Gest dragut

când mă gândeam la acest articol, mă gândeam să scriu : gest nobil, dar, totuşi, şi drăguţ este ceva îndeajuns de bun.

În seara asta când savuram şi eu ploaia lui Octombire care nu-i verişoară cu cea de Septembrie sau de Martie, eventual o soră cu ninsoarea, Ioana (draga de ea) se opreşte să-mi arate un erou sinucigaş (melc), şi că aproape îl calcă, eu văd, în dreptul meu, un telefon, într-o husă. Ioana credea că glumesc, ei bine, cu aşa lucruri nu glumim.

Drept urmare, ce să fac? Să ţin telefonul, sau să-l returnez. Având în vedere că jaful meu de 6300 era nou şi modern, şi nu aveam nevoie de un telefon nou, mă gândesc să-l returnez. Sun la un număr din agendă (erau trei, destul de mică aria de a alege) şi tipa îmi spune la cine să sun, ca să îl returnez. Eram în faţa porţii.

Sun la poartă, nimic. De la geamul de lângă , vreo 3 adolescenţi se zgâiau şi încercau să înţeleagă ce-mi trebe, le arăt telefonul, şi le fac semn. după vreo două minute, apare unul din ei la poartă. Le spun că l-am găsit, că mi s-a spus să-l returnez la adresa asta, spun noapte bună, puştiu mă întreabă dacă e nokia, şi cam atât.

Ajungând acasă mă întrebam dacă a zis mulţumesc, că eu nu mai ţin minte, şi sesizam că telefonul ăla a fost scăpat pe jos de curând deoarece, mocăneasca încă nu ajunsese la carcasă. Eh, măcar… am şi eu un plus, acolo sus la Nenea…

p.s. Ioana, uite aici, să îţi pui avatar în blogosferă!!!! că mă seci fără :*

2 thoughts on “Gest dragut

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.