Concert la varsta pensionarii

Se apropie concertul lui tanti Madonna, şi toată lumea zumzăie pe această temă. Sunt curioasă dacă fanii de o viaţă o vor aprecia live, la cei cincizeci ş-un deget al ei.

Concertul lui Michael a fost ce-a fost, dar nu asta este problema, el a venit mult mai tânăr cu toate, că şi el, la vârsta lui, încerca să îşi menţină oasele să sară şi să zburde în ritmurile potrivite… dar nici asta nu e ceea ce mă bântuie.

Eu nu fac parte din generaţia care a adorat-o pe Madonna în toată tinereţea ei, cu toate că mi s-a părut mie că vrea sa o imite pe Marilyn Monroe ca look, şi ca tot. A imitat-o şi pe tanti Jolie când a văzut cât succes îţi aduce un copil înfiat.

Nici asta nu e ceea ce mă bântuie. Cineva îmi spunea că a avut Madonna acum câţiva ani un concert prin Austria, şi că toţi o aşteptau să fremete, dar, pentru ca publicul să nu arunce în ea cu huiduieli, a trebuit să facă un playback terribil, dar nici asta nu mă răscoleşte.

Ceea ce mă răscoleşte, este imaginea lui tanti Madonna, într-un mulaj care îi numară ultimele bucăţi de carne care stau pe oase, dar se prefac în muşchi atunci când dansează, şi cântând “like a virgin, touched for the verry first time”

La cum arată în imaginaţia mea, le urez tuturor să bea mult, mult înainte

One thought on “Concert la varsta pensionarii

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.