Ziua Patru

Dimineaţa a început destul de frumos, m-am trezit cu o piesă drăguţă, cred că era Bob Sinclair, şi mă gândeam dacă am de gând sau nu să mă duc la Ploieşti. Morko baby, scuze, dar, somnul mi-a zis că voi trece cu altă ocazie să beau un suc cu tine !

Cum trebuia să ajung dintr-un capăt în altul al Bucureştiului, am mers, alene, povestind cu monsoir Bogdan, care m-a condus până în staţie şi mi-a explicat cum să ajung la Cosmin (da, ştiu că sunt mulţi băieţi, dar după o vreme te obişnuieşti cu gândul)

Ceea ce m-a bucurat, a fost ca nu era prea aglomerat în mijlocul de transport în comun pentru că, şi dacă ceasul arăta că mai sunt câteva minute până la ora prânzului, era, pentru mine, mult prea dimineaţă ca să descopăr că oamenii nu se spală (gând care întotdeauna reuşeşte să mă frustreze)

M-am dat cu metroul prin Bucureşti, întrebând cum să ajung la destinaţie, şi fiind uimită câţi oameni preferă să citească în mijloacele de transport. Eu nu am avut nimic de citit la mine, asta pentru că, în drumul de la Cluj la Bucureşti pe bucăţi am reuşit să termin cartea lui nenea Jerome K. Jerome, şi nu am vrut să atac bibleoteca lui Cosmin, pentru că avea foarte multe cărtţi pe care mi-aş dori să le citesc.

Cosmin se chinuia să se trezească. şi am zăcut amândoi puţin prin casă. Aş fi stat să mai dorm lângă el, şi să plecăm amândoi în acelaşi timp, dar, aş fi ajuns prea târziu în Constanţa, aşa că, la un momentdat, m-am lipit de el, i-am spus cât o să îmi lipsească, mi-am luat troleru, şi dusă am fost, până la gara de nord. Acolo un monsoir amabil, m-a condus la autocaru Buc – Cta, şi chiar dacă soarele l-a înnegrit mai mult decât mama natură, iar anii lui erau mulţi pe lângă ai mei, am purtat o discuţie drăguţă.

Se pare că asta a fost ziua în care lumea a simţit nevoia să vorbească cu mine. Spun asta, deoarece, pe autocar, am stat lângă o doamnă, care venea de la fiica ei din Italia. Doamna, fiind ceva profesoară la o şcoală privată din Constanţa, la o vârstă la care pensia te strigă cu paşi foarte repezi. Am bârfit aşadar 3 ore toată lumea mondenă, şi, când Laur m-a sunat să vadă unde sunt mi-a spus să îl las să mă aştepte.

În Constanţa aerul era altfel, ştii cum e, la mare, şi cloceala e diferită. Am povestit puţin cu Laur, apoi, am mers să mă cazez, în locul provizoriu, până în următoarea seară.

În liceu, aveam un coleg, care seara când ieşea de pe Y! Messenger ne ura o noapte furtunoasă, aşa că, înţelegi de ce nu îţi povestesc bârfa şi restul, nu?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.