Fulgere

Mi-e frică. Au început fulgerele. Mi-e frică. Ceva în cer apare și vrea să-mi facă rău. E ca o lumină. Sigur acolo sunt extratereștrii care mă vor răpi și mă vor duce într-o lume rea. Un fel de iad. Da! Un iad al celor care se tem de fulgere.

Mi-e frică! Au început și-mi vor face rău. Am văzut la televizor o mulțime de oameni care au murit fulgerați. Sigur am să pățesc și eu la fel. Asta mi-e soarta, să mor fulgerat.

Au început. Auzi? Sunt aici. Au venit. Au venit să-mi facă rău. Le auzi? Mă vor ucide. Mi-e frică. Mă tem de toate luminile alea de pe cer, nu știu de ce te uiți la mine așa de ciudat când tot ce ar trebui să faci este să mă strângi în brațe. Să mă strângi și să nu-mi dai drumul, să mă ții strâns, să tremur ca varga în brațele tale și la ureche să-mi șoptești : sunt doar niște fulgere. Nu-ți vor face nimic.

Dar nu, tu stai acolo și râzi. Râzi de frica mea și de tot ceea ce mă face să fiu eu. Râzi ca o cretină și o să te duci dracu într-un iad groaznic pentru că iadul meu e luminos. Da. Iadul meu e plin de lumină pentru că e plin de fulgere, vito!

Scuză-mă, te rog frumos iartă-mă. Uite, îți cad în genunchi. Nu e din vina ta. Acum știu, o să crezi că sunt un ciudat, și o să-mi dai papucii, dar trebuie să înțelegi, îmi e frică de fulgere. Tot timpul mi-a fost. Nu știu de unde s-a născut în mine toată teama asta față de niște lumini pline de încărcătură electrică pe care le vezi pe cer ca niște desene frumoase. Mi-e frică până și de wallpaperul de la calculatorul tău care are tot fulgere, dar n-am vrut să-ți zic. Da. Acela este motivul principal pentru care nu mă apropii de calculatorul tău. Un alt motiv ar fi faptul că  e intimitatea ta și eu nu am ce căuta acolo, poate doar un motiv de ceartă…

Mi-e frică! Ține-mă în brațe. Te rog. Îmi vor face rău. Mă vor distruge, mă vor arde. Am să ard într-un iad plin de lumină. Am să orbesc. Lumina mă va prăji. Nu. Nu pot pur și simplu să văd frumusețea dincolo de norii ăștia. Știu că în spatele lor se află un curcubeu minunat dar în fața lor se află ceva înfiorător. Cum te pot fascina toate fulgerele astea? Cum poate să te fascineze lumina aia cu încărcătură emoțională? Da! Emoțională pentru că te umple de emoții în momentul în care le vezi. Emoții când realizezi că ești în fața morții. Că acea lumină este de fapt moartea.

Mi-e frică! Nu vreau să mă opresc din țipat. Vreau ca toate fulgerele astea să se oprească. Vreau ca ploaia să mă lase în pace iar eu, eu să pot să stau la tine în brațe și să nu mai tremur ca varga, iar tu, vită împăiată ce ești să nu mai râzi de fobia mea pentru ele. E o adevăarată boală și nu ține de faptul că mama nu mă ținea în brațe când eram mic. N-ai observat? Toate momentele rele din desenele la care ne uitam când eram mici erau pe furtuni, și fulgere, lumea murea, era tristă iar noi plângeam. Până și atunci ne ascundeam când auzeam tunete pentru că știam că dacă le auzim le vom vedea curând. Eram mai fricoși dacă le vedeam pentru că te poți teme doar de lucrurile pe care le vezi!

Mi-e frică! Mi-e frică de tot ceea ce este afară. Sunt monștrii care-mi vor mânca totul începând cu demnitatea. Sunt oameni ca tine care râd de mine, care mă tachinează și care nu cunosc adevărata valoare a viețtii. Cum adică? Vrei să spui că doar pentru că mi-e frică de lumină, în special de fulgere eu nu cunosc adevărata valoare a vieții? Hai mai du-te tu la ăla care te-a părăsit și lasă-mă pe mine să-mi jelesc singurătatea în întuneric. Ce? Nu vrei să pleci? Ah, acum sunt bun și eu așa fricos cum sunt.

Trebuie să înțelegi draga mea, iadul are mai multe forme, acum, are forma unui fulger.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.