Daily Archives: April 1, 2010

Niciodata nu e nimic ….

Eu stau pe canapea, si ma uit la tv. Incep sa butonez iar el apare. Se uita la mine si spune “ce ai?” . Vii acasa duhnind a alcool si mirosi a parfum de fomeie si mie imi zici ca ai fost cu baietii, acum ma intrebi ce am??? Raspund bosumflata “nimic”

Il vad ca parca are o aterizare p-un gand. Asta inseamna ca nu se simte vinovat. Deci nu e alta, asa ca eu nu am motiv sa spun ca nu am nimic? Sau oare am prea multe. Pana sta el pe ganduri imi pot aminti zeci de mii de motive pentru care pot sa am “nimic”. Dar el nu face nimic. Nu ma linguseste. Nu ma saruta. Nu ma imbratiseaza sa aiba si el nimic cu mine. O fi berea cu baietii de vina. Data viitoare am sa am ceva impotriva la iesitul cu baietii? Dar daca se va bosumfla si el si va avea tot nimic. Imi va fura replica. Gandesti prea mult! Ia vezi de ce sa ai motiv sa ai “nimic” . Pentru ca nu te-a intrebat daca vrei ceva din oras cand vine. Gata! Asta e buna pentru un “nimic” la ora asta.

“hai spune-mi, ce s-a intamplat…” acum trebuie sa-ti spun eu ce ai facut? Dar tu trebuia deja sa te simti cu musca pe basca, si sa iti ceri scuze!!!! Dar nu, nu ma las, “n-am… nimic”

Vad ca raspunsul il pune la fel de tare pe ganduri. Ar trebui sa ma sperie ca gandeste atat de mult?

“macar spune-mi de ce esti suparata. Ce ai?” Ar trebui deci sa fiu suparata. Asa de grav este ce a facut. Oare pentru ca a uitat sa-mi cumpere o tona de ciocolata, nu a spalat masina, nu-mi face masaj cand sunt obosita (pentru ca doarme), nu ma asteapta cu seri romantice, nu e un motiv destul de mare sa fiu suparata? Ar trebui sa am mai mult de atat? Wow, acum chiar sunt suparata!

Dar tu esti un dulce, si stii ca “nimic” este la fel de important ca noi. Ca nu o sa pot fi bosumflata pe tine o viata intreaga. Stii ca daca ma imbratisezi si-mi povestesti aberatii continuand sa butonam televizorul, eu voi trece foarte usor de la starea de “nimic” . Pentru ca tu imi demonstrezi, si acum, ca intotdeauna, ca a avea “nimic” nu este un motiv pentru care tu sa nu ma mai iubesti. D-aia te iubesc si eu pe tine

(continuarea la Nimic-ul lui Micu)

Drumul spre Golgota

La fel ca anul trecut, si anul asta am avut parte in “drumul spre Golgota” . Un mare sentiment de deja-vu am avut, pentru ca, am fost trimisa tot dupa acte, si tot la aceleasi nenea (anul trecut parca am fost trimisa sa aduc bani acasa nu acte). ¬†Anul acesta am facut poze, pentru ca am avut starea de spirit sa imi iau aparatul foto cu mine. Din nefericire (probabil pentru ei) , nu m-au afectat in acelasi fel ca anul trecut. Eu o vad asta ca pe o evolutie, atunci eram suparata, acum sunt stresata. Am mai avansat putin. Poate la anu` o sa fiu altfel. Asteptam sa vedem evolutia.

In acelasi timp, m-a cam enervat faptul ca oamenii lor de ordine nu intelegeau ca daca isi pun coatele in dreptul obiectivului tau nu vezi nimic (unii privesc prin obiectivul aparatului foto). Am vazut mai multi copii mici, si usor, mai multa lume decat anul trecut. Ma bucur ca este un eveniment mediatizat, si sper sa reuseasca sa schimbe un mod de a gandi asa cum isi propun. Sper ca unii sa isi gaseasca linistea sufleteasca, pentru ca de fapt, despre asta este vorba in toata miscarea asta. Eu nu cred ca mi-am gasit-o si uneori am impresia ca se vede. Sunt certata cu mine, si se pare ca nimic nu-mi poate aduce linistea pentru multa vreme, dar o sa fac ceva si cu asta, pentru ca nu am chef sa uit de mine.

Ceea ce nu mi-a placut a fost, ca singurul loc inalt in care au putut sa faca finalul a fost Teatrul National “Lucian Blaga”, pe scarile de la intrare, lucru care m-a dezgustat.

Mi-a placut si am admirat mult, reactia celor din jur. Unii erau speriati, altii uimiti, samd. Este foarte frumos sa admiri reactia celor din jur, la evenimente de genul acesta, deoarece sunt evenimente care te iau prin surprindere si care sunt menite sa ne atraga atentia asupra unui lucru.

Ne atrag atentia asupra istoriei, asupra modului in care suntem priviti de altii, la cum privim pe altii, la cum ne grabim sa judecam pe cei din jurul nostru, la ceea ce sutem si la ceea ce putem fi. La toate intrebarile retorice pe care viata ni le da, si la tot ceea ce nu vom putea fi prea curand.