The mission

HazLii organizează un concurs. La fel ca toată lumea care se plictiseşte vara, vine cu un concurs îndeajuns de bun încâtm dacă îl câştigi, şi iei premiul, o să ai iar subiect de blog vreo trei zile, o să te bârfească tot oraşul că eşti bazat şi mergi de multe ori la mare. Ce să mai… Asta este. cine îşi permite, poate !

acum să spun eu povestea cu The mission, nenea Tiesto, marea şi eu. Nu ştiu dacă iubesc ceva mai mult decât să plec la mare. Eu cu nenea Tiesto avem o relaţie destul de strânsă din momentul în care mi se strânge inima şi se face mică-mică atunci când toate piesele  alea mă ating în locul pe care încerc să-l neg. Cum să nu îl iubeşti să-l admiri atunci când îl vezi pe scenă, când constaţi câte mii de oameni trăiesc la aceeaşi intensitate ca el, ceea ce face. El e poate printre puţinii dj pe plan mondial care, dacă se chinuie, face lumea să plângă de veselie, mai ceva ca Mj.

Sincer nu vreau să-l ridic în slăvi. Nu mă ajută cu nimic. Când spun Tiesto îmi aduc aminte de Laur, şi cu câtă pasiune îmi arăta bucăţi din concerte toamna trecută, când afară ploua iar noi stăteam îmbrăţişaţi şi navigam internetul. Zicea că e visul lui să fie acolo, îmi arăta zeci de oameni şi o muzică pe care şi eu o ascultam, chiar dacă nimeni nu putea să garanteze aces lucru. Când văd atât de mult bucuria unora la un astfel de concert, mă face să îmi amintesc că şi eu sunt la fel de entuziasmată, şi puţin dezamăgită atunci când nu pot să ajung la un concert de mare vogă mai ales, pentru unul din oamenii care ridică tot ce există în picioare, mâini, suflete, şi tot ce există.

Realizez că dacă aş ajunge anul acesta la Tiesto inima mea va fi cât un purice. Mă voi gândi iar la Laur şi apoi, am să-i trimit un mail, vreo două trei poze şi am să sper că el nu a uitat ce înseamnă o mizică ultra bună. Ştiu că o să fie acolo. Garantez că deja are bilet. Garantez că deja numără zilele Şi eu le număr. Chiar dacă vara asta nu a însemnat decât multe lucruri aiurea, dar număr zilele. Ups. Am aberat fără rost atât timp.

Acum hai să îţi spun eu, în cel mai frumos mod pe care mi l-a dat tastatura de a mă exprima de ce vreau să ajung la unul din cele mai  tari concerte de pe litoral din vara asta. Nu, Liberty Parade nu se pune, pentru că, din punctul meu de vedere sunt două lucruri complet diferite. Despre asta nu vreau să discut aici. Nu-nu!

Ai pe scenă doi Dj mari, bestiali, pe plan mondial. Anume Tiesto şi Fatboy Slim. Ei adună mii de oameni în fiecare an în lume la concertele lor. Le pun cea mai bună muzică, le sunt recunoscători pentru urlete, mâini. Nimeni, absolut nimeni nu are nicio scuză să stea nici pentru o secundă. Ajungi acasă visând. Mai stai cinci zile pe net căutând feedback-uri, mai visezi cu ochii la piese, văzând ce a facut pe la alte concerte. Îţi doreşti din ce în ce mai mult să mergi la un concert şi altundeva, dar cel puţin eşti mulţumit că Românica noastră i-a adus aici, să-i trateze cum ştim noi mai bine, pentru ca ei să vină şi să ne mai cânte, şi cu altă ocazie.

Să stai cu mâinile ridicate în aer ore în şir, să fredonezi câteva cuvinte, să visezi şi să simţi, cum zbori la fel ca Peter-Pan pe un anume ritm de muzică, este, zic eu, un lucru care nu trebuie ratat în lumea asta pentru nimic. Şi toate astea făcute de mii de oameni. În special doi care dau muziac şi încă nişte mii, care se bucură de fiecare bit, şi sunet, care pătrunde în tine şi îţi face pielea de găină. Şi acum spune-mi cum să nu scrii zeci de articole, ca lumea să te ajute să mergi. Dacă nu. Asta este, poate la anu, poate faci rost de bani. DAr spor la The mission să fie!

One thought on “The mission

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.