prea tarziu – prea dimineata

Incerc sa ignor din rasputeri faptul ca este trei dimineata si eu la sapte ma trezesc. Uneori ma incearca un sentiment de frustrare de copil tocilar cand constat ca toti sunt in oras facand… (ce stiu ei mai bine) si eu, inchid tv’u, aprind veioza, deschid o carte, si bag, si bag, si bag…
Ma enerveaza momentele in care ma cert cu oamenii la telefon si dupa ce inchid tremur ca varga – de nervi, cum e posibil asa ceva? Ma frustreaza… Ma mai enerveaza si oamenii care zic “nu ma fa sa zic ce cred despre tine” ca si cum ar fi cea mai mare amenintare posibila omeneasca pe care ar putea sa o faca “spune-mi”, mi s-a raspuns “n-am chef de viata ta frustrata acum”, pai atunci? Urasc oamenii care imi spun fraze la nervi, si apoi dau inapoi. Numai eu spun cuvinte grele la nervi? Multe?
Mi-am pierdut ideea initiala, le pierd cam des, la fel si puterea de concentrare. cu toate ca am doar acesti patru pereti, unghiile nevopsite, venele care imi ies in evidenta pe dosul palmelor satule de atat tastat, hainele proaspat calcate stand in teancuri pe jos, parca suna a un roman trist al secolului cin’spe , imi lipsesc douaj’ de pisici si peisajul e complet. Ma gandesc ce poza s-ar nimeri bine acum
Lumea spune ca am o problema cu i, pun prea multi, dar daca ma matzai si scot 5 de i in loc de 4 nimeni nu spune nimic, asa ca m-am decis ca atunci cand pun doi si trebe sa pun unu, sa pun 3, sa vada lumea ca l-am pus pe al 2-lea ca ala ce citeste sa ma vada ca lungesc cuvantul asa cum fac atunci cand vorbesc. Doar daca scriu…..
Urasc cand dau cartile mele altora si uita sa mi le aduca inapoi. Se pare ca in ultima vreme tot mai multi sunt dezamagiti de ideea ca au imprumutat lucruri iar altii nu au avut grija de ele, nasol rau. Mi-e lene in acest moment sa caut poza, totusi parca scrierile mele lungi si aberante de la ore tarzi s-au imputinat. Adevarul este ca noaptea mi-am tot gasit ocupatie ca sa nu ma mai simt si eu asa de plictisita. Ar trebui sa imi pun inapoi pe jos in camera puzzle-u ala de 1000 de piese, mama va fi incantata ca nu va putea aspira iar vreo 2 luni ca mi-e lene sa-l ridic de pe jos.
Am inceput iar sa zambesc. totusi mai sunt unele rahaturi ce ma framanta. Stau oare prea mult acasa?
M-am saturat de geaca mea de iarna, vreau pantofiori, botine, sacouas, gentuta, sa fiu sexy si zambitoare, gluga aia pe cap ma face mai zapacita decat sunt. oare? Totusi, se pare ca lumea se va lasa de fumat (relevanta? nici una, mi-am amintit pur si simplu)
Mai e putin si e aprilie, afara e o vreme de decembrie combinat cu septembrie. E o astenie totala, lumea e melancolica si indragostita. Mama simte nevoia sa faca multe prajituri, fundul meu e fericit (prietenii stiu de ce)
Iar am dezordine pe birou, dar daca stau sa ma uit mai bine e doar cana de ceai, cea de apa si cea de suc, ceasul, caietul, oglinda… pff geanta mea iar are 5 kile din care 4,5 sunt inutilitati pe care-mi place sa le tarai zi de zi dupa mine. Totusi , umbrela n-am
Ma enerveaza cand aceia care se plang ca nu au pe cineva langa ei, devin agitati si paranoici atunci cand acel cineva vine langa ei. Uamenii astia
3.40, ar cam fi cazu sa plec, de la 2.30 imi propun asta

0 thoughts on “prea tarziu – prea dimineata

  1. un'A'mic

    Daca ai da posibilitatea si altora sa vada fundul tau fericit, probabil cineva ar veni din ce in ce mai des in vizita si, poate, ai mai iesi in oras cu el 🙂 Cu conditia sa nu existe un ‘el’ de 120 de kile deja acasa, cu acte in regula :)) si care sa aiba exclusivitate pe el (fund n.a.):))

  2. Oana-Nicoleta

    @ micu : fundul meu e numai al meu, e piesa de muzeu, se admira de la departare :))

    @ionut : cineva trebe sa zica toate lucrurile astea, nu ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.