Tiff – anul asta s-a filmat

ziua 0

mi-am luat brățara de voluntar, tricoul, m-a plouat la un concert, am descoperit gaura din papuc, o mulțime de prieteni și – în sfârșit, am fost printre câștigătorii unui handycam de la sony , puiul meu pe care-l voi numi probabil tiffutz, de la veșnicul hastag #tiffutz

ziua 1

cu o lene mare în glandă m-am dus către o adresa recitată la telefon, într-o încăpere umedă unde mă așteptau multe cutii, trebuia să ne ocupăm de toate produsele cu sigla tiff, noi, cei din departamentul nostru. Asta am și făcut cu fetele, le-am luat la mână pe toate să le indexăm. Nu au fost multe. Multe tare. Coordonatorul meu spunea sa merg acasă, dar nu prea mă trăgea mâna, am stat și l-am ajutat, și încet încet, a prins formă tiff shop-ul de pe bulevardul Eroilor. O bere în Janis Stuff a fost binevenită, cu prietenii, colegii de “suferință”, făcând concurs fiecare cine a depus efort mai mult. Unii au dat enter de mii de ori, alții au cărat scaune de la CCS în piața Unirii, fiecare avea off-ul lui, dar eram încântați să bem împreună berea de relaxare.

ziua 2

coordonatorul meu ma sună, agitația începe să se simtă, oamenii au tot timpul ceva de făcut, inclusiv eu – care aveam și-o licență, nu a mea dar era. Era licența unui prieten bun la care trebuia sa fiu, să-l ajut. Să aiba o formă, să fie! Dulapurile din locații trebuiau aranjate și nu știam că am un simt estetic atât de bun, dar au ieșit frumușele (conform facebook) și lumea a început să se zgâiască ușor curioasă la ce avem prin ele. Atât de curioasă încât abea am avut timp să le scoatem din cutii. Frumoși oameni! Am cunoscut aglomerația incredibilă de oameni care așteptau bilet la film. De oameni care doreau din toată inima să vadă „filmul care rulează acum”. Sute de oameni care doreau asta, și stăteau cuminți la coadă, coadă care se întindea pe 10-15 metri cu lejeritate.

ziua 3

Multe pe capul meu și teoretic ziua mea liberă, ziua în care vroiam să fac doar asta, dar tiff-ul nu a vrut sa stea deoparte de mine, și parcă și pe mine mă chema. Așa că m-am împărțit între școală și tiff. A fost o alegere bună din partea mea. Am fugit și mi-am salutat toate colegele încercând din răsputeri să corelez nume cu fețe, să cunosc coordonatori de departamente, location manageri, pentru că festivalul tocmai se dezmorțește și eu nu știu când am nevoie de ajutor. Am fugit la examen, și am venit mai plină de emoții decât atunci când am intrat. Mi-am terminat treaba pe fugă și mi-am propus să văd proiecția speciala pentru voluntari. Am trecut pe la #itffmeet unde lumea deja era plictisita, întârziasem decât o oră, dar am văzut un film cu lezbience și lumea a urlat țââââțe, dilema serii a fost : dacă ciclop e un om cu un singur ochi, cum se numește o femeie cu o țâță?

ziua 4

nici nu am simțit că este o zi de luni, știam doar că sunt debusolată, că vreau să văd filme, că am de lucru ca voluntar, că vreau să simt festivalul din plin.Trecusem cu o zi în urmă de o licență la care mi-au tremurat mâinile din umăr și în ziua următoare mă aștepta iar. George îmi cerea ajutorul într-o pană de idei. Lumea făcea baie în fântână iar colega de la Ticketing își dorea atât de mult o ploaie, încât niște zile mai târziu a și avut-o. Mama nu era prea încântată că eu mă plimb toată ziua, dar mi-am achiziționat o bicicletă ca să fac slalom prin oraș mai mult. Mi-am corupt mulți colegi să se dea pe ea, și de câte ori aveam ocazia, opream brusc în fața lor și zâmbeam. Colega mea Diana zicea „a venit omul mic”, heh, ce știe ea despre oamenii mici?

ziua 5

m-am chinuit să văd un film. Nu am ajuns la el pentru că am uitat de el complet. Am mers dimineața până în oraș, prin birouri cu cafea și covrigi după mine. Covrigii Petru cu ciocolată au răpit multe zâmbete și mulțumiri. Azi era o altă zi de examen pe care am promis că o prind fără vorbit la telefon. Totul se schimbase în decor, și ziua parcă era mai călduroasă. Am crezut că sunt mai relaxată, dar de fapt am fost la fel de agitată ca prima dată. După examen m-am mai ocupat de niște lucruri urgente care urlau via sms prin timpul spectacolului, și apoi am fugit la on-off varianta tiff. Am filmat și pe acolo, am făcut poze, am făcut și live tweet-ing, m-am bucurat de prezența celor din jurul meu, care sunt niște oameni superbi, auziți mă? Superbi! Mi-am rupt papucii, dar am avut bibicletă pe care am botezat-o limuzină. Seara, pe la jumatea filmului, de bicicleta mea mai erau legate două.

ziua 6

apele parcă s-au liniștit. Deja e jumatea festivalului știm la ce să ne așteptăm, parcă simțim un cod de furtună care ne amenință iar colega mea încă își dorește ploaie. Am văzut două filme, înjurăturile din Antigone, care m-a lăsat rece, atât de rece că am mâncat o înghețată ca să mă mențin și l-am trimis pe colegul meu acasă să învețe pentru sesiune, că mie-mi era lene să fac același lucru. Apoi am mers la Oxigen care m-a uns pe inimă atât de mult încât parcă n-am vrut să-mi aprind o țigară după. E atât de superb filmul, spunându-ți cum își doresc unii cu plămâni sănătoși să facă multe lucruri, iar alții își distrug plămânii de bunăvoie încât parcă-ți vine să dai piept cu realitatea și să lași țigările, dar le-am rărit (iar). Seara am fost tot în piața Unirii, filmul de seara și închisul bodegii. Câțiva prieteni noi, și început de bârfe – urât fetelor!

ziua 7

totul se întoarce pe dos, lumea e agitată. Se simte că festivalul e pe gata sau pur și simplu e aerul de furtună. Au început. Dorința colegei mele s-a împlinit. Ea râde de după birou pe sub masă, se hlizește. M-a prins o ploaie pe bicicletă și da, aveam tricou alb pe mine! Lumea e mândră de bretelele mele, nu știu de ce, dar mă sperie și acest lucru. Toată lumea e agitată, cam fără motiv, sau ploaia și faptul că timpul a trecut prea repede și mai este puțin începe să se facă simțit.

ziua 8

început de weekend. Toată lumea vrea să vadă filme acum, pe ultima sută de metri dar nu mai sunt bilete. Toată lumea încearcă să facă atât de multe lucruri dar parcă nu mai este timp. Mă simt epuizată. Dar îmi place. Ador sentimentul pe care Tiff mi l-a dat. Faptul că m-am plimbat cu camera-n mână mult timp și am filmat o mulțime de momente mega drăguțe mi-a dat un pic mai multă încredere în mine. Mi-am învățat aproape toți colegii și trebuie să rezolv problema telefonului de a mai înghesui niște numere de telefon în el. E vineri e shadow shorts, am văzut calupul al doilea și au fost unele scurtmetraje superbe. Cel japonez lumea nu l-a prea gustat, dacă eram japonezi cu siguranță eram mega încântați de el, dar încărcătura emoțională din film a fost destul de metaforică, iar pentru cei care nu cunosc cultura lor e greu să digere un astfel de film.

ziua 9 + 10

faptul că diseara va fi gala de închidere întristează pe toată lumea. Voluntarii fac concurs între ei cine intră la party-ul de după. Am fost la gală să văd și eu vedetele și să păzesc dulapul de sticlă, să îmi ajut colegii. After party-ul din conti a fost superb, șocul meu a fost când am plecat de acolo și am văzut că e lumină afară, nu sunt sigură dacă soarele era sau nu e cer, cert este ca dimineață pe la 10.30 m-am trezit, n-am mai putut să dorm. Mi-am rezervat puțin timp pentru mine, așa că nu știu sigur când s-a terminat sâmbătă și a început duminică pentru că din punctul meu de vedere, weekendul a început sâmbătă și s-a terminat pe luni seara. Duminică toată lumea era tristă și cuplată. Toți făceam schimb de numere de telefon și ne amenințam reciproc că o să ne fie dor unora de alții. Unii erau obosiți, altii tensionați, și la petrecerea de final toți erau triști. Era gata, încă un an. Ne amenințam reciproc „la anu!!!!” , la anu om vedea noi ce o să fie. Alți oameni, altă distracție.

M-am lovit de o mulțime de oameni, din staff, din invitați, din juriu, din toți. M-am lovit de tot ce înseamnă tiff din interior și pot să zic că ador tot sentimentul acesta pe care ți-l creează.

Ce pot să zic despre tiff e că oamenii ăștia sunt nebuni. Nebuni după filme, nebuni după socializare, nebuni după Cluj, nebuni după tot ceea ce înseamnă atmosfera unui festival de film. Lumea a zis doar lucruri minunate despre tot ceea ce înseamnă festivalul de film Transilvania, despre tot ceea ce înseamnă Cluj și chiar România.

p.s. Am ieșit printre voluntarii harnici și fideli, premiați, diplomați (adică avem diplome) 😀 am făcut niște oameni mândrii de mine. La anu la mai mare !

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.