Daily Archives: February 23, 2009

campania : pn` la B-A-C mai este

31 martie 2008, unul din mentorii mei s-a oprit o clipa pentru a privii elevii lui, apoi a iesit urmatorul lucru (poza e semnificativa, amandoi vroiam sa vedem orasul de sus, iar ceata aia reaa, si amandoi vrem ca tot “tineretu” sa iasa din ceata)

                                 Zece vajnici absolvenţi…
                                              …sau zece riscuri la BAC…


Zece vajnici absolvenţi
Intră-n sala 9,
Unul nu avea CI,
Şi-au rămas doar nouă.

Nouă vajnici absolvenţi
Aşteptând…, s-au copt,
Unul n-a mai rezistat,
Şi-au rămas doar opt.

Opt vajnici absolvenţi
Erau puşi pe fapte,
Unul era pus pe “şmen”,
Şi-au rămas doar şapte.

Şapte vajnici absolvenţi
Cu fiţuici fac pase,
Unul a fost observat,
Şi-au rămas doar şase.

Şase vajnici absolvenţi
Se speteau pe brânci,
Unul s-a uitat în spate,
Şi-au rămas doar cinci.

Cinci vajnici absolvenţi
Se credeau la teatru,
Unul tot mima răspunsuri,
Şi-au rămas doar patru.

Patru vajnici absolvenţi
Vorbeau între ei,
Unul a vorbit prea tare,
< span style="color:#6600cc;">Şi-au rămas doar trei.

Trei vajnici absolvenţi
Aveau pixuri noi,
Unul nu scria deloc,
Şi-au rămas doar doi.

Doi vajnici absolvenţi
Jinduiau tutunul,
Unul şi-a aprins bricheta,
Şi-a rămas doar unul.

Pân’ la „STOP!” mai e un pic…
După cum stă treaba,
Ăsta nu ştie nimic
Şi-a rămas… degeaba

de ce?


De ce cautam mereu ceva mai bun? … oare e atat de greu de intele ca perfectiunea nu exista decat in creator? …
Suntem stelele pamantului, stralucim prin puritate si ne stingem prin pacat
Privim in jur si totul ne pare nimic
Ascultam tipetele unei omeniri disperate si totul traim cu impresia ca totul e mut.
Pasim printre stele ce se sting…e oare imposibil sa renasca? Lumina noastra e invaluita de neputinta sau ne e teama ca daruind lumina ne vom intuneca?
Nu astepta sa stralucesti in vesnicie daca nu esti capabil sa luminezi un suflet
Trebuie sa ai grija ca lumina ta sa nasca in interior, nu sa fie doar o aparenta

Asta am gasit prin 2004 in caietul unei tipe, nu stiu de unde este textul dar mi-a placut enorm, il aveam scris pe post-it-uri, te atinge, poate mult prea tare. Te pune pe ganduri poate mult prea adanc decat ar fi nevoie. Pe cat sunt de “speranta pierduta” in ultima vreme, am gasit un text de al meu. Nu e mai vechi de 2 ani, dar nu stiu sa zic exact de cand pentru ca nu am pus data pe el
“un apus de soare este cel care iti spune ca uneori este bine daca doare, daca tot apune soarele sa ia cu el durerea, problema, intrebarea, dilema. Totul se invarte odata cu Pamantul, odata cu mine si tine, dar este mult prea bine. Sa fie oare asa si maine? Soare apune dar nu duce cu el aceasta raza de iubire, el vine si sta langa mine si-mi spune : curaj, va fi bine”
Pe cat de mult urasc “va fi bine” pe atat de optimista sunam atunci. Daca voi nascocii mai mult in toate foile astea imi voi amintii cine sunt? Sau cine vroiam sa fiu?

Sansa e cea care aduce speranta
Cea care iti lumineaza fata
DAr ce faci cand ai pierdut-o?
E singura ce nu se poate recupera
E singura care mai tinea respiratia
Poti spera acum sa revina
Poate nu esti tu de vina
DAr vino, nu dispera
Gasim noi si sansa ta
Si sigur nu va fi ultima
Ultima care o pierzi
CAre o ratezi sau pur si simplu
te-ai saturat si tu sa crezi
Asculta ce iti spune speranta
Ea e cea ce te tine in viata
INVATA sa speri
sa iubesti, si sa suferi