Functionari de stat, in fund

după mult curaj, multe drumuri aiurea, şi scări urcate, gâfâieli până în campusul sinucigaşilor, reuşesc să îmi întind oasele obosite până la administratoarea căminului 6. Mă duc eu, frumuşel la ea, în interes, vom spune, de serviciu. Tema de casă era : 40locuri de cazare. Ajung, o tanti undeva la 1.65, 80kile, stătea, aşa cum stau boşii în filme, la un birou. În jurul ei, ceva cafea rece, nişte aşternuturi şi poze. Vorbea la un mobil, şi nu a prea avut treabă cu mine. M-am pus frumos în faţa ei şi am aşteptat să observe că sunt acolo, poate nu mă văzuse când intrasem, chiar dacă era cu faţa spre uşă. După zece minute de conversaţie, închide, şi se uită la mine şi mă întreabă ce vreau. Spun “doresc şi eu, 40 de locuri de cazare pentru weekendul viitor. o noapte”. Ea se uită, ridică o sprânceană şi spune “nu la mine, la social!”.

Poftim??? Bun. Biroul de la social e fix în centru, drept urmare, ţup-ţup, hai înapoi în centru. Mă duc la birourile de la UBB, mă învârt, mă dau peste cap, găsesc socialul. O tanti mă întâmpină la uşă. Îi spun off-ul meu şi zice “la colega, înăuntru”. Mă duc şi mai spun o dată ce vreau “nu la mine, jos la secretariat, laşi o cerere”.

Ies de acolo, mă duc până la librărie. Cumpăr trei coli albe, iscălesc o cerere, uit ce dată e. Dau un telefon să mă asigur că am data bună, îmi iau cererea şi mă duc la parter să caut secretariatul. Mă duc, un hol, ce dădea în alte holuri, apoi un beci, apoi contabilitatea, apoi casieria. Şi secretariatul?? La contabilitate era coadă, din cauza celor care îşi lichidau dosarul de facultate. În schimb, la casierie nu era nimeni. Mă duc şi acolo, trei scârbe doamne sprijineau două scaune. Le întrerup bârfa poveştile on topic, ele se uită urât la mine îmi zâmbesc amabile, şi mă îndreaptă spre biroul de secretariat: “mai jos pe hol!” . Unde mama măsii mai jos, că de acolo vin şi nu-i nimic. Intru în primul hol care dădea în alte holuri, mă simţeam ca în catacombele egiptene, nimeni pe acolo. puteai să mori liniştit! O domnişoară amabilă mă vede ultra derutată şi-mi zice “ieşiţi pe hol, o luaţi în stânga, apoi a doua la stânga, şi prima la dreapta” îi mulţumesc şi încep să spun în gând două de dulce tipelor de la casierie, că e foarte uşor de găsit secretariatul măsii.

Ajung în sfârşit la secretariat. Tanti se uită la mine. Citeşte cererea şi mă întreabă “despre ce e vorba?”. Îi explic, şi îmi scrie pe o foaie, un număr de ordine şi un număr de telefon să revin, să îmi spună dacă a fost acceptată sau nu.

*timp pierdut până acum. o oră

Revin cu un telefon după câteva zile, aşa mai pe la 11. După multe snooz-uri mă dau jos din pat, şi sun la secretariat. Mă pune aia să aştept un moment, şi apoi îmi zice cireaşa de pe tort “nu la mine, sunaţi la social” E amabilă, îmi dă numărul de telefon şi cu cine să iau legătura. Sun la social. ora 11.35 nu răspunde nimeni. 11.37 – nimeni. 11.45 în sfârşit răspunde cineva, îmi face legătura cu persoana în cauză, discutăm tot ce trebuie şi apoi mi se răspunde “nu ştiu ce să zic în acest caz. O să vorbesc cu diectorul şi vă resun”. Mă pun înapoi să dorm, pe când adorm, tanti m-a resunat să îmi zică “da. e ok”, apoi pe când aţipesc iar, mă sună să-mi zică “dar, reuşiţi să ajungeţi până la ora 14?” şi zic “cel târziu la 9 suntem acolo” şi s-a liniştit. Mi-a urat o zi bună, şi cred că aşteaptă cu nerăbdare să cotizez cu nişte bani la salariul lor

*timp pierdut acum 30minute

acum, oare de nu m-a trimis administratoarea aia direct la secretariat cu o cerere, şi secretara nu m-a pus să sun direct la social, nu ştiu, dar dacă nu aş fi plimbat foaia aia, ce farmec ar fi avut? Doar ubb e instituţie de stat! în fund!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.