Ziua Sapte

Mi-am petrecut seara de cu o zi în urmă căutând un sediu Raiff’ de unde să îmi scot banii, pentru că, eu, nu am card. Nu am card pentru că anu trecut mi-a fost furat portmoneul cu tot tacâmul, şi drept răsplată m-am enervat, şi dacă vreau banii din cont trebuie să mă duc la Raiffaisen şi să îi dau la tanti buletinul şi să scot banii. Am găsit într-un final ce am vrut.
Mă gândeam să mă trezesc pe la 10, iar pe la 13 să îl trezesc pe Laur cu micul de jun, şi apoi să mergem la plajă, dar, pe la 10 când am văzut ce seară e afară am zis, că, la cât era Laur de obosit, mai devreme de 3 nu se trezeşte, aşa că am timp.
Ioana m-a trezit pe la 12, iar pe la 12.30 am ieşit din casă. Laur dormea. Am fost, am scos banii, apoi m-am dus, am luat provizii pentru ziua respectivă, şi m-am dus înapoi “acasă”. Cum să îţi explic eu ţie, că afară, era un frig, că nu aveai chef de nimic. Am vrut să-l prostesc să mă plimbe 10 minute pe afară, dar mi-am amintit că e doar în tricou, şi Constanţa e mort când nu e vreme bună (fără supărare).
Ne-am prostit prin casă, am făcut băiţă, ne-am hlizit la web, şi pe la o vreme, l-am surprins cu cina. El nu se aştepta pentru că e atât de zăhăit încât nu a realizat că eu am iesit din casă, şi că din acest motiv este suc, cafea, ciocolată, şi nu a realizat că este şi mâncare. DAr, l-am surprins plăcut, asta pentru cele nasoale făcute.
M-am îmbrăcat pentru autocar. El, ar fi vrut să stea cu mine în autogară, dar, pentru că tuşea foarte rău, iar afară era curent. şi el era în tricou, l-am trimis acasă, să meargă, pentru că a avut o săptămână tare grea.
În autogară am stat în poveşti la tel cu micu’ şi l-am convins (sper) ca la iarnă să vină la Cluj, să visăm împreună la nemurirea sufletului, şi îngheţarea lui la minus multe grade Celsius. Şi s-a votat. şi începe zvonul cum că va venii, acu. că îl zic oficial, poate îl şi onorează, pe el, pe zvon.

A apărut şi o-to-caru de Fany, şi, şoferu avea un băiat nerăbdător, care, când m-am urcat eu în autocar, dormea, dar, din cauza zgomotului, si a faptului că taxu vorbea tare, s-a trezit copilu, şi de când s-a trezit, până a adormit (aşa, vreo 15 minute) de câte ori încetinea autocaru, întreba “tati? am ajuns la Ploieşti???”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.