name tag

Cand eram mica, fiind singura la parinti, aveam obiceiul sa vorbesc singura. De fapt cu prietenii mei imaginari. Si nu mai stiu acum, cum sa iti explic ca aratau, dar cativa dintre ei inca ii mai am. Am ramas din copilarie cu prostul obicei de a numi lucrurile din jurul meu. Parintii mei au fost egoisti si nu mi-au dat frati, ca sa fiu recunoscatoare ca ce am eu nu se imparte la nimeni, asa ca am devenit o egoista si nu stiu sa impart (mint, stiu, dar trebuie sa vreau – iar aia e alta poveste)

La mp4-le meu care s-a sinucis ii ziceam i-pod, la mp3-u actual ii spun comoara, la tastatura mea ii spun avion, la pc ii zic rasnita. “Name tag” dar, asta nu e tot. Am un martinel, ca orice dom’soara care se respecta, ca orice copil. Am multe mascotte, un amic spunea ca se simte ca un tip care corupe o copila la mine in camera. Mascotele de la persoane deosebite le-am numit dupa ele, scriind pe eticheta lor numele si data cand le-am primit. Am o colectie de porci pe care o numesc ferma mea.

Am obiceiul de a porecli oameni, pentru a sti, care-unde este, si pentru a putea face referire mai usor asa la ei, pentru a personaliza totul. Tocmai din acel motiv nu m-am lasat pana cand nu mi-am personalizat paginuta asta a mea.

Totul din jurul meu are un nume, are o denumire, a lui proprie, gesturi specifice copiilor, dar mie imi place! imi face placere sa fac sa arate totul, de parca ar fi doar al meu in lumea asta si daca stiu ca mai sunt nu-stiu-cate modele ca ale mele

Am descoperit tot timpul nevoia fiecaruia de a fi original, in haine, in tinute, in tot, si ce urat se poate uita cineva la tine daca va nimeriti in acelasi loc cu bluze din acelasi model, sau aceeasi culoare. Oare sunt putini care realizeaza ca sunt cumparate din acelasi magazin? Si ca magazinele nu fac unicate doar pentru ca noi avem nevoia de a fi diferiti fata de cei din jur.

Nu prin haine ne diferentiem, ne diferentiem prin chip, caracter, nu suntem toti la fel, orice am face, dar de ce, simtim nevoia de a ne exprima prin haine diferit. De ce nu vrem sa fim diferiti intr-un job? Sau in relatii? Sau mai stiu eu-ce

Dam milioane de lei pe haine, dar? Chiar conteaza cum aratam… imbracati? bun. Daca asta conteaza atat de mult, de ce nu suntem originali si in culori? Sau? Daca dorim atat de mult sa fim originali? De ce folosim ideile altora?

Daca vedem pe cineva ca are bluza verde si pantaloni rosii, ii sta bine, a doua zi folosim aceeasi combinatie. De ce? Nu a fost ideea noastra? Ma enerveaza cand ii vad cu “a fost ideea mea” si stii sigur ca nu a fost ideea lui ca ai mai vazut aia undeva sau mai mult, era ceva “home made” si nu avea cum sa fie ideea lui. Sunt sincer invidioasa pe cei care au idei bune si le pun in practica si sunt apreciate, cand stiu ca si eu ma gandeam la asta, dar nu am avut curaj sa o arat, sa ma impun, sa ma exprim.

Oricum, sunt femeie, imi va fi mult mai greu sa ma impun in lumea asta, sa speram, ca voi reusi

3 thoughts on “name tag

  1. Neamtu'

    Stii ca nu exista originalitate, ca ce se face s-a mai facut candva si apar doar forme ale ideii de baza? Ca haina NU il face pe om, dar il imbraca… din pacate? Ca oamenii nu poseda vedere cu raxe X care sa le permita sa vada sufletul sau caracterul cuiva in loc sa vada ce ruj a folosit sa daca hainele sunt sa nu de firma?

  2. Oana-Nicoleta

    micule, daca ne-am putea da seama dintr-o privire de cultura omului, ar fi mai usor, de fapt putem, stii tu, cum spunea Pitis : nu conteaza cat de lung am parul, ci conteaza cum si cat gandesc

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.