Prietenii

Meditez la articolul asta de cateva zile, nu stiu daca ar fi vreodata momentul potrivit sa-l scriu, dar stiu ca daca nu-l scriu o sa-mi para rau ca nu l-am scris. Uite asa, ma apuca pe mine melancolia si nu numai.

Prietenii, in special fetele ah, fetele mele cele mai de suflet, ele sunt acelea care or sa spuna : e perfect, atunci cand eu spun ca e perfect. Si tot ele vor spune : e un bou ; atunci cand el ma paraseste. Asta fac si eu prietenelor mele, e ceva – un feeling – pe care-l avem una fata de alta sa ne sustinem in toate deciziile.

Prietenii, sunt cei pe care poti sa-i suni la orice ora aberand pe n teme, ca te vor asculta plictisiti, in timp ce vor face cu totul altceva. Dar asa fac si eu, asa facem toti.

Prietenii sunt cei care te ajuta la nazbatii, iti spun “ti-o faci cu mana ta” , zambesc si iti zic cu satisfactie “ti-am spus ca asa o sa se intample”, te asculta cand toata lumea ta se daramana, beti impreuna pana cand unul pica sub masa, iar celalalt ramane mai treaz pentru a putea sa care pe unu acasa.

Prietenii sunt cei care-ti vor sopti la examene prin sms, chiar daca n-au nci cea mai vaga idee ce naiba trebuie sa-ti spuna.

Prietenii sunt cei care-ti vor spune “totul va fi bine” si atunci cand ei nu cred asta.

Prietenii sunt cei, pe care-i avem in jurul nostru. Ii vedem, si ii stim. Sunt ultimele numere formate, ne certam dar ne revenim. Ah, m-a apucat o melancolie de la asta :

gata.

p.s. Laurentiu? Noi doi, NU vom mai fi prieteni vreodata. Obisnuieste-te cu ideea ca NU te voi saluta prea curand.

2 thoughts on “Prietenii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.