descoperire neplacuta?

In ultima vreme ma port ciudat. Un moment sunt fericita, urmatorul moment sunt nervoasa si urlu si ma consum din motive de nimic. Nu ma pot oprii din urlat si irascibilitate. Ma enerveaza calculatorul, jocurile, vremea, prietenii, pozele, hainele, tot. Azi ma enerva fondul de ten, si suvita de par care e verzuie de jumate in loc sa fie albastra toata.
Incerc din rasputeri sa ma regasesc in altii. In prieteni apropiati, in prieteni pe care i-am indepartat, dar reusesc sa ma cert cu lumea, mai mult fara motiv si sa stau sa ma uit la tavan. Nu e atat de interesant precum pare. Am descoperit ca am o molie, deci eu si florile mele nu suntem singurii locatari ai acestei incaperi. Am chef sa pictez si sa desenez dar imi amintesc intr-una ca nu am talent. Caut piese si ma ung versuri la suflet de genu “i wanna know way you wanna go away” sau rime precum “ai gasit o pereche de chiloti sub canapea/ erau frumosi dar nu erau marimea ta” asta imi aminteste de piesa aia de la cargo cu “pe-oglinda-i scris cu ruj numele meu”
Schimb piesele des, ma regasesc in fiecare cate putin, dar apoi constat ca toate sunt stiluri diferite si nu ma pot regasii in ele. E imposibil e ca si cum ai fi rocker si ai stii versuri de manele, nu se poate, nu poti canta versuri de manele pe chitara electrica, e imposibil asa ceva. Asa ma simt si eu in acest moment
” that say that love it’s a drog, it can take you so high, it can manage your soul”
La naiba cu piesele de dragoste “don’t worry i’ll be ok” ahh unde mi-am lasat personalitatea? ma regasesc in atatia oameni, cine mai sunt eu de fapt?
Reusim zi de zi sa imitam atatia oameni pentru ca vrem sa fim ca ei incat uitam cum vroiam sa fim, avem lucruri care sa ne aminteasca, dar in incercarea de a fi ca altii, le-am ascuns sa nu le mai vedem.
Am zis la inceput ca am descoperit ceva neplacut. Eu mi-am dat seama ca ceva nu e ok cu mine. Nu aveam cine sa imi spuna ce, caci nimanui nu i se parea ceva ciudat. El, care ma vede ca o pustoaica rasfata, si ma asculta in fiecare zi cu conceptiile mele de copil prost, crizele si toate clipele in care ma consum. “mico, nu mai ai incredere in tine, ai uitat cine esti”
Dureros. Ne temem de ziua in care vom fi loviti de o boala care ne va face sa ne uitam viata, dar noi uitam zi de zi cine suntem. Ma bucur enorm (chiar daca suna ca naiba) cand vad oameni in jurul meu care s-au regasit pe sine. Sunt mai linistiti, mai calmi, au speranta in ei si zambet in priviri.
Unii ochi sunt tristi, doar pentru ca asa vad ei viata.
Sunt uimita totusi. Kafka avea un erou intr-un roman al lui, care avea tot timpul perioade bune, apoi totul se naruia, iar el pleca mai departe sa caute lumea unde nimic nu se va mai narui, si totul va fi la frumos. Nu isi pierdea speranta, chiar daca probabil nu o avea de mult.
Doar copii mai au putere sa spere?
Am un porc nou, el spera inca…

0 thoughts on “descoperire neplacuta?

  1. daniel

    Am avut si eu astfel de momente. Daca reusesti sa treci peste ele vei reusi si tu sa privesti lumea ca un intelept, de sus oarecum, si sa nu mai privesti nici o situatie ca pe o problema mai mare decat e. Cu cat mai multe astfel de momente invingi, cu atat mai senina vei fi.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.