Alte locuri, alte amintiri

Zilele astea m-a napadit o melancolie bestiala. Vin spre casa si trec pe langa un magazin care ofera sculpturi si tot felul de desing-uri de interior-exterior din “piatra naturala”. Imi amintesc de cate ori trec pe acolo de alimentara de unde-mi cumpara mama biscuiti. Biscuiti cu miere, rotunzi, mari, pe care acum ii face Panemar-ul. La jumatatea anilor 1990 nu stiu cine-i facea. Erau niste biscuiti galbui cu un gust delicios. Un kilogram in punga de hartie, pus de un domn la aproximativ 60 ani, poate chiar 70, poate avea doar 50 – dar eu eram prea mica pentru a putea aproxima exact varsta lui. Toata lumea mi se parea batrana. Era inalt, avea un halat gri inchis, iar uneori avea un halat kaki. Semana cu halatele pe care le poarta cei de prin spitale. Ma uitam tot timpul la el cu ochii mari. Avea mainile lungi si batrane, il comparam cu bunica, vanoase si crapate de ani. Tot timpul imi dadea o bomboana in plus si-mi spunea ca sunt frumoasa. Poate ala era un motiv pentru care biscuitii imi placeau asa de mult. Nenea cu halat gri.

 

In mijlocul iernii care tocmai a trecut mi-am amintit de alt loc peste care s-a asternut de tot praful. Prin 2003-2004 am baut un pahar de sifon aici, probabil printre ultimele dati cand a fost deschisa.  Erau doi domni cu maini tremurande cand copil fiind, clasele 1-4 dupa scoala ma opream sa beau un pahar de sifon in care vroiam sirop de cola si sirop de visine. Ah, daca as fi stiut eu ca peste ani avea sa apara Cherry Cola ! Nu ne intelegeau ce ne place la licoarea aia visinie, dar noi continuam sa ne impingm, sa chitaim si sa o bem. Aveam grija sa nu spargem paharele de sticla grele. Unele verzi, altele transparente, altele albastre. Cand am revenit dupa multicei ani, mai era doar unul dintre ei. Nu am avut inspiratia sa intreb de ce mai e doar unul. Cand trec si o vad inchisa si ruginita, imi place sa ma gandesc ca locuiesc cu babele lor in casa din spate, ca nepotii si copii lor au grija de ei, dar poate ca sunt morti de mult.

Peste amintrle copilariei noastre se construiesc lucruri care conteaza pentru copii de acum. Iar noi ramanem doar cu amintirea vaga a sifonului, a sticlelor acelea pe care le caram in sticle. Ei beau acum apa minerala de fitze, sau sucuri de Mc. Amintirile noastre sunt demolate, in locul lor trebuie sa se construiasca amintirile altor copii.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.