Autoportret

Falsitatea ar trebui să mi se citească în chip. Ar trebui să se vadă pe buzele mele când şoptesc adevărul. Nu! Nu mai urla la mine, nu mă mai judeca, lasă-mă în pace, Pleacă!

Te rog frumos să încetezi, m-am săturat să îmi judeci fiecare virgulă, fiecare cratimă, fiecare muşcare a buzelor, fiecare rid, fiecare atingere care nu te face să te simţi stăpân peste viaţa mea. Am şi eu ceva de spus în toată aberaţia asta de biţi, cuvinte şi atingeri cu care mă ataci în fiecare secundă care trece prin mine.

Da! Simt toate secundele care trec prin mine, şi crede-mă când îţi spun că ele nu trec pe lângă mine. Ele trec prin mine în fiecare secundă în care tu îmi reproşezi cât sunt de imperfectă în faţa ta, şi cât de bună aş fi dacă nu aş mai urla, dacă nu aş mai purta brăţări, dacă nu m-aş tatua şi dacă mai des m-aş farda. Dacă aş fi mai senzuală atunci când mă dezbrac în faţa ta şi dacă fără gânduri aş rămâne cînd deschizi tu gura. Dacă nu aş avea pic de personalitate atunci când măinile tale vor să mă domine, vor să mă facă să mă topesc, şi să simt cum ies din mine. Da! Toate astea le vrei. Îmi vrei sufletul şi tot ceea ce aş putea să-ţi ofer plus încă de infinit de ori mai multe lucruri. Îmi vrei toată fiinţa şi nu ţi-ar ajunge niciun altar din lume închinat ţie din partea mea.

Asta sunt eu! Plină de defecte şi confuză. Atât de confuză încât te accept pe tine lângă mine în toate clipele în care nu sunt sigură că tu eşti cel care-mi vrea binele în momentul în care mă ţii de mănâ. Dacă mă ţii de mănâ doar ca să nu fug, să nu fug în lume şi să fiu departe de tine şi tu să simţi nevoia să cauţi o alta pe care să o manevrezi după bunul tău plac. Dacă?

Dacă toate atingerile pe care le simt dimineaţa când mă trezesc sunt sincere? Dacă toate mesajele care-mi spun că eşti perfect nu mint? Dacă ceea ce simt eu atunci când te privesc este fericirea? Şi dacă tot ce nu mă înconjoară este un vis? Dacă toate momentele acestea perfecte când respiraţia ta pe ceafa mea, mâna ta în măna mea, sărutul tău care-mi frânge pielea, sunt doar metodele mele de a mă tortura pentru a învăţa să fiu perfectă. Şi să fiu perfectă pentru cine? Pentru tine, deoarece tu mă admiri în fiecare clipă cu privirea ta critică iar eu îţi zâmbesc din spatele ochelarilor mei. Îmi alegi totul în viaţă după cum îţi place ţie, iar eu zâmbesc şi îmi pierd personalitatea, mulându-mă după tine.

Îmi pare rău. Îmi pare rău că ţi-am permis atât de mult timp, să mă faci să uit că ştiu să gândesc şi singură, că am uitat că există unul care mă va îmbraţişa aşa cum îmi place mie, şi nu ţie, unul care mă va face să mă simt perfectă, nu imperfectă!

One thought on “Autoportret

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.