Indragostita de un semipreparat

In lumea asta sunt multi oameni cu care ai contact zilnic. Ajungi la un momentdat sa ai un local favorit, sa ai o mancare favorita, un barman, etc. Mi-e mi-a placut intotdeauna sa zambesc bucatarilr si barmailor, ei sunt cei care se atunci cand se joaca fac minuni pentru mine. Mi-a placut sa le ascult povestile si inside story-urile, dar de cele mai multe ori povesteau despre iubita lor. Mi-ar fi placut sa am unul doar pentru mine, dar este timp pentru asta.

Imi era foame, afara vremea era perfecta pentru a sta si a privi cuplurile din jur. Nu aveam chef de asa ceva. Imi era pofta mai mult de o shaorma dar m-am gandit sa ma alint. Aveam cartea dupa mine asa ca m-am asezat la bar, nu la masa de la geam. Vroiam sa fac pe interesanta si sa ignor pe toata lumea.

– Puteti sa stati la masa daca doriti sa mancati, imi spune barmanul facand ochii mari.

– Doresc sa stau la bar, vreau sa citesc si sa beau o cafea pana imi vine mancarea. Te deranjez cumva ca stau aici?

– Nu, va recomandam masa pentru ca ati fi mancat mai comod.

– Daca doream sa mananc comod as fi mancat o shaorma pe o banca.

– Ati fi riscat sa o dati pe dumneavoastra, sa va manjiti de sosuri.

– Poate ca da, poate ca nu.

Suradeam ca o toanta, nu ma asteptam sa se lege atat de usor o discutie care nici macar nu incepuse cu o replica usoara de agatat. Nu stiu daca era doar amabil, daca pentru un moment i-am stat in coaste sau daca vroia sa faca o conversatie. Tt ce ma interesa era sa citesc, dar acum simteam privirea lui spre mine si incercam sa nu imi vars cafeaua pe carte. Nu este foarte intelept din partea mea sa beau cafea atunci cand nu vreau sa tremur. Nu reusesc nici macar sa raman atenta pe carte. E ciudat.

– Imi permiteti? era cu farfuria mea de mancare in mana.

M-am balbait de doua ori inainte sa-mi dau seama ca vrea sa inlocuiasca lectura mea cu mancare. Imi placea ideea lui. Am zambit, am inchis cartea : “Te rog”. Mi-a pus farfuria pe masa si a ramas in fata mea zambind.

– Multumesc!

– Cu placere, sa ai pofta !

– La cat de bine arata, mi-e si frica sa mananc.

– Asa e normal, ca  mancarea sa arate bine.

– Vrei sa zici ca nu ai vazut mancare aratand rau?

– Dar nu era gustoasa .

– De unde stii? Ai gustat?

– Pai nu… pentru ca nu-mi placea cum arata.

– Atunci de unde stii ca nu era buna la gust?

Incepusem sa ma joc cu tacamurile si imi place ca l-am blocat iar el se simte usor intimidat. Acum ma simt mai mult stapana pe situatie, trag aer in piept, imi indrept spatele si incep sa-mi tai carnea.

– Ce produse folositi? Sau nu poti da o astfel de informatie?

– Sincer ?

– Stiu ca cordon bleu-ul meu nu a fost acum infasurat si prajit. Realizez ca tot ce am in farfurie sunt semipreparate, am luat aceasta decizie cand am iesit in oras. Pana si mama foloseste acelasi lucru pentru ca este mult mai usor de gatit, economisesti timp si stii exact rezultatul pe care-l astepti.

– Ai dreptate. Colaboram cu Agricola.

– Intr-o buna zi, am sa recnosc toate astea dupa gust.

– Sa inteleg ca nu mananci atat de mult de la ei?

– Eu personal doar carnea de hamburgeri o mananc de la ei, mancam intr-o vreme snitel de pui, dar m-am plictisit, acum am descoperit o noua metoda de alint.

– Alint ?

– Da. Eu ma alint cu semipreparate.

– Altii gatesc sa se alinte!

– Altii sunt bucatari.

A facut ochii mari in timp ce eu deja terminasem jumatate de mancat din farfurie. Imi pune apa in paharul pe care tocmai il golisem si ma priveste curios.

– Vezi tu dragul meu, eu nu gatesc. Eu sunt fana a semipreparatelor in acest caz. Nu dau foc la casa, nu ma fac de rusine, merg la sigur, am o gama imensa. Uite, Agricola de exemplu au semipreparate de care iti doreste inima, reusesti sa incropesti o cina in doi,trei, mult mai repede.

– Dar, daca am o masa semipreparata, unde mai e farmecul bucatariei?

I-am suras  si am aranjat tacamurile in farfuria goala. Am baut putina apa cu acelasi zambet pe chip dar el astepta inca un raspuns.

– In desert !

A plecat sa imi duca farfuria dar vroiam sa fac pe vedeta.Am scos repede banii de nota, un pic in plus, am pus cartea mea de vizita pe care am scris “te astept la un desert”. Le-am lasat pe masa, mi-am luat cartea, geanta, si am plecat. Cand am iesit din local el lua banii de pe masa si privea ravasul lasat in urma. Mi-a tras cu ochiul. Deci ceva am facut bine.

O poveste reamintita pentru Agricola Bacau, care creeaza pofte si  sunt gasibili bineinteles pe Facebook. Va urma ?!?

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.