Mail ravasit (part 4)

pentru ca pe mine ma apucase melancolia de fapt dupa o piesa (de fapt poezie) de-a lui raposatu de Paunescu pe care refuz sa o ascult, pentru ca imi aminteste de mine si de tine. Punand muzica pe mp3 mi-am amintit de ceva. De nimic prea bun. Mi-e dor de multe si acum iar sunt o falsa pentru ca vreau sa iti spun tie toate astea. Nu stiu de ce ma simt singura si de ce vreau sa fug in lume, si habar nu am de ce toate astea ma trimit spre tine. Tie iti face rau fiecare mail care iti ajunge, iar eu sunt o vita, pentru ca stiu toate astea si totusi iti scriu. Totusi de multe ori sper ca atunci cand dechid mailu sa am unul de la tine, sau cand ajung pe Kogalniceanu sa ma impiedic de tine. Ma plimb aiurea prin oras, si uneori imi doresc sa ma vad cu tine. Nu te sun pentru ca nu stiu ce sa-ti zic. Urasc sa tac la telefon, cu toate ca habar nu am ce vreau de la viata. Toate astea trebuiau sa inceteze cu prea mult timp in urma. Cand voi avea puterea sa te las in pace? Cand nu voi mai fi o egoista care sa te stie tot timpul asteptand. Cand voi reveni la viata si imi voi da seama ca nu sunt un satelit in viata nimanui.

Lumea nu este dupa versurile mele

“iubite cata lume intre noi” – ahhh nu, prea multi

“mi-e frica de intamplare si mi-e frig, si nu mai vreau sa stiu pana la sfarsit, cine a iubit frumos cine a gresit.”

pot? pot sa spun ca nu sunt eu de vina? pot sa spun ca nu din cauza mea facem toate astea? ca nu din cauza mea suferi? nu din cauza mea tot timpul ma simt prost atunci cand citesc ce scrii pentru ca doare? pot? sigur ca pot. pot sa spun ce vreau. nimeni nu zice ca ce spun trebuie sa fie adevarat.

recitesc toate astea, de prea multe ori. apoi ma bat cu pumnii in piept si spun ca nu-mi pasa. this is me. me missing you. macar in spatele unui zid de biti reusesc sa recunosc.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.