Septembrie

Constat în fiecare zi în care intru aici că suntem tot mai puţini. Asta e la fel de bine pe cât de rău este. Totuşi este vorba doar de aptul că, să-mi fie ruşine de nesimţită ce sunt, dar după Iron Maiden nu am prea avut timp de scris. Şi pe bune de nu am avut subiecte. Şi acum am, doar că mi-e cam lene să le pun. Pe de altă parte, încerc să fac cât mai multe lucruri, şi statul pe acasă nu este prioritar. Totuşi m-am umplut de drafturi şi m-am băgat în o mulţime de proiecte ca să am ce să povestesc.

A venit toamna şi cu paşi repezi vine şi iarna. Asta o spun cu sufletul pe buze din momentul în care, astăzi ies de la repetiţii şi descopăr că era aproape 9, dar afară un frig îmi bătea faţa, şi a trebuit să scot de la naftalină crema de mâini, rujul, şi toate cele care îmi vor proteja, de azi înainte, puţin câte puţin pielea. Sper din tot sufletul că frigul ăsta nu va dura o eternitate pentru că mă va deprima într-un hal fără de hal, şi chiar nu am chef. Am observat în jurul meu atâţia oameni deprimaţi încât nu mai ştiu dacă am sau nu ceva de zis.

Mă hotărăsc de multe ori să umplu wordpresu de drafturi şi să le prograez dinc ând în când, dar parcă nu am chef să las articolele să zacă, să ceară de mâncare. Vreau să simt cum urlă din mine fiecare cuvânt, şi e un urlet liniştit pentru că nu vrea să fie auzit de toată lumea. Constat că am o formă de aberaţie interesantă, nu ştiu de ce. Încep să mă gândesc ce dracu o să rezolv cu blogul meu, şi blestem zilele astea de 24 ore pentru că e deja septembrie, apoi ziua mea, apoi începe şcoala, sesiune, crăciun, şi la dracu să se ducă toate astea că iar am dileme ce fac de revelion. Poate revelionul ăsta o să pot să zac. Mă îndoiesc, dar cine ştie, poate am să reuşesc chiar să fac ceva util.

Nu aş vrea să fug în lume, dar aş vrea ca toate gândurile care-mi consumă energia să le iau şi să le înec în Someş. Cel puţin! Să mă lase toţi care au pretenţii şi să rămână doar cei cu intenţii. Aha. Am nişte dume tare dubaşe la ora asta. Se mai întâmplă şi pe la case mari. Chiar dacă am rămas singură acasă, nu am prea avut chef să gătesc. Mă gândesc doar la prietenii mei care sunt aproape mai mult sau mai puţin de sufletul meu, şi aleg să plece in the kingdom of far far away să caute fericirea, care constă în bani. Da, se pare că cineva a tras într-o zi concluzia că nu sunt fericiţi doar cei care nu au bani să şi-o cumpere. Eu sunt un copil mai puţin pretenţios, care începe să râdă şi să se bucure la fiecare monedă aurită de un ban. Ah, monedele alea o să-mi fure sufletul într-o bună zi.

pe final, o melodie care să răscolească tot.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.