Scriu despre moarte…

Nu pentru că îmi doresc ci pentru că aduce cu sine atât de multă durere, atât de multă suferinţă…

Pentru că atunci când este vorba de cineva de lângă noi, moartea ne ia şi o parte din viaţa noastră cu ea. Şi pleacă…

Durează o fracţiune de secundă, cât o clipire din ochi…

Eu, pot muri azi, pot muri mâine, pot muri peste un an, doi, sau 10…

îmi  este teamă…. dar am învăţat să accept. În fiecare zi, învăţ mai mult şi tot mai mult. Moartea, înainte să ne întâlnim cu ea faţă în faţă, are ea grijă să treacă pe lângă noi, răpindu-ne fiinţe dragi, suflete pereche, oameni pe care îi iubim şi preţuim…

Şi ne întrebăm, banal, ca toţi ceilalţi ce au trecut prin aşa ceva: de ce?

De ce scriu despre toate acestea? Pentru că mă gândesc cu groază că deja am pierdut trei prieteni foarte buni în mai puţin de un an…toţi răpuşi de o moarte urâtă….

Pentru că sunt egoistă. De ce? Pentru că urăsc să simt durerea pierderii. Nu pot  îndura, sufăr enorm, atât de mult încât mă  pierd  pentru totdeauna… Mă gândesc pe de altă parte că e îngrozitor să mori.

Dispar persoanele iubite, prietenii, dispar toate lucrurile pe care le-ai cunoscut… Încetezi să exişti.

Poate există suflet, poate nu, poate nu devii chiar nimic, însă răspunsul la întrebarea asta îl voi afla mai târziu…

Cert e că, în clipa aceasta simt că trăiesc. Nu sunt deprimată, ci vreau să trăiesc viaţa până la ultima clipă. Să pot face tot ce-mi doresc pentru mine, pentru cei pe care îi preţuiesc şi-i iubesc. Ce ar fi dacă toţi ne-am trăi viaţa spre a face lucrul acesta să conteze ? Oare e atât de greu ?

 

 

One thought on “Scriu despre moarte…

  1. Ioana

    E foarte greu. Pentru ca si cei cu imaginatia bogata, care pot face un fir narativ al vietii lor de dupa disparitia unei persoane importante din viata lor, nu reactioneaza decat vreo 5 minute in sensul pozitiv, de a pretui viata si persoana de alaturi. Dupa care se intoarce la problemele cotidiene si uita ca timpul se scurge.
    Mi-as dori sa vad pentru o zi macar, cum ar fi daca toti din jurul meu ar pretui viata: ar mai fuma? ar mai vorbi urat unii cu altii? s-ar mai supara din nimicuri? si cate si mai cate variante de intrebari rasar aici…
    E bine ca pretuiesti viata. Incearca sa pastrezi acest sentiment pentru cat mai mult timp: numai tu ai de castigat din asta!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.