Versurile absente

30 august 2009
Tristeţea e cea care te macină prima
Când tot restul te doboară
Vrei să rămâi puternic
Dar parcă viaţa te coboară
Îţi arată că eşti mic
Că nu poţi, sau vei putea
Că esşti doar un nimenea
Unde-s prietenii acum,
Să te salveze din scrum?
Unde-i lumea ce-ţi urla
Că lângă tine-i bună viaţa?
Ai rămas singur, şi stai
În balanţă nu-i nimic, ştiai!
Te uiţi în jur, totul e gol
Prietenii’s la locul lor
Sunt departe, şi-are venii
daca i-ai înveselii…

11 septembrie 2009
“nu vroiam sa te cunosc aşa”
îmi spui uşor în şoapte
văd lacrimi şiroaie pe faţa ta
ştiu, aşa nu se mai poate
simt sângele în obrajii mei
orgoliu stă lipit în gât
îmi vine să urlu, să fug, de ei,
dar demonii-mi paralizează gâtul
nu vreau să te privesc
în astfel de momente
te vreau lângă mine să te lipesc,
să simt ale gândului sonete
să te strâng aproape, şi să-ţi şoptesc
ceea ce ştii şi tu – anume –
“te doresc”

18 septembrie 2009
Şi uite aşa, zâmbind, pleacă
şi dezamăgirea contraatacă
nu ştii unde să te ascunzi
ce ar fi bine să faci, unde să fugi
el te ignoră, acu e cu alta
nu e o escrocherie, e soarta
să cucerească, să adore, să regăsească
lacrima ce-ţi curge din ochi…
e firească

5octombrie 2009
iar când mă distrugi – te simt –
îţi ştiu privirea-n tâmpla mea
mâna undeva pe talia mea
şoaptele-mi bubuie insistent
nu ştiu de ce, dar eşti persistent
persişti lângă mine psihic
şi te-aş ucide-n clipă – mistic –
nu ar ştii nimeni că eu te-am ucis
toţi vor crede că-nfârşit te-ai decis
şi-ai ales calea cea bună
sp faci o faptă clasata “ne-bună”
nu-i bună! niciodată n-am fost
d-aia m-am simţit fără folos
dar ai ştiut cuţitul să-l întorci
şi cu destinul la timp să joci
ai fost omu potrivit în inimă naivă
sau e nativă, ca-ntrebarea :
“ce gagică-ţi ocupă zarea?”
căci visarea, să fie cu-nţeles
nu-i la cine poate, e… pe interes

6octombrie 2009
tu eşti pânza care mă prinde când sunt la pământ
tu eşti cel care-mi aruncă lacrima-n vânt
lângă tine simt cum aripile-mi cresc
tu mă faci să lucesc
mai tare c-un astru ceresc
mă strângi de mână,
şi simt cum răul dispare
ochii-mi lucesc şi schimb a lumii culoare
zâmbetul tău îmi aminteşte
că cel puţin un om în lume mă iubeşte

când mă gândesc la tine, simt cum vibrează
membrana care-mi spunea mereu : “visează!”
şi inima, acest organ roşeatec
îmi zice că ai înfipt adânc un jăratec
şi că atunci când te vei decide şi vei pleca
o să curgă râuri de sânge din ea
pentru că durerea nu va fi măsurată în putere
decât în mult praf… şi.. pulbere

8 octombrie 2009
când mă trezesc îţi simt privirea
şi cred că-mi respiri iubirea
mă întreb într-o secundă
ce mă face-atât de scundă;
mi-e atât de îngustă gândirea
încât pot să-ţi aud privirea
şi te-aud când mă priveşti
când gândul ce-l dăinuieşti
îmi bântuie fiece vis
care-i scris în manuscris
iar atunci când mă trezesc
şi lângă mine te zăresc
pe moment realizez
că acum nu mai visez
dar chiar daca m-am trezit,
visul n-a încetinit
se perindă pe retină
ca un trandafir… în grădină

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.