Uneori, trebuie doar sa uiti

Eu sunt un om atât de prietenos cu lumea din jur încât reușesc să-mi schimb starea de spirit în funcție de oamenilor apropiați mie. Se pare ca perioada asta a nului este destul de suspectă pentru mulți, dar presimt că vara ne rezervă mai multe lucruri frumoase și că asta este furtuna care e înaintea curcubeului.

Un vechi prieten mi-a amintit ca eu sunt cea mai importantă, pentru că eu fac totul pentru mine, etc, mi-a ținut omul un discurs motivațional doar pentru că simțea el nevoia să-mi țină unul ca să nu mai smtă că viața lui e groaznică. Ne lovim de atâtea nedreptăți în jur, toți suntem adepții propriei noastre religii în care credem, ne vedem mai presus decât culturi care au fost construite în sute de ani și spunem sus și tare că nimic nu mai contează.

Eh căcat! Zi să mori tu!

Pur și simplu suntem într-un negativism care presimt că în 3000 ani va deveni o cultură superbă, luma va crede în oamenii care țin discursuri motivaționale, vom face yoga să ne relaxăm chiar dacă nu știm nimic despre cultura yoghină, vom face sex oriunde vrem, ne vom bârfi și vom deveni răi. Dar vom trăi cu impresia că ne e mai bine decât acum.

Nu mai vreau să văd toate astea în jurul meu. Vreau cinci secunde în care omul să își lase fațada la o parte și să recunoască ce este. E ok dacă minți pe toată lumea, e grav momentul în care începi să crezi propriile tale minciuni, apoi devii deprimat și ți se pare că nimic nu îți iese, îți bagi picioarele și gata.

Acuzăm oamenii din jur pentru lucruri pe care și noi le facem, și arătăm cu degetul judecându-i pe cei care exprimă ceea ce nu avem noi curaj să facem (p.s. banneru din colț, cu CLEO, e al meu! Îmi fac reclamă pe propriul meu blog de narcisistă ce sunt!). De ce? Chiar trebuie să fim într-o concurență unii cu altii? De ce? Pentru ce? Nu există destul mb pe țeava asta e net să încăpem tot? E tarlaua lu„ mă-ta?

Dar avem prieteni aproape care să ne strângă în brațe atunci când simțim că nu mai putem. Atunci când lumea se lasă pe umerii noștrii si pur și simplu nu mai avem forță să ne ridicăm. Avem prieteni care ne amintesc să trăim și să ne scoatem capul din work-aholic-ii în care ne transformăm în fiecare zi. Avem grijă de cei care sunt triști, ni se rupe sufletul când cineva apropiat suferă și vezi că nu poți face nimic. E doar un cerc vicios. Tu ai grijă de cineva, altcineva de tine, și tot așa.

Uneori, pur și simplu, trebuie să uiți de tine, pentru ca ceilalți să îți amintească : EȘTI SINGURUL CARE CONTEAZĂ!

One thought on “Uneori, trebuie doar sa uiti

  1. Ioana

    E important sa constientizezi ca pot aparea si “crize” intre tine si acesti oameni care te sustin, dar trebuie sa le intelegi si sa treci mai departe. Pentru ca indiferent cat de bine v-ati intelege sau cat de tare va admirati, tot apar rupturi.
    Oricum, omul acela care e sincer si te sustine, e genul de om alaturi de care poti petrece multe clipe faine in viata!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.