Lolita sau iubire fara limite

buuun, de ceva vreme ma uit in jurul meu si constat ca poate ca da, poate ca iubirea nu are limite si varste. sunt atat de draguti copii de cativa anisori care se tin de mana timid, nu mi se mai par la fel de draguti pustii de 14-16 ani care se ling pe la colturi, dar sunt frumusei in felul lor. ma mai inmoaie batraneii aia de prea multi ani care se mai tin de mana si se pupa, dupa atatia ani inca se mai iubesc.
o colega imi spunea ca mai multa pasiune gasesti la un tip mai in varsta, dar nu am crezut-o, tipii in varsta mi se pareau ca tata, cu toate ca aveam unele colege cu tatici la care nu le dadeai varsta pe care o aveau. in orice caz pe masura timpului am fost mai toleranta cu varsta baietilor din viata mea, dar nu exagerand.
cu cativa ani in urma am dat de domnul Vladimir Nabokov, un american de origine rusa nascut in 1899 si a trait pana in 1977. A murit de bronsita dupa spusele celor de la wikipedia. Sa mori de bronsita? Bronsita e rosu’n gat? La varsta aia el mai avea chef de bauturi reci? Ce oameni. E o boala destul de penibila, dar daca n-a avut grija de el, asta este….
Ei si Vladimir asta a scris o carticica pentru care a fost judecat de toata lumea, dar multi barbati i-au multumit, e vorba de Lolita. Am gasit in librarii si un “anti-Lolita” dar mi s-a parut o porcarie, poate intr-o zi o sa o inteleg si aia, cel putin la cat de prost e scrisa ma bucur ca nu am dat de ea cand eram mica.
Actiunea e simpla, un scriitor trecut asa usor-usor de 40 se indragosteste de o pustoaica de 12 ani pe care o iubeste nebuneste. Descrie povestea lor destul de frumos. Paradoxal este ca o mare parte din carte totul se intampla in mintea lui, nici una din pasiunile ei fata de ea, Lolita nu le banuieste sau simte, deoarece nu are cum, el nu arata asta. S-ar numii pedofilie daca el ar convinge-o pe ea sa faca totul cu el, dar actiunea e invers: Lolita il doreste pe el, el doar se lasa prada acestei mici fatuce la care a visat…
Exemplele nu-mi lipsesc, nici de aceasta data
“Unele fete între nouă şi paisprezece ani îşi dezvăluie în faţa unor peregrini fascinaţi, de două sau de mai multe ori mai în vârstă decât ele, adevărata lor natură, care nu este umană, ci nimfică (adică demoniacă). îmi propun să le spun „nimfete” acestor fiinţe alese.”
“fără nici un avertisment, un talaz albastru s-a învolburat în inima mea şi, de pe salteaua scăldată în soare, pe jumătate dezbrăcată, rotindu-se pe genunchi, s-a ivit dragostea mea de pe Riviera care mă cerceta Prin ochelarii de soare. Era acelaşi copil – aceiaşi umeri firavi de nuanţa mierii, acelaşi spate gol, mătăsos, suplu, aceeaşi claie castanie de păr. O batistă cu buline legată în Jurul pieptului ascundea ochilor mei de maimuţă Maturizată, dar nu şi de privirea memoriei mele ţinere sânii adolescentini pe care-i dezmierdasem lntr-o zi nemuritoare şi, ca şi cum aş fi fost doica din basm a unei mici prinţese (pierdută, răpită, descoperită în zdrenţe ţigăneşti, prin care goliciunea ei zâmbea spre rege şi ogarii săi), am recunoscut aluniţa cafenie de pe coaste. înspăimântat şi încântat (regele plângea de bucurie, trompetele răsunauj doica era beată), i-am văzut din nou abdomenul supt, graţios, unde gura mea călătorind spre sud poposise pentru o clipă, şoldurile acelea de copil pe care sărutasem urma crenelată lăsată de şnurul şortului — ultima zi nebunească, nemuritoare, ”

“Nestatornică, ţâfnoasă, veselă, neîndemânatică, fermecătoare, având acea graţie picantă a puberelor cu făptura teribil de ademenitoare (dau New England pentru un condei de scriitoare!), de la funda neagră şi clamele care-i ţineau părul până la cicatricea mică din josul gambei netede (unde o lovise cu rotilele patinelor un băiat din Pisky), cu o palmă mai sus de şoseta albă din bumbac.”
“Deodată, două mânuţe dibace mi-au acoperit ochii: Lo se furişase în spatele meu, reproducând, parcă într-o secvenţă de balet, manevra pe care o făcusem dimineaţa. Degetele ei care încercau să ascundă soarele erau purpură luminoasă. Vorbea înecându-se de râs şi se smucea când încolo, când încoace, iar eu îmi întindeam mâinile în lături şi în spate, dar fără să-mi schimb poziţia corpului. ”
“Eram într-o stare de excitare vecină cu nebunia; dar aveam şi viclenia nebunului. Stând pe canapea, am izbutit să armonizez, printr-o serie de mişcări nevăzute, hoţeşti, pofta trupului meu cu membrele ei neştiutoare. Nu era uşor să distrag atenţia fetiţei în timp ce operam neobservat adaptările necesare pentru succesul trucului. Vorbeam precipitat, îmi pierdeam suflul, mi-l recăpătăm, mimam o durere năprasnică de dinţi ca să justific pauzele din sporovăială mea, privirea interioară de maniac rămânân-du-mi fixată tot timpul pe scopul meu îndepărtat, de aur, însă aveam impresia că frecarea magică începe să se stingă – era poate doar o iluzie, poate realitatea era alta – şi, de aceea, am intensificat-o prudent cu ajutorul texturii (pijama, rochie) de neînlăturat din punct de vedere material, dar fragilă din punct de vedere psihologic, care separa povara picioarelor bronzate ce se odihneau pe genunchii mei de tumoarea ascunsă a unei pasiuni nebuneşti.”
“Aţi văzut cum mi-am construit visul meu mârşav, pasionat, păcătos ; şi totuşi, Lolita n-a fost întinată, iar eu eram în afara oricărei primejdii. O posedasem ca un dement, dar nu, nu fusese ea, ci o Lolită ireală, creată de mine şi poate mai reală decât Lolita, pe care o claustra suprapunându-i-se; o Lolită ce plutea, fără voinţă, fără conştiinţă – şi fără viaţă proprie – între mine şi Lo.
Copila nu ştia nimic. Nu-i făcusem nici un rău. Nimic nu mă oprea să-mi repet isprava de azi, care n-o afectase, căci ea fusese imaginea pâlpâitoare de pe ecranul televizorului, iar eu – cocoşatul umil ce se masturbează în întuneric”
“O clipă mai târziu iubita mea urca în fuga mare scările. Inima-mi bubuia, mai-mai să-mi spargă pieptul. Mi-am săltat în grabă pantalonii pijamalei şi am dat uşa de perete; exact în clipa aceea a apărut Lolita, în rochia ei de duminică, bocănind şi gâfâind, şi s-a aruncat în braţele mele, gura ei nevinovată topindu-se sub apăsarea sălbatică a maxilarelor mele de mascul sinistru. Scumpa mea fremătătoare ca o trestie! în secunda următoare am auzit-o cum tropăia pe scări, vie şi nesedusă. Soarta şi-a reluat cursul. ”
“Nu era frumoasă, dar era nimfetă; picioarele ei albe ca ivoriul şi gâtul ei de lebădă au intonat pentru câteva clipe memorabile o antifonie delectabilă (în termenii muzicii spinale) la patima mea pentru Lolita, cea şocolatie şi roză, îmbujorată şi pângărită”
“Sărutul ei m-a extaziat şi m-a pus în încurcătură, căci avea unele fineţuri vibratile şi de sondare destul de comice, care m-au dus la concluzia că se antrenase mai demult cu o micuţă lesbiană”

Frumos?
Simti pasiunea? (daca simti altceva e de la tine) , stilul e placut totusi, nu iti vine sa crezi ca vorbeste despre o pustoaica, care i-ar putea fi fiica fara prea mari probleme. Mi s-a spus ca erotismul il gasesti la oameni care ti-ar putea fi parinti deoarece au rabdarea necesara sa faca asta. Am ramas pe ganduri caci in urma cu 4 ani o colega mi-a spus acelasi lucru. Cine stie?
Am savu
rat altfel cartea acum ca am recitit-o, m-am mai largit la minte dar nu prea mult, sunt viteaza mare ca inca nu sunt pusa cu faptul in fata, apoi vom vedea noi
Despre cartea lui spune : “Sunt puncte secrete, coordonatele subconştiente cu ajutorul cărora este urzită cartea – deşi îmi dau foarte limpede seama că acestea şi alte scene vor fi sărite sau nu vor fi băgate în seamă. […] E foarte adevărat că romanul meu conţine diferite aluzii la impulsurile fiziologice ale unui individ pervers. Dar, în definitiv, noi nu suntem copii, nici delincvenţi juvenili analfabeţi, nici băieţi de la şcolile publice engleze care după o noapte de zbenguiala homosexuală trebuie să suporte paradoxul de a-i citi pe antici în variante expurgate. […] unul dintre puţinii mei prieteni intimi s-a simţit sincer afectat de faptul că eu (eu!) sunt nevoit să trăiesc „printre oameni atât de deprimanţi” – când singurul disconfort pe care îl resimţeam cu adevărat era acela de a trăi în atelierul meu înconjurat de membre abandonate şi torsuri neterminate.”

pfffff, cata pasiune intr-o pustoaica de doishpe ani si intr-un om de patruzeci. Daca as vedea asa ceva in viata mea de zi cu zi, nu cred ca as accepta, nici eu nici altii, dar ei ar vedea intelesul, doar ei
am inceput usor-usor sa pun litere mari, alineate si sa fiu civilizata, asta pentru ca am descoperit cum sa scap de enter fara sa stau in notepad. ieee, hai fugi si downladeaza Lolita, savureaz-o si cazi pe ganduri…

One thought on “Lolita sau iubire fara limite

  1. ionut

    ma acum depinde cum vede fiecare… nu poti sa-i dai in cap pentru ce are in cap nu? mno… dar oricum la un moment dat din greselile noastre invatam daca nu suntem destui de maturi sa invatam din greselile altora…

    Bafta si noapte buna 🙂

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Anti-spam :D Time limit is exhausted. Please reload CAPTCHA.