Monthly Archives: March 2009

viata-i complicata


Cand eram mica adoram piesa asta… si acum nu pot sa zic ca o urasc, “ma scol dimineata c’o durere de piept, c’o durere in gat… in inima tepi […] renunta la lupta si chin, si te complica mai putin”
“stai drepti si fa-i fata, e’o atat de com-pli-ca-ta viata”
Constat ca, de mica, imi place sa ma complic. De fapt, nu imi place sa ma complic, dar cu cat situatia e mai complicata, cu atat stiu sa ies mai bine din ea. In clasele 1-4 adoram problemele de mate complicate, si habar nu aveam sa le fac pe cele usoare. Toata lumea se minuna. Prin liceu citeam romane de autori complicati, fara sa reusesc sa inteleg prea bine anumiti poeti care evidentiau fiecare gand in 2-3 versuri.
Cu cat e mai complicat, cu atat inteleg mai bine. Cu atat imi place mai mult. Totusi observ cu stupoare? ca , lucrurile simple nu sunt sigure. Atunci, tindem oare fiecare dintre noi a ne complica pentru a avea certitudinea sigurantei in spatele nostru?
Daca e usor, e evident ce se intampla, si atunci? Daca e evidenta siguranta si in ceva simplu, de ce mai evitam? Daca e evident nu ne place? Ciudata fiinta asta omeneasca, tinda sa isi complice viata, sa se planga ca e complicata, iar, atunci cand viata e fara complicatii, se plange ca e plictisitor
cum o fi mai bine?

obsesia unei piese, amintirea ei

Ce mult urasc momentul in care o piesa ma rascoleste. Am grupat evenimente si persoane din viata mea cu momente, persoane si peisaje.
Ma indragostisem de Dj Project prin 2005 la costinesti, cand intr-o betie a vietii, alcolului si peisajului, dupa o noapte prea obositoare tot ce ne aminteam era “mi se pare ciudat” si culmea era ca ni se parea ciudat.  Ce e mai ciudat decat un grup de pustani de 16-18 ani care rad spunand “mi se pare ciudaaaaat” Vroiam sa mi se mai para ciudat totul si vara urmatoare asa ca, am trecut la atac. Vroiam sentimentul ala, il numeam obsesie de Dj Project. Si… asa a fost, m-am indragostit ca un copil naiv, de o piesa, de un baiat (logic) si de un peisaj…

A iesit formidabil ,cel putin, mie asa mi se pare. Apa marii era calda, si telefonul meu pe care il iubeam mult atunci a fost de aceeasi parere din adancul buzunarului, apoi… a facut un scurt circuit, si m-a parasit lasand loc noii mele iubiri (un nokia 3220 pe care si acum il iubesc ca in prima zi)
Eram certati, eu urlasem si eram prost dispusa, iar el ma suna si imi zice ca e concert Dj Project, sa iesim. Am iesit, dar l-am evitat, si la un momentdat, m-am ratacit de prietenii mei si am dat de el. Am ramas cu el incercand sa-l ignor. Radeam fals, iar el a prins miscarea. S-a facut ca merge dupa bere, si a venit in spatele meu imbratisandu-ma la fix cand “am in suflet doar un gol, unde imi scrii cuvinte care dor, nu e usor… in loc de iubiri primesc amagiri” si momentul pur si simplu m-a topit, imi soptea astea la ureche si imi aminteam de mesajele rautacioase pe care i le trimisesem cu cateva ore inainte, am fost cucerita, a nu-stiu-cata oara. De cate ori ne certam ma cucerea cu un vers, gasea unu care sa ni se potriveasca. Eu aveam prieten in vremea aceea, si totusi m-a fermecat. Cand am revenit de la mare, inainte de a intra in Cluj, pe tren, am mers o secunda intr-un alt compartiment, ramanand acolo pana am ajuns acasa, iar atunci mi-a dat un mesaj “de ce nu vrei sa imi promiti? Ca vei fi si maine aici?” Am inteles aluzia. Iar prietenul meu si-a dat seama ca obsesia mea pentru Dj Project nu este o simpla coincidenta. Ce a urmat nu e relevant. DAr !!!
Dupa aproximativ un an, fiecare isi vazuse de treaba lui, venise vara de ceva vreme, si, ies si eu cu fetele la o inghetata si’un bowling, moment destul de inteligent, oricum nu era altceva mai bun de facut atunci. Mutandu-ne la masa sa ma auda pe mine plangand dupa manichiura perfecta pe care o aveam inainte sa vin, si despre cele 3 unghii rupte si 2 ciobite. Ideea de a-mi taia unghiile ma incanta atunci, la fel de mult ca acum. O prietena mi-l arata intrand pe dom’sorul mai sus mentionat (eu eram cu spatele la intrare) impreuna cu prietena si prietenii.   Ma ridic, ne salutam din priviri, apoi ne intalnim la jumatatea drumului pentru a schimba 2-3 vorbe amicale. Ne intoarcem amandoi la masa noastra, mie intre timp facandumi-se loc cu fata spre el. Prietena lui nu parea foarte incantata ca ma vede, deloc chiar as putea spune, dar astea sunt alte amanunte. Dupa nici mai mult nici mai putin de cateva secunde de la asezatul meu (si al lui) la masa (mese diferite, ceva distanta) shuffle-u de la radio pica peee (one shot) Dj Project – privirea ta. Ne-am rosit prea tare amandoi, pretena lui avand o mutra prietenoasa, incat nu as fi dorit nici o secunda sa aiba ceva ascutit in preajma ei.
Si uite asa toate piesele ce le-au scos, ma arunca cu gandul la el. E logic nu?
O alta mare obsesie a mea este No Air. Spre disperarea unei prietene a mele, am auzit piesa toata vara, si mi-a placut la nebunie, iar lumea inca mai uraste momentele in care o ador si o savurez ca si cum nu am mai ascultat-o de mult cu toate ca o ascult a 23703128071-a oara in ziua respectiva (numarul nu e relevant!!!) Mi se pare o piesa indragostita pur si simplu.
Anul trecut, prin iarna, dupa o cearta apriga cu un respectiv, ma hotarasem a n+1 oara ca “gata!!!” pana intr-o dimineata, cand incercand sa ma tarasc din pat la baie, imi fac curaj punand pe 2 (aka mtv) si… la tv, era un tip dragut ce canta ” out of my life, out of my mind, out of the tears we can’t deny” si, drept urmare, asa m-am hotarat sa fac. Drept urmare, am pus piesa pe telefon, sa imi amintesc de cate ori ma suna la ce m-am hotarat. Dar! ca sa pun piesa pe telefon trebuia sa fac rost de ea, intai. Drept urmare dupa ce am iesit de la examenu de la engleza, Aditzu nostru ma astepta, i-am furat piesa de pe tel, si in centrul orasului am inceput s-o cant, Aditzu saracu facandu-se mic mitittel sa nu-l recunoasca nimeni cu mine. Cred si eu… cu un asemenea peisaj.
Cireasa de pe tort este taxi – probleme de memorie, Este mai mult o reamintire a tuturor pieselor taxi, a iesit supeeerba. O ador. Si uite asa, am mai pus o piesa pe obsesie. DAr sesizezi si tu ca si mine? Ca ne regasim in piese? Ca regasim piesele (gandurile altora) in viata noastra, in intamplarile noastre? E de bine? Eu zic ca da, macar, asa… mai trece viata

a venit … ???

Mi s-a spus ca a venit primavara, nu stiu daca sa cred sau sa nu, dar cert este ca, afara, caldura se simte, a venit pare-se momentul in care eu voi lasa geaca asta grea de iarna in dulap pana in noiembrie, sau? poate pana in decembrie. Totusi, in momentul de fata am alta problema. Imi pica pantalonii de pe mine. Nu oricum, asa in nesimtire. De ce nu port curele? Ma incomodeaza si nu imi place. De cate ori fac doi pasi sau fug ii simt cum pur si simplu aluneca de pe mine. De ce? Pentru ca eu cand i-am cumparat imi erau stramti dar, intre timp am slabit aproximativ 20kg, si asta se simte. Au ramas totusi de departe pantalonii mei favoriti si incerc in fiecare zi cand ma duc la scoala sa urc cele 25 de trepte iar in capatul lor sa mai am inca pantalonii pe mine, daca se poate pe fund, nu sub el 😀
E innorat afara, dar totul imi aduce aminte de miercurea trecuta cand a fost Buna Vestire, iar afara ningea ca in povesti, o intrebam pe mama zambind daca va merge sa cumpere un brad sa agatam oo-le de el, era totusi o idee buna, nu?? In alta ordine de idei. Ce vesteste Buna Vestire daca ninge? ca ?? Va ninge tot anul? Ca vom avea zapada de pasti? Ca suntem prea reci la suflet? ca??? idei??
Azi dimineata, mergand la scoala cu geanta mea in care ar incapea toata Delta Dunarii fara nici macar o singura problema, vad in fata mea, o domnisoara, ce mergea la scoala, nu la orice scoala, la liceu. Dupa tona de make-up de pe mutra si hainele mulate trebuia sa ii dai cu mult peste 18 ani, dar daca o dom’soara arata asa inseamna totusi ca are sub. Eu ma intreb. Ce are in gentuta aia a ei cat buzunarul meu de la geaca? Eu nu las niciodata un baiat sa imi care geanta. De ce? Pentru ca e grea, si eu sunt constienta de asta. E plina cu tot felul de rahaturi, ale mele, eu le pun in ea, de ce sa il pun pe bietu baiet sa care toate astea? E un gest de iubire? pai, geanta aia uneori poate sa fie mai grea decat mine, si atunci? ce? tot un gest de iubire ramane?
Afara au aparut niste nori negrii negrii ca parul lui Alba ca Zapada, sper totusi ca ei imi vor aduce ploaie, nu zapada, pentru ca nu mi se pare normal ca in aprilie sa ninga. Cu toate ca tin minte ca in copilaria mea uneori ningea de Pasti, dar acum, sa speram ca..NU

ups

in 9 minute trebuie sa sting lumina, si in aceleasi 9 minute trebuie sa incep sa trag un dush rapid, sa ma imbrac, sa plec … deci, se pare ca totusi, voi stinge lumina de la 9-10,  gestul conteaza nu? chiar nu pot sa fac dush in intuneric 😀

Hai… ia spune, ce ai facut tu pana la urma in ora aia? 

o sa pun un later post 😀

Nichita Stanescu

In bibleoteca lui bunica, sunt o multime de carti. An de an aduc o parte din ele aici, citesc, alta parte duc la ea inapoi, si tot asa. Ma obsedeaza cartea ei despre Nichita Stanescu. Nu vreau sa o aduc acasa deoarece apoi o sa ajung in punctul in care toate cartile bune vor fi acasa, iar acolo nu voi mai avea nimic bun. Nichita Stanescu nu este o obsesie pentru mine, astfel ca nu voi dezvalui mare lucru despre el (in fapt nimic, mai google-e si tu daca vrei, ce? numa eu sa-mi mancanc unghiile cautand?)
Mi-a placut la nebunie urmatoarea poezie, pe numele ei : Ultima

visez cum ma mananca o soparla
si cum sunt pescuit dintr-o garla
si cum sunt scaun pentru trupul tau
si cand mi-e bine eu visez ca-mi este rau

zic doamne, semnele pe dos
deasupra carne, dinauntru os
iar nu ciolanul alb drept apasare
nesangerand si de mirare

nu-mi place ca e-n zbor aceasta valva
ca cerul in pasari zboara, draga,
ca muge pe sub talpa ta, iubita,
cand stai pamantul – ora de clipita

ce te bea apa imi apare,
incoronata aratare !