Inainte de toate, suntem copii

Toti spunem ca incetam a mai fi copii atunci cand suntem adolescenti. Incetam a ne juca atunci cand crestem si devenim sa spunem impovarati de responsabilitati. Devenim indeajuns de maturi incat sa intelegem ce se intampla in jurul nostru. Sa stim ce e bine si ce e rau, sa stim ca nu mai suntem la varsta la care trebuie sa ne prostim, sa ne cumparam jucarii si ca trebuie sa facem ceva pentru a castiga bani, a ne gasi un rost in viata si o multime de alte ganduri care nu pot decat sa ne innebuneasca inainte de vreme. Traim in asteptarea pensiei inca de la o varsta prea frageda si speram ca atunci vom avea timp sa dormin si sa ne relaxam. Dormim toata viata pentru ca restul din ea il facem in scoala sau muncim ca robii pe-o plantatie. Uitam sa mai respiram si glumim prea rar. Suntem nervosi, toti dintre noi, artagosi si ocupati. In fata sau in spatele monitorului uitam ce mai inseamna viata aia pe care acum o privim de pe geam. Intelegem de ce altii urlau la noi intr-o vreme pentru ca acum am ajuns noi cei care urlam la ei. Intelegem de ce lumea e rea pentru ca am ajuns sa fim ceea ce nu doream si asta pentru ca involuntar suntem oameni in primul rand.

Nu cred ca pe masura ce inaintam in varsta uitam sa fim copii. Nu cred ca reusim vreodata sa nu fim. Ne cumparam jucarii chiar daca ele se umplu de praf sau daca avand multa durere in suflet le donam, pe la unii care chiar au varsta necesara sa se joace cu asa ceva. Noi am crescut, nu mai suntem copii sa ne jucam cu asa ceva. Am crescut ce-i drept dar tot avem jucarii de oameni mari. Smartphone-uri de ultima generatie pe care trebuie sa le avem “toti copii au”. Ne mandrim cu aplicatii pe ele si le facem in ciuda la cei care nu au Android. Ne luam masini, puternice, facem trucuri cu carti de joc, dansam in “discoteci” si ne prostim pe strada facand alti oameni plini de griji invidiosi “uite la aia cum n-au nicio grija”. Facem fete care zambesc pe mancare, acum mancarea nu mai e facuta din nisip si apa, ci din aluat. In afara de lucrurile cu care ne jucam, s-a schimbat ceva in noi? Nu cred, cel putin nu mi se pare.

Am crescut dar barfa si invidia pentru ce are celalalt nu am pierdut-o. Daca atunci cand eram mici ne strangeam intr-un grup si radeam de altu, ce ne face pe toti sa credem ca acum s-a schimbat? Ca nu mai e la fel? Da pe naiba, si acum suntem invidiosi ca ala face nu-stiu-ce, suntem egoisti si vrem sa tinem pentru noi totul. Nu spunem la nimeni si avem secrete care incep cu “iti spun, dar sa nu mai zici la nimeni”. Ce-i drept e cel mai veritabil secret pe care-l putem avea, si toti stim sa-l spunem si la ceilalti, altfel ce farmec are : “iti spun, dar te faci ca nu stii”. Tot mai facem misto pentru ca ala s-a pupat cu celalalt si spunem “ah, ce scarbosi sunteti” si “hahaaa la x ii place de y”. Nu, nu ne-am maturizat pentru ca copilul din noi iese la suprafata cu fiecare ocazie pe care o are.

Acum nu mai asteptam sa se stinga lumina sa ne tinem de mana pe ascuns, ci dam vina pe o bere si dansam de ne dor picioarele trei zile. Ne ascundem in colturi de baruri sa ne pupam pana cand simtim bliturile care ne fac sa realizam ca nu suntem singuri si stingheriti ne retragem la socializare.

Sunt multe diferente intre copii de la o generatie la alta, dar noi nu ne maturizam in acelasi timp cu ei, nici tehnologia si nici viata nu ne va maturiza. Ramanem copii pana in clipa in care murim. Copilul din noi traieste si iese la suprafata de cate ori are ocazia si chiar daca nu vrem sa recunoastem toti stim ca e acolo, si asta se vede atunci cand ne bucuram pentru orice atentie care ne aduce aminte de vremuri indepartate.

Am crescut. Nu mai suntem inocenti. Acum intelegem lucrurile diferit. Nu mai rade lumea de noi cand interpretam termeni gresit. Nu mai avem curiozitati despre sex. Credem in iubire intr-un fel diferit. Ne scriem sms-uri nu bilete de dragoste, dar e acelasi gest : afectiune. Nu mai credem in mituri si chestii transformate de comercializanti in mari tam-tam-uri dar ne e dor de zilele cand  o faceam, cand ne bucuram de surprize care acum, de cele mai multe ori ne dezamagesc.

Nu cred ca ne maturizam vreodata. Suntem la fel ca atunci cand eram mici, doar ca acum, suntem mai constienti de consecintele faptelor noastre. Un videoclip care trebuie savurat. El ca videoclip, nu ea ca melodie.


 

One thought on “Inainte de toate, suntem copii

  1. Pingback: Deja-vu |

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.