Despre adevar si alti demoni

Pornind de la ideea “Zoe, fi barbata!” avem de foarte multe ori pretentia, sa ni se spuna adevarul. De la lucruri de genul “cand ma vezi facand aia da-mi in cap” pana la “daca iubi ma inseala, asa-i ca-mi spui?”. Este foarte greu sa iti iei inima in dinti, sa ranesti inima cuiva si sa-i spui adevarul. Sa-i explici ca iubi te inseala, nu doar cu o persoana, nu e ok. Sau sa-i explici ca lumea te ia de prost.

Atunci cand vez ca este genul ala de persoana pe care toata lumea o ia de proasta, inclusiv iubi, prieteni, iar acea persoana este in culmea veseliei deoarece se crede iubita, tinzi de multe ori sa ii spui. Eviti pentru ca ai impresia ca nu e treaba ta, apoi iar o spui ca o faci. In marea majoritate a cazurilor nu va fi apreciat gestul. Ti se va spune ca te bagi unde nu e treaba ta, ca esti invidios sau mai rau. E pacat

De multe ori, avem tendinta sa umblam in telefonul lui iubi pentru a verifica monogamia. In momentul in care o facem, ar trebui sa avem taria ca la aflarea adevarului sa actionam rational nu sa urlam si sa facem isterii. Cel putin in cazul femeilor nu este asa.

Propun sa nu ne mai dam mari ca acceptam adevarul, deoarece stim clar ca nu il acceptam. Stim clar ca o sa ii uram din tot sufletul pe cei care vor sa intre in bula noastra de aer si sa ne spna ca nu suntem perfecti.

Propun sa avem taria sa acceptam adevarul atunci cand ne este spus in fata, deoarece daca cineva are curajul sa-ti spuna ceea ce gandeste e doar pentru ca-ti vrea binele – in cele mai multe cazuri.

Propun sa fim barbate, sa avem coaie sa acceptam cand facem prostii ca le-am facut – sa acceptam consecintele; sa acceptam consecintele atunci cand ne inseala; sa acceptam consecintele atunci cand se profita de noi. Sa incercam sa nu mai fim naivi, sa speram totusi ca lumea este buna si sa nu ne mai impungem reciproc pentru toate copilariile.

SE AUDE 2012 ????

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.