oamenii plang.. e un fapt

De cand ne nastem, invatam sa facem un lucru, sa urlam si sa plangem. Pe masura ce crestem invatam si noi un singur lucru : daca vrem ceva, tipam si plangem. Asa ca atunci cand am vrut sa fim schimbati am tipat si plans, cand ne-a fost foame la fel, cand am vrut sa fim bagati in seama tot asa.

Am crescut si pe masura ce am crescut am descoperit ca nu e bine sa plangem. Am descoperit ca e rusinos ca un baiat sa planga, si e ok ca o fata sa se apuce de plans, fetele pot plange oricand.

Acum trei ani cand am fost in Ungaria, eram intr-un hipermarket si ne uitam alene pe rafturi. Intre rafturi, o mama isi vedea de cumparaturi chemandu-si fetita care plangea si urla intre rafturi. O colega se uita la ea si ii spune, in romana “Nu plange! E urat sa plangi! Vaiii ce copil urat!!” Stiu sigur ca nu era familie de romani, pentru ca eram intr-o zona a Ungariei unde mai repede gasesti croati si austrieci decat romani, dar culmea e ca, fetita a facut ochii mari, si… a tacut. Amuzamentul nostru a fost mare, caci probabil din tonul vocii si-a dat seama de ceva, si, a tacut.

Ascultand azi piesele pe comoara si stand la soare, savurand cafeaua si asteptand sa apara adi, in playlist vine o piesa :

“a girl with a broken heart/ but you’ll never see me cry … ”
Bun, deci fetele sufera, si nu mai plang, iti amintesti piesa cu “you’ll never see me again, so now who’s gonna cry for you?”

Concluzia? Noi fetele suntem puternice. Bocim 2-3 zile/saptamani dupa iubit, apoi ne hotaram : gata, viata merge mai departe “big girls don’t cry” si ne stergem lacrimile, punem inghetata & biscuitii la locul lor, stergem lacrimile, acoperim cearcanele cu fond de ten , facem magia aia cu make-up-ul si gata. Iesim la agatat iar, ca peste n luni sa putem sa o luam de la inceput.

Ascultant in continuare shuffle-u celor 382 de piese pe are le am (la 4gb imi permit) descopar , de fapt redescopar Holograf – si baietii plang. Pentru necunoscatori e ceva de genul “si baietii plang cateodata/ si baietii plang, nu-i asa? / si baietii plang cateodata / cand nu-i vede nimenea”

Imi aduc aminte de faptul ca, de cate ori venea cate un pustiulica sub 5 ani la noi si se lovea si incepea sa planga, tata ii spunea “nu e frumos sa plangi, baietii nu plang” . Am impresia ca pentru un baiat unul dintre cele mai injositoare lucruri care le-ar putea face este sa planga de fata cu cineva, din motive mai mult sau mai putin relative (inmormantarile NU se pun). Oricat de tare  s-ar lovi un baiat, el nu plange, chiar daca durerea i-a adus in ochi o lacrima, el nu, rezista, ca e barbat. Pot totusi aminti piesa aceea de la Bitza cu “baietii mari nu plang, sunt plini de sange”

De fapt? Ce e atat de injositor sa plangi? e un sentiment ca oricare altul? De ce pentru multi actiunea asta este … injositoare? Totusi injositor nu mi se pare cuvantul potrivit. Mi se pare destul de penal, cand cineva plange la despartiri. Ori el, ori ea. Foarte penal deoarece sentimentele curg pe obraji si starnesc mila. Observ ca lacrimile in general starnesc mila. Stiu cand vre’o colega se  apuca de plans la lucrari, sau la mariri de medie in liceu, si minunea se provoca si 7 se transforma in 8, samd

Pana la urma de ce plangem?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.