cum fu la GNR

întrebarea săptămânii care tocmai a trecut deja începe să mă dea peste cap “şi? cum fu la gnr?”

Fu-tare este răspunsul care poate să acopere pe întregime adevărul incursiunii mele în capătul celălalt al ţării pentru bdv+gnr . acesta este purul şi durul adevăr.

Era să nu ajung la bucureşti şi am fost foarte aproape să dau un tweet cu “pierdut Dacos, ofer recompensă” , dar, din fericire, cu ajutorul unui Cosmin, am reuşit să ajung la Dacos, ca toţi românii, la timp, în Turda. Ne-am urcat, eu şi Kristinuţa care săraca era atât de agitată încât nu putea să vorbească. Cine o ştie pe Kristina realizează că aceea este o întreagă stare de şoc la ea.

Pe autocar m-am întâşnit cu Nora Vintilă, pe care n-am mai văzut-o de trei cari de ani, şi cu care am tras din când în când, la câte o publicitate, o bârfă scurtă.

Ajunse noi fetele cucuietele în capitală, pe la 23.10 cu cinci minute întârziere, sunăm BDV-iştii pentru o bere, un suc, o incursiune în militari la jeg. Nu mă! aşa îi zice barului! Ne-am adunat cu mic cu mare, după ce ne-am cazat într-un cămin d-al lor. Frate cu 16 al nostru, adică multe etaje, multă lume, lift cu propria lui personalitate. Ei n-au sinucideri aşa că ei nu este cool (am zis!).

După o luptă cu bucureştenii că Koloszvar rocks, a ajuns şi colegul nostru de la Baia-Mare şi ne-am putut duce liniştiţi să dormim, în camere. eh, chiar dacă toţi trei ne doream să dormim, am adormit pe la 5-6 pentru că poveştile în întuneric, indiscreţiile şi tot au fost mult mai interesante. Logic că nimeni nu dorea să coboare până la magazin pentru nimic în lume.

Dimineaţa de la GNR , ne marmoţim vreo 2 ore, reuşim să ne trezim, să ne cumpărăm cafea şi să ne târâm ca nişte râme până la Romexpo. Acolo hărmălaie mare tată dragă pentru că, umanoizii de bucureşti n-au mai văzut chip de clujean de-o lună de zile. Şi ce dor îmi fu de ei. Woai mamă. Zic sincer amu’ că doar ardelenii nu mint. Echipele frumuşel frumuşel. dileme existenţiale “ne daţi sau nu ne daţi” zici că eram la halloween. Eh fraţii mei azi nu vă dăm, vrei să ieşi, du-te liniştit, înapoi nu mai vii. Drept urmare, nu s-au dat brăţări.

evenimentele zilei :

după cum spuneam mai sus, nu s-a lăsat să se iasă, am lăsat una bucată băiat. Dacă îmi aduc bine aminte, parcă avea şi o brăţară de catering, dar omu era ultra nervos şi agitat pentru că, ăştia îi ridicau maşina dacă nu ieşea. Şi s-a dus, şi nu i-au ridicat maşina. PAM PAM!

un alt eveniment, după cum s-a văzut la ştiri a fost, vestitul, inegalabilu, inconfundabilul : Miron Cozma (nici eu nu ştiam că are pagină de wiki, dar pentru cine nu ştie…) Eh, acu e acu. Vine o colegă la mine, eu rupeam bilete de zor şi bârfeam, zice “uite-l pe individ” ahaha, râdem glumim, şi omu nimereşte la poarta mea. Problema era, că avea bilete de Normal, şi noi eram Golden. Am purtat vreo 5 minute o discuţie prietenoasă cu el în care el îmi explica “dar dacă tot am intrat, nu pot să rămân”, iar eu îi explicam “nu, vă rog frumos să ieşiţi”. Am devenit mai convingătoare când în spatele meu s-a plasat băiatul de la securitate care era cam de 2-3 ori cât mine. Uite aşa se va scrie în cărţile de istorie că sunt voluntara care l-a scos pe Cozma de la Golden de la GNR. Căcat pe băţ!

din seria oameni agitaţi să iasă afară, mai este un tip, ah săracul, agitat nevoie mare, că e urgent şi el trebuie să iasă. Îi explic omului că nu pot de nicio culoare să-l las pentru că nu mai are cum să intre şi la cum se agită, sigur mai vrea înapoi. Era atât de urgent că nu mai putea aştepta nici vreo 30min până când aproximam noi că se vor demonta porţile. Îşi ia omul inima în dinţi şi îmi şopteşte că are nevoie urgentă de un ob pentru prietena lui. M-am dus, i-am făcut rost şi omul utra încântat. Probabil ce şi-a auzit că a uitat ob-urile în maşină, numa el ştie. Mi-era milă de el.

Nu s-a intrat cu brichete. Mi-a părut rău de fumători. Trebuiau să vină ceva firme de ţigări să împartă brichete, chibrite, etc, dar n-au mai venit, şi toţi fumătorii şi-au lăsat, la poartă, în tomberon, brichetele, o parte din ele au ajuns la mine, pentru că, am stat cu cei de la jandarmerie, să ne alegem. Nais Job !

Nu s-a intrat nici cu rujuri. Nu ştiu exact de ce, pentru că dacă e să arunc după cineva, pot arunca şi cu papucul. Faza tare a fost, când a venit un domn la mine, să urle, şi la restul, că iubita lui are un ruj de n milioane, pe care nu vrea să-l arunce, şi dacă nu-l aruncă nu intră. Cine nene te pune să dai milioane pe rujuri? dă-mi banii ăia mie, şi-i dau ruju meu de 3lei, tot aceeaşi nuanţă, tot pe cămaşă şi pe buzele tale rămâne. Ce uameni măăă

A trebuit să returnăm tricourile. Nu asta este problema. Problema este că toate bluzele & stuff erau in geantă, geanta era plecată bu, şi eu fără acces la ea până după concert. Drept urmare pe la aproximativ 22, eu am rămas într-un maieu. Fetele se hlizeau de mine, eram de râsul curcilor aşa movulie cum deveneam. Partea ilară a fost în momentul în care a apărut Alex, care, a făcut pe gentilom-ul şi mi-a oferit flanela lui, asta pe la aproximativ 23.30 , dragul de Alex, eu am avut acces la bagaj pe la 01 şi ceva. Mi-o părut rău de el, dar măcar nu s-a răcit.

Acum, eu să vă zic cu mâna pe inimă, motivul oficial venirii celor de la GNR, ca să îi cânte un la mulţi ani la Florin Adam, pentru că e un dulce, şi pentru că merită să vină unii să-i cânte. Felicitări Florin !

Nah, cam aşa fu la GNR. ce? vroiai să-ţi spun de artificii, confetti, şi de câte ori s-a schimbat Axel? Wtf, aia ai citit în presă.

One thought on “cum fu la GNR

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.