Momente (fara schite)

Te lovesti si tu de momentul ala cretin, cand ai impresia ca tot ceea ce faci e gresit? Cand nu stii daca toate simturile tale te indreapta spre bine, sau spre rau? Daca lumea iti vrea binele, sau raul. Daca eu sunt acea persoana in care vrei sa te oglindesti in fiecare moment, sau eu sunt persoana care te face sa urlii din toti porii, si nu mai stii de ce. Nu mai stii ce cauti in aceasta viata, sau pe cine cauti cu privirea atunci cand o arunci pe geam dimineata. Nu mai stii nici ce vrei in momentul in care te hotarasti ca vrei ceva.

De ce totul doare? De ce am sentimentul ca doare? De ce ma regasesc in atatea lucruri triste si am impresia ca nu sunt toate indeajuns de triste ca sa ma regasesc complet in ele? Nici toate lucrurile astea adunate intr-un loc, nu par sa fie ceea ce sunt eu acum, si totusi, peste toate astea, sunt vesela. Este o stare care sa ma defineasca? O stare asa aiurea cand vine vorba de tine si imi spun “nu plange” si ma gandesc la tine si stau, si ma uit, la poza. Ma uit la oamenii in care te regasesc si constat ca in ei am construit statuia ta. Ma uit in jur si realizez ca oricat de mult ma ascund, nu o sa reusesc sa te conturez in mii de oameni din jurul meu, pentru ca tu insuti te conturezi, zi de zi, iar asta te face ceea ce esti, iar eu. Eu nu sunt langa tine.

Nu stiu de ce, toate astea ma intristeaza, nu stiu de ce, toate astea ma pun pe ganduri, nu stiu de ce doare sau de ce ma simt asa ciudat. Nu, dragul meu, tu nu esti de vina, eu sunt de vina pentru ca incerc sa ascund sentimente care ma contureaza si pe mine. Eu sunt de vina ca astept ca viata sa rezolve orice.

One thought on “Momente (fara schite)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.