Unele vise se implinesc prea tarziu

am început să devin defensivă la tot atacul colegelor de liceu care îşi scapă în faţa mea un inel de logodnă proaspăt achiziţionat. Are logic, o poveste foarte plauzibilă lângă el. Atât de siropoasă încât aproape că-mi vine să vomit. Nu am să recunosc că sunt uşor invidioasă că eu nu sunt înstare să ţin o relaţie şi la fiecare tip nou spun cu tărie “poate ăsta…”

Apoi urmează discuţa infinită despre verighete, despre cum ar trebui să arate ele. Ce îşi doreşte ea, ce îşi doreşte el, cum ea va primi ce vrea ea, pentru că ea e cocoşul, toate discuţiile care mă fac să îmi înghit cât de repede pot cuba-ul şi să vreau să mă teleportez acasă.

Am ajuns acasă mult prea ameţită după o zi în care am avut capul făcut mare – la propriu. Fierbeam într-un fel de nervi pentru că perioada mea e usor departe. Ca să am pretenţia la un inel am nevoie în primul rând de un băiat. Am adormit ca în fiecare seară la tv.

Dimineaţă nimnic nou. Acelaşi peisaj, doar că uşor mai înnorat de data asta. Adevărul este că da, mi se părea me că soarele începe să răsară după un nor, dar parcă loiaia mă descuraja. M-ai sunat să ne vedem la cafea. Ciudată oră de cafea îţi trebuie ţie dragul meu, dat fiind faptul că eu îmi beau cafeaua la 4 şi tu mă chemi la 6. La 6 e oră de bere, sau în cel mai rău caz un cappucino. D-ăla latte, în cană mare.

Soarele a ieşit pe cer, iar termometrul se apropia timid de 20 de grade. E ok. Îmi iau pantofii galbeni, şi văd eu cu ce-i asortez până când ies dn casă. Ca orice fată nehotărâtă i-am asortat cu brăţările, cerceii şi machiajul. Iar o să urlii la mine că sunt machiată, dar mie chiar îmi face plăcere. Aşa să ştii!

Am ieşit iar în cafeneaua mea favorită. M-ai aşteptat cu un cadou. Se pare că împlinim prea multe luni de când suntem împreună. Eu nu le-am numărat pentru că nu mă aşteptam să rămâi lângă mine atât de mult timp. Se pare că tu eşti încântat de ce avem, iar acum eu mă simt prost că am subestimat chestia asta dintre noi. Mi-ai luat ţigări de foi de cireşe pentru că ştii cât de mult îmi place să mă răsfăţ cu ele.

Mă simt atât de prost încât îţi fac cadoul cartea pe care ţi-o cumpărasem ieri petru că ziceai că-ţi place şi căutam un motiv pentru ca să ţi-o dau. Acum parcă suntem chit.

Ieşim şi ne plimbăm de mână prin oraş ca doi îndrăgostiţi care suntem. Nu îmi vine să cred că fac asta. Am pe faţă imprimat un zâmbet care cu greu poate fi dezlipit. Mândră de el cu adevărat. Şi de mascul şi de zâmbet.

Văd o pereche de cercei într-o bijuterie. Absolut superbi. Mă tot împingi de la spate să intru să-i văd. Îmi calc pe orgoliu şi intru. Tu te uiţi la ceva brăţări care mă depăşesc. Cerceii aceia cu unicorni pur şi simplu m-au cucerit. Fac semn vânzătoarei că-i vreau. Tu îmi arăţi un inel. Mă uit la el. Era destul de simplu. Era frumos. Avea câteva pietrcele pe el. Îmi urmăreşti atent reacţia, apoi zici şi tu vânzătoarei : “Rămâne”.

Mă uit la tine, nu ştiu ce ţi-ai luat dar devin destul de curioasă. Vânzătoarea întreabă “împreună?” , eu îi fac semn că plătim separat şi încep să caut prin geanta aia din care într-o zi o să iasă un monstru şi o să mă mănânce portmoneul. Când mă întorc spre vânzătoare, tu îmi iei mâna şi îmi pui inelul pe deget. Sunt şocată. Mă uit la tine fără cuvinte şi râd ca tâmpita. Mă uit la inel, la tine. Îmi zici “Noi nu avem nevoie de inele de logodnă, noi ne vom casători direct!”.

Pe când să reacţionez, am un sentiment ciudat…

M-am trezit. De data asta pe bune…

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.