Twitter mania

La început nu înţelegeam de ce toată lumea se înghesuie în twitter, nu înţelegeam ce e fun în toată postăreala aia care seamănă cu un mass isteric. Mă uitam uşor ciudat la toţi posesorii de twitter dar nu uitam că şi eu eram una, chiar dacă nu înţelegeam, verificam rar, şamd.

Am început să mă mai duc pe la un twitmeet, întâlniri cu o grămadă de internăuţi şi aşa, timid am început să scriu şieu câte un tweet din când în când.  Nu mai ştiu cu exactitate ziua în care m-am decis să încep să ulru tot mai mult pe twitter dar îmi amintesc cât de supărată şi abătută eram pentru că nu îmi mergea twitterul de pe telefon Acum îmi merge twitterul de pe telefon, dar mai am o problemă : îmi roade toată bateria pe care eu o păstram pentru convorbiri infinite la telefon. Acum îmi rămân căştile şi cam atât. Gata cu discuţiile infinite la telefon. Port cu mine, peste tot încărcătorul şi sunt atentă. Dau rapid un mesaj pe twitter, apoi mă deloghez. Mă uit cine – ce a mai zis, ce se mai întâmplă în #cluj, şamd.

Am devenit şi eu, maniacă twitter şi în câteva luni am ciripit de peste 1000 ori. Alţii au ciripit şi mai mult, alţii mai puţin. Am dat follow, am plătit cu bomboane pentru unul, am dat unfollow când am descoperit că oricum, nu zice nimic interesant, şi tot aşa. Am găsit prieteni, am aflat de evenimente, şi urlu din toţi rărunchii cu impresia (şi acolo ca aici) că cineva mă citeşte.

Cel puţin, bancul cu “nu te spovedii ţi-am citit blogul” se poate lărgi şi la “am văzut pe twitter”. Mă aştept ca zilele astea mama să descopere twitterul şi să împartă sugestii despre care vânzător e mai bun în piaţă şi care nu. O să videm!

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.