Impunerea punctului de vedere (part 3)

Stând cică zi de zi pe mess, aşa ca tot omu care ajunge acasă şi nu are ce face la tv, pe afară şi are timp liber pe care nu are cum să-l ocupe şi speră să descopere oameni noi via internet. Am conturi pe o grămadă de site-uri, iar asta nu este un lucru rău. Descoperi diferiţi oameni, pe diferite site-uri. La fel şi cu blogurile. DAr, sunt unii pe care-i citeşti doar din mesaje, uneori, pe contru, iar apoi, ai luat decizia care a dus la decesul ultimului tău neuron. Mutarea pe messenger.

De ce spun eu că asta era o decizie proastă? Păi simplu. Pentru că în acel moment descoperi că persoana cu care ai vorbit până atunci nu e nici măcar pe aproape ceea ce ai sperat tu să fie. În fine. Nu despre asta e vorba.

Eu, sunt o fixistă! Una mare. Având în vedere că nu văd omu la faţă, ci îl citesc, adică nu îl aud, am şi eu anumite pretenţii. Nu prea am pretenţii la virgule, punct, diactrice şi litere mari când e momentul pentru că acolo, fiecare are felul lui de a scrie. Dar, am pretenţia la cratimă. Nu doar că am pretenţia la cratimă, dar am ajuns să urlu la monitor când persoana cu care vorbesc nu ştie că să-mi se scrie dezlegat sau că l-e niciodată nu se va scrie aşa, că dobitoac-o se scrie legat, şamd.

Am frustrări grave, şi nu pot să trec peste, bine, poate că pot, dar nu vreau. Nu vreau să accept că cineva nu ştie minimul de limba română astfel încât să pună cratima doar atunci când este necesar. Este doar o amărâtă de liniuţă, nimic mai mult.

Nu vorbeşte bine română? nu-i nimic! Sunt dispusă să discut în orice altă limbă o stăpâneşte atât timp cât îmi va scrie corect !!!!

Am crezut că e ok să îi explici omului că ai pretenţia ca la cei 25 ani cu plus, facultăţi terminate, şi etc să îţi pună şi ţie o cratimă, chiar dacă îi ia 5 secole şi jumătate să scrie corect. Pe bune, nu mă deranjează, chiar deloc. Dar nu, nu e ok, pentru că omu care nu ştie că dobitoac-o se scrie legat, va fi vizibil lezat, îţi va da carne să îţi ajungă pe 5 ani de sărbători, iar apoi, se va uita de sus la tine şi-ţi va spune ” ce fiţe de om cult ai…”

mdah, eu şi cratima mea, avem o relaţie împreună, şi NU VREM să ne despărţim. DELOC, ţi dacă asta înseamnă să mă înjure lumea şi să am fiţe de cultă, atunci plec-capul şi accept asta. dar fără nu pot!!!!

One thought on “Impunerea punctului de vedere (part 3)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *


4 − = 2

You may use these HTML tags and attributes: <a href="" title=""> <abbr title=""> <acronym title=""> <b> <blockquote cite=""> <cite> <code> <del datetime=""> <em> <i> <q cite=""> <strike> <strong>