Daily Archives: December 11, 2009

cerul sa strige

“Doctorul: Ce-o fi făcând acum? Uite-o cum îşi freacă mâinile…

Doamna: E o deprindere de-a ei, ca şi cum s-ar spăla pe mâini. Am văzut-o făcând aşa un sfert de ceas fără întrerupere.

Lady Macbeth: Aici tot mai văd o pată.

Doctorul: Auzi! Vorbeşte! Am să însemn tot ce spune, să mi se întipărească bine în minte.

Lady MAcbeth: Piei, pată blestemată! Piei, îşi spun! Unul, două… E vremea să facem asta! IAdul adâncit în bezne! Ruşine, stăpâne, ruşine! Soldat să-i fie frică? De ce să ne temem că află cineva? Suntem puternici, nimeni nu ne poate cere socoteală! DAr cine-ar fi crezut că bătrânul să aibă atâta sânge într-însul?

Doctorul: Ai auzit?

Lady Macbeth: Thanul din Fife avea o soţie. Unde e ea acum? Cum? Mâinile astea n-au să mai fie niciodată curate? Ajunge, stăpâne, ajunge! Strici totul dacă tresari aşa!

Doctorul: LAsă, lasă! Ştii ce nu se cădea să ştii.

Doamna: Dânsa a vorbit ce nu trebuie, căd bine. Dumnezeu ştie ce-o fi ştiind.

Lady Macbeth: Tot mai miroase-a sânge aici! Toate balsamurile Arabiei nu vor putea să cureţe mâna asta mică! Oh, oh , oh!”

Shakespeare – Macbeth

melancolie

ayi iar mi-a m amintit de tine, şi nu ştiu de ce. Nu ştiu de ce ochii mi s-au împăienjenit şi încerc să neg că mi-ar păsa. Mi-e atât de dor de tine! De toate acele seri în care oboseala nu era un motiv pentru care să ne ducem să dormim, să ne oprim din privit, din vorbit. Mai lungeam cu cinci minute, şi încă cinci minute, şi tot aşa.

Acum, îmi lipseşti. Îmi lipseşti atăt de mult, încât nici nu sunt sigură că vreau să realizez n timp real cât de mult îmi lipseşti. E ca atunci, când ştii că nu mai poţi să îl vezi, să îl strângi în braţe. E ca atunci când realizezi că a murit, şi îl priveşti inapt, rece, şi palid, şi vrei să negi. Doar că tu nu eşti mort. Toţi au revenit în viaţa ta, în rolurile lor. Eu? Am dispărut în neant.

Mă doare? DA!

Ce pot face?

Mai contează atât timp cât toate astea se ştiu? Atât timp căt eu urlu, şi tu mă priveşti. Vrei să îmi întorci foaia? Sî îmi demonstrezi că şi tu poţi face crize la fel ca mine? Un singur amănunt uiţi. Eu fac totul cu un motiv. Tu ai acea satisfacţie în răzbunare, ca un adevărat luptător. Apoi, ce mai rămâne de zis? Să îmi înfrunt durerea? Şi să tac? Să rabd? Să uit?

În fapt, cui îi mai pasă?

mie… uneori, dar îmi trece.

Va apărea în curând o poză cu tine, pe uşa camerei mele. Atunci îmi voi aminti, toate momentele frumoase dintre noi, deoarece încerc să le neg, pe cele neplăcute. Acum spune-mi de câte ori priveşti cerul, îţi aminteşti de mine?