Daily Archives: August 25, 2009

Muzica intr-o limba straina

Constatând că de mult nu am mai zis nimic de nicio carte, adevărul este, că acum, cu vara asta, ritmul meu de spor la citit a fost puţin mai lent, a persistat lenea, somnul, şi ieşitul în oraş. Încă de când am venit de la Bucureşti (şi, hai să recunoaştem a trecut ceva timp de atunci) m-am decis că vreau să scriu despre cartea asta. Pe mine una m-a uns la suflet.

Am avut de ales între ea şi Marele Gatsby, la citit la rând, şi, după un scurt sondaj on-line, am ales-o pe asta, dar nu mi-a părut rău nicio clipă pentru alegerea făcută.

Trebuie să recunosc că are pe alocuri scene fierbinţi, dar sunt uşoare neîntrecând măsura şi potrivindu-se la fix cu acţiunea. Dacă îţi spun despre ce e vorba în carte nu vei avea interesul de a te uita de ce e muzică într-o limbă străină, dar, pentru că mi-a plăcut îţi arăt bucăţi drăguţele.

Cartea e din colecţia Cotidianul, şi nenea Andrew Crumey a cutezat să o iscălească. Alina Purcaru spune despre carte :  “Thriller proiectat într-o lume a viitorului, poveste de dragoste şi meditaţie despre libertate şi alegere, Muzică într-o limbă străină e toate acestea laolaltă şi, în plus, un joc cu modurile în care se poate spune o poveste. ”

“Dar acum este târziu şi tu eşti singur, şi ceea ce ai crezut că este iubire era doar un sentiment de singurătate, şi ceea ce ai crezut că este o cafea era doar un alt fel de singurătate, şi ceea ce crezi că este singurătatea apartamentului tău este doar un punct din aceeaşi singurătate vastă, vastă şi fără sfârşit, şi poate că mâine Luigi va muri, şi poate că merită să moară, sau poate că mâine eu voi muri, sau poate tu, şi vei închide caietul pe care l-ai considerat jurnal şi te vei duce la fereastra deschisă şi vei privi în stradă. şi deşi geme de traficul încet şi de oamenii care se amestecă precum peştii într-un curs lent de apă, ţie tot îţi va părea o parte a acelei singurătăţi fără limite, iar strada îngustă, şi oamenii şi traficul vor arăta ca un rând de litere pe o pagină; litere care se mişcă încet şi care totuşi nu se duc nicăieri; litere care tânjesc să interacţioneze între ele şi totuşi rămân solitareş litere care formează cuvinte fără înţeles, fără început, fără mijloc şi fără final. Unele sunt opresorii, celelalte sunt oprimaţii. Unele sunt vânătorii, altele sunt vânatul.”

“I-a spus că s-a culcat şi cu alte femei, dar că nu a iubit pe niciuna dintre ele, din moment ce dragostea este doar un proces ce implică transportul unor ioni spre anumite celule, iar el nu era interesat de chimie”

“Putea oare dragostea să fie redusă la o reacţie chmică? Însă era ceva excitant în această idee. Ea avusese parte de destui bărbaţi care îi cereau câte ceva, care prentiseseră că o iubesc doar pentru a se culca cu ea; care aduseseră toate porcăriile din vieţile lor în a ei şi care apoi îi spuseseră că era din cauza tuturor problemelor lor. Dragostea era o reacţie chimică şi corpurile lor erau doar nişte molecule pe care să experimenteze. Ea tot nu credea în această idee, dar i se părea tentant să treacă granişa acestei credinţe”

Bucăţi, sună bine, nu? Ei bine, este vorba despre doi prieteni buni, care se protejează unul pe altul, şi până la urmă ajung să se trădeze, despre iubirile lor. Mi-a plăcut ideea de a povesti viaţa unor oameni care îşi asumă vina pentru prostiile tinereţii, într-o lume în care nimic nu este înţeles, în care iubirea are doar o formă, iar homosexualitatea nu este acceptată. De fapt, dacă stai mai bine să te gândeşti, nici acum nu e prea acceptată…

Fantana arteziana

am descoperit că sunt fericita posesoare a unei fântâni arteziene în spatele blocului. Ştiu, ar trebui să fiu exagerat de fericită,  dar, nu este o fântână care cântă, şi asta tare mă amărăşte în fiecare zi.

Care-i poanta de fapt?

Ieri, m-am dus până la magazin şi observ, ca niciodată, maţina tatălui meu în faţa blocului. Pentru început am crezut că o confund, dar nu mai ai cum să o confunzi, e uşor de recunoscut. Drept urmare, decopăr alte câteva maşini, de obicei parcate în spate, în faţa blocului. Înţeleg sincer, că în faţă e răcoare şi nu bat copii mingea, etc, etc. Dar totuşi dragi vecini, ce v-a apucat?

Până să rezolv dilema în mintea mea cu această malarie, descopăr că băieţii de la apa nova s-au gândit să schimbe ţeava aia care era spartă, drept urmare, o mare parte din parcarea din spatele blocului a devenit un crater în decursul zilei de ieri dimineaţă. Pe mine una nu mă deranjeză cu nimic, eu personal nu am geam pe partea aia, alfel sunt sigură că nu mă încânta prea mult sunetul buldozerului spărgând fierul bee-eeton.

După-amiază m-am hotărât, ca o huhureză, să plec în oraş. Ieşind prin spate, aud un sursur de apă. M-am tot uitat eu uşor nedumerită pe unde avem noi o mică-cascadă, dar nu am reuşit să descopăr. Începusem să mă uit după un râuleţ, dar nici ăla nu părea să ajungă în dreptul privirii mele, prea devreme. Ca orice locatar curios, îmi arunc privirea în craterul din spatele blocului. Ce am văzut?

Păi, pentru început am văzut şi eu unde e spartă ţeava. Era pus un bolovan peste gaură, pentru ca noi copii mari (şi cei mici) să nu putem profita de apa aceea şi să ne răcorim (sau opărim în cazul în care nu era ţeava buna). bolovanul în schimb, nu acoperea totul, apa susurând pe sub el, făcând un mic râuleţ.

Azi dimineaţă (dimineţă la mine, prânz la alţii) am plecat până în oraş pentru a saluta fetele de la Finanţe şi Trezorerie, unde e de stat la cozi, sunt un as.  Pe când plecam eu de acasă, li mijeam ochii proaspăt treziţi de  20 minute, în soarele arzător, descopăr nişte oameni muncitori în spatele blocului. Adevărul este că nu ştiam că oamenii lucrează atât de dimineaţă, am fost plăcut uimită să vad că se poate. I-am felicitat în gând şi am plecat într-ale mele lăsându-i să schimbe ţevile.

Acum, pe la prânz, când nu mai e nimeni pe aici, constat că nu au schimbat chiar toate ţevile, au schimbat daor 2-3, probabil le place de noi, şi au nevoie de cât mai multe motive să mai vină în vizită, sau poate că vor venii şi mâine. Tind totuşi să cred, că nu va dura mai puţin de o săptămână, şi mă aştept ca pe la începutul lui octombire să termine. Au mai fost ei la aceeaşi ţeavă acum vreo 2 ani, dar atunci, cu un petec ss-a rezolvat crăpătura. Sunt totuşi uimită că au schimbat câteva. Dar, dat fiind faptul că nu le-au schimbat toate, aştept ziua când se va burbuşi asfaltu şi printre roţile maşinilor va ţâşnii o fântână arteziană de toată frumuseţea, cu cântecele de rigoare formate din înjurături, telefoane, şi alarme.

Presimt că va venii o tipă de la protv care mă va întreba ce se întâmplă în spatele meu, pentru că nu va fi evidentă fântâna…