Un copil minunat!


De-a lungul timpului, fratele lui tata şi soţia lui s-au chinuit să facă un copil. Tratamentele de fertilitate şi restul de la finalul anilor 1980 nu au reuşit prea multe, deoarece copilul nu s-a hotărât să stea. Ei avansau în vârstă doar ei doi, ca doi guguştiuci, şi dorinţa unui copil devenea tot mai mare. Au plecat în Spania la muncă, ca tot românu, şi acolo, după o vreme au reuşit să facă un program de înseminare şi s-a născut micul Angelo Horea, pe undeva prin 2006.

La jumătatea lui 2007, s-au decis să vină în ţară să arate neamului ce copil frumos au, Era o minunăţie de copil, de altfel ca toţi copii mici. Nu prea ne-a îngrijorat nimic la el, până în momentul în care copilul a vrut să bea apă, şi nu mai era apă în pahar, iar mămica lui a zis “ia puţină bere, că nu-ţi face rău”. Reacţia noastră a fost confuză pe moment. Cum să îi dai copilului la un an şi un pic bere?

Da. Înţeleg că berea face bine la rinichi, dar are alcool totuşi, şi nu dai alcool nici măcar în cantităţi mici unui copil – părerea mea. Acum, probabil, ne amintim de toate momentele alea în care eram mici, şi nu ştiam că în paharul de pe masă e ţuică sau votkă, şi băgam câte un gât şi ne ardea, spre amuzamentul tuturor din jur. Nu mă refer la o astfel de situaţie ci la cea în care, dăm copilului bere pentru că mi-e lene să mă dau jos din pat să îi aduc un pahar cu apă.

A trecut, lumea a ignorat toate astea, li s-au bătut apropo-uri cât se poate de directe că nu fac bine, şi replica a venit “nu ştiţi cum se creşte un copil” (a se nota, eu nu am luat parte la discuţiile astea, ci alţi fraţi din neam, care au copii mari).

Anul acesta, ni s-a spus că vor străbate iar europa cu autocarul cu cel mic, şi vor sosi într-o vizită în România de apoximativ 3 săptămâni. Zis şi făcut. Au făcut 2 zile cu autocarul, îmi pare rău de cei care au fost pe autocar cu un copil sub 5 ani ultra energic, aşa cum sunt toţi, şi mai ales, la vârsta aia. Puţini sunt liniştiţi, chiar enorm de puţini, pentru că mi se pare normal să îşi consume cumva energia.

Au trecut în vizită pe la noi. Eram eu cu mama acasă, şi ei trei. Mama i-a servit pe părinţi cu votkă, iar noi, copii, am primit cola. Puştiu se juca în mijlocul camerei cu maşinuţele şi toate cele, pe care le ţinem în cutii pentru când vin copii mici în vizită (da mă, şi eu am fost mică). Puştiul o pune pe mă-sa să îi facă nu ştiu ce la o maşinuţă, pe tată să meargă să-i aducă ceva din bucătărie, şi, fiind sigur că nu se mai uită nimeni la el, ia paharul tatălui său de votkă şi îşi toarnă vreo 30ml peste cola. Ne uitam cu mama una la alta, nu ştiam cum să reacţionăm. Copilul şi-a pus votkă în suc. AM sesizat asta şi cu voce tare, dar neah, sigur ni s-a părut, el nu ar face aşa ceva.

Bun, poate că era momentul în care noi două exageram. Sigur era momentul în care noi două exageram. Nimeni nu vrea să îşi închipuie un copil de 4 ani care bea alcool. Mâncăm prânzul, ne mai jucăm cu mingea, şi un vânt urât şi nepoliticos apare, drept urmare ne intoarem în casă. Părinţii noştrii beau bere. Copilul începea să devină ţâfnos, probabil din cauza faptului că nu îşi făcuse somnul de amiaz.

La un momentdat, se agită el prin cameră, observă că nu mai are suc. Nici eu nu aveam suc, eu chiar aveam ceva de lucru, iar el se uita ce fac. Pe de altă parte mama lui bea bere, avea aproximativ jumătate de pahar (de suc, sondă) cu bere, el merge, dă rapid 2-3 gâturi de bere, şi vine înapoi. Singura observaţie a părinţilor a fost “nu aşa repede”.

Acum să ne gândim. Ce e de făcut? Cum ajunge copilul peste încă 4 ani? Sau chiar trebuie să nu ne pese ce se întâmplă cu el. Este necesar să ignorăm toate astea sau trebuie să ne impunem şi să strigăm că totuşi, nu asta este metoda de a creşte un copil sănătos…

2 thoughts on “Un copil minunat!

  1. Pingback: Tweets that mention Un copil sanatos | Priveste doar -- Topsy.com

  2. Mircea Popescu

    Si eu beam cand eram plod, tot cantitati de-astea minuscule, si nu pot zice ca m-a afectat negativ.

    Cel mai probabil va ajunge un adult care tine la bautura. Ca daca-mi pun mintea golesc o sticla de tuica de-aia de pe la noi din Apuseni singur si n-am nici pe dracu’, nici nu ma clatin.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.