai repede şi văd că oamenii şi-au dat silinţa pentru ca cel drag să fie frumos chiar dacă este mort sau a suferit un accident care i-a desfigurat o parte din corp.

„Dacă moartea ar fi uşoară nu ar exista pompe funebre. Aceasta este grea, tocmai de aceea existăm noi, pentru ca această experienţă să fie mai uşoară.” Spune unul dintre protagonişti despre meseria pe care şi-a ales-o. Cea mai grea parte a meserie – lucru pe care toţi protagoniştii filmului îl recunosc – este atunci când observi că cel ce urmează să fie îmbălsămat este un copil.

Văzuţi de societate ca nişte monştrii care se îmbracă în negru, poate chiar necrofili, oameni care trăiesc din nenorocirire altora, în viaţa de zi cu zi ei sunt oameni normali care ies la bere şi în parc. Chiar dacă meseria pe care o urmează îi obligă să poarte uniforme negre şi să petreacă mult timp în încăperi cu sicrie şi urne, fiecare are o idee prin care afacerea lui trebuie sa prospere şi să ajungă cea mai bună din zonă.

Un documentar care arată că nu există meserii urâte, doar meserii cu care nu ne putem obişnui. S-a lucrat cinci ani la acesta, iar Eduardo pregăteşte o extindere prin cât mai multe locuri pentru a afla diferite metode de îmbălsămare şi înmormântare în functie de cultura şi religia diferitelor ţări.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


− 3 = 1

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>