Monthly Archives: January 2009

o bere in spatele blocului

Cand mi-a sunat telefonul si m-au chemat la o bere in spatele blocului mi-am amintit de acele zile ale copilariei mele cand stateam cu vecinii de varsta apropiata toti in spatele blocului pe scari si susoteam sa nu deranjam vecinii, dar bineinteles ca cineva ne vedea si atunci ni se spunea “nu plecati voi la culcare?” si radeam unii de altii ca a venit ora Colgate
Mi-am amintit totodata si de zilele can ne strangeam la alte scari, multi baieti si putine fete, si se inchidea lumina si ne giugiuleam in intuneric, sau cand vecinii ieseau pe geam sa ne spuna “hei, vorbiti mai incet”
Nu am inteles multa vreme de ce vecinii ne scoteau din scara si ne trimiteau acasa sa dormim, dar de cum am crescut si ajung seara acasa si vreau sa stau pur si simplu si sa nu aud nimic, deja ma calca pe nervi pustimea blocului care urla sub geamul meu si ma simt ca o vrajitoare rea ce nu lasa copii sa se joace
Totusi, aseara berea aia in spatele blocului facuta posta ca o tarfa blonda m-a relaxat, ma simteam in largul meu in intunericul ala iar cand am auzit-o iar pe gagica de la “unu doi trei patru….” ca ne striga sa ne mutam, ce sa facem si noi, ne-am mutat? unde? ca tot omul : in fata blocului

Statul la un vin, bere, tigara si povesti de nimic despre “De ce creste iarba” si “il mai stii pe ” m-a facut sa imi doresc ca la sfarsitul altei luni friguroase cu lapovita sa stau asa si sa zac, in intuneric
Vroiam sa vin acasa, dar baietii astia stiau ca nu se cuvine ca o dom’soara sa mearga seara pe jos acasa, asa ca am meditat in fata blocului, nici nu-mi amintesc de cand imi era dor de toate lucrurile astea. Am devenit putin melancolica dar am savurat toate acele clipe din plin. A fost momentul in care nu mai imi era dor de acele rasete in fata scarii, de oamenii ce se imbratiseaza si se iubesc, momente care conteaza mai mult decat nota aia cu multi de zero care vine cand iesi din club. A fost frig, a fost placut, a nins, a fost bere, muzica pe telefoane ca toti cocalarii, bancuri, apropo-uri, cel mai important… am zambit, toti, pentru un moment am uitat de probleme si am fost egoisti gandindu-ne sa tragem cat de tare de clipa ce e a noastra, de bere, de tot

Unii oameni e prosti

Constat cu stupoare lucrul asta si ma uimeste, sincer, nu ma astept sa descopar asta, de ce spun asta? Am eu un exemplu bun, nu dam nume ca nu se stie, dar omul ma amuza.
Este vorba despre un client de-al tatalui meu, omul din fire destept, nu il putem numii prost, olimpidist si tot tacamul, dar are o problema, nu e prostie, cu toate ca nu stiu cum sa o numesc, dar noi o numim prostie, aia e clar!
Omu nostru ii trimite un sms la tata in jurul orei 14 cu mesajul “vin la tine” apoi pe la 16 primeste alt sms “azi ajung” dupa care pe la 10 primeste alt sms “imediat vin”. Am ras in hohote ca suna ca mesajele unor copii indragostiti, eh n-a venit in ziua aia a venit ziua urmatoare pe la pranz trezindu-ma pe mine.
A doua zi pe la orele pranzului tzzzr telefonul ii spune la tata “in 5 minute ajung” nu a mai ajuns, dar ne-am distrat copios pe aproximarea orei la care ajunge. Cel mai tare e momentul in care suna pe fix
el : tata?
eu : nu-i acasa
el : deci ii iesit nu?
astea sunt momentele in care ma uit la receptor ca si cum ar fi un dinozaur iar eu sunt in epoca de piatra, acele conversatii de genul “ce faci, esti acasa?” la el se desfasoara altfel
el : si ce mai faci? esti pe acasa? (dar asta DUPA ce a vorbit la telefon cu tine aproximativ 5 minute)
NU, raspund pe fix pentru ca sunt la scoala, si acolo am fix
Cum poate sa te sune cineva pe fix, care maxim are raza de 5-10m si sa te intrebe “esti acasa?” inteleg cand intreaba “esti acasa in cateva ore?” atunci da, atunci e altfel… dar asa???
Dilema mea ramane, ce saracia e in mintea lor cand scot pe gura astfel de lucruri?
N-am avut multe de spus aici, dar oricum pentru ce am avut de zis, eu zic ca ajunge. Nu poti face reclama multa prostiei deoarece apoi lumea va crede ca este absolut normal sa fi prost, teoria lui “Ce faci” o sa o tin mai incolo
Am atasat mai jos un alt exemplu mititel de prostie, rezolutia e putin nasoala ca e facut cu telu, dar lista e draguta


Instigare la cultura (sau prostii de pe net)

 

am o problema cu prostia omeneasca, bun de fapt am o problema cu prostia in general. Nu am nimic impotriva faptului ca eu fac parte din generatia McDonald, dar sunt acestia care fac parte din generatia Multi Messenger, si ma infricoseaza acest lucru, pentru ca mai adaug unul altul pe mess si ala foloseste prescurtari care pur si simplu ma depasesc intelectual, stiu, nu ma crezi. uite un exemplu banal
Am clipuri pe youtube, si eu ca tot omul google-esc poze dragute le pun una dupa alta o piesa care de preferabil sa nu fie pe youtube juma de ora si BUM clip, eh intre timp m-am modernizat, dar aia e alta poveste
primesc commentul urmator :
“shtii cva?:-? filmuletzul tau e mult my reushit k al meu:| foarte mishto melodia n-am c zice:x mecena e cel my thare:x”
ce am inteles de aici? un emoticon care gandeste, unu care sta si unu indragostit, eu ca un om foarte dragut am fost amabila, si i-am dat urmatorul mesaj :
“nu stiu daca era un compliment sau un gest invidios, dar te rog, mai literar ca altfel vei fi o rusine pentru muzica ce o asculti”
putin rautacios de altfel ca asa mi-e felul, dar, spre surprinderea mea dupa 5 minute primesc mail “You have a message” , mai sunt unii care isi cer scuze si imi arata ca nu’s analfabeti, imi multumesc, etc, el e generatia MM (a se citii Multi Messenger) si imi spune :
“era un compliment!
j nu cred k sunt o rushine pt nmn j nik
iar comentariul tau a fost chiar foarte rautacios;)”
bun, iar nu stiu nimic din ce a zis, stiu ca a fost comentariu rautacios, eu l-as numii mai degraba acid, dar pentru ca m-a antrenat putin, continui
“atunci te rog invata sa scrii, pana cand cei ca mine nu vor face un holocaust cu analfabetii ca tine, dar nu e vina ta ca esti un om prost si ca toata viata ta se rezuma la manele, rap si la net”
la holocausturile cu analfabeti sunt putin cam exagerata dar imi place cum se agita, stiam ca-l va agita si rezultatul esteee….
“alo!!! du-te omule j impsuk-te!incepi sa jigneshti lumea degeaba!!!ai probleme q capu’ omule,d cand nu ai my fost la doctor!j app scriu qm vreau!nu eshti u in masura sa-mi dai lectii d gramatik!shot yourself!”

acum va rog hai sa cantam Parazitii – Instigare la Cultura
“Mesajul e clar si nu se-ndreapta catre Marte,
De draguÔÇÖ diversitatii,
Citeste-o carte!
Daca vrei sa faci lumina cand e pentru tine noapte,
Educa-te singur,
Frate, citeste-o carte!”
l a fel de acida (mancasem lamai) il mai agit putin pe domnisorul cu pricina, deoarece mi se pare mie ca nu e destul de agitat.
“citez parazitii “instig la cultura nu doar sa duci sticla la mana”
nu mai folosii q=cu k=ca j=si
si apoi promit ca te invit la concertele mecenta
dar te rog, nu mai fa si tu tara de rusine, sunt destui care o fac, ajung ei nu crezi?”
Stiu ca pe cei de la Mecena ii doare fix acolo si nici macar de cum vorbesc fanii lor, dar eu sa ajung sa cant si sa imi faca fanii asa, cred ca as fi foarte dezamagita de mine, si… cireasa de pe tort vine cu replica din partea lui :
“si era asa d greu sa vbeshti asha fara sa jigneshti?
nu-i asha k nu?
j vbind d cn face tara d rushine
­čśĽ
nu cred ca fac parte din cei care o fac
caci ma indoiesc ca romania e d rahat pt ca scrie x sau y p mess q=cu k=ca j=si
ci din cate shtiu eu
romania e d rahat pt k in mare parte romanii sunt ori hotzi ori violenti;)
si daca vrei ca eu sa scriu corect gramadical p mess
ai putea si u sa fii mai putzin violent (prin limbaj cel putin)

“”ca sa vezi ca stiu sa scriu si corect gramatical am scris mesajul acesta!;)”” ”
Eu speram ca ma va contrazice cu un mesaj corect gramatical nu cu un P.S. nici macar nu a zis P.S. sa nu stie oare ce inseamna? Candva am intalnit oameni care erau nervosi ca nu scriu corect si nu am inteles de ce, acum cred ca ii inteleg pentru ca s-a intors roata si toate aceste gesturi de incultura ma calca pe cel mai mic nerv. Macar generatia McDonalds mananca si se fac grasi si apoi tin cure imposibile de slabire, dar astia??? astia ce or sa faca??
Cred ca a fost probabil singura zi, in care am reusit sa apreciez ce incerca sa faca Pruteanu. El saracul a fost singurul care a vazut acest fenomen si a incercat sa-l opreasca si noi am ras de el cam toti. Acum post mortem il admir pentru ceea ce a facut, si il respect, am inteles si eu. Mai bine mai tarziu decat niciodata

Generatii, generatii

Am citit nenumarate bloguri prin care erau acuzati copii din ziua de azi ca nu sunt destul de copii, la fel cum am fost noi. Acuze facute pentru ca parintii multora dintre ei au dorit sa le arate cum e fara comunism, le-au dat poate prea repede iphone-urile si tabletele, stiu exact cum functioneaza un blackberyy iar pe la 9 ani e rusinos sa nu ai macar un accesoriu de la Apple. O fi, cine-s eu sa judec?

De cate ori ma duc pe la bunica, imi arata poze cu ea in tinerete,  adolescenta ei, e complet diferita de a mea. Fetele erau mai dichisite, dar nu exagerat, Fustele nu erau scurte decat la ocazii, virginitatea era ascunsa. Fetele nu erau curve sau galeti, erau doar frumoase.

Citind despre viata a diversi oameni, si ascultand-o pe bunica, imi dau seama ca lumea nu s-a schimbat. Tot timpul fetele vor avea slabiciuni. Acum ni se pare ciudat, si nu putem concepe sa vedem toate lucrurile astea la televizor. Dar atunci, era ceva normal, si nimeni nu baga in seama asta, fiecare facea ce vroia cu viata lui.
Eu fac parte din generatia care a primit cu bratele deschise toate schimbarile revolutiei asupra tarii noastre. Blocurile are acum se renoveaza erau pline de rasete de copii, acum ma uit in parcare, si… e gol! Erau masini si atunci, si ne jucam cu mingea intre masini, si ne ascundeam dupa ele cand vecinii ne certau ca le lovim. Ne placea sa ne urcam pe porbagajul lor, parcarea era plina de dacii, care mai de care, si o skoda pe aici pe colo, dar ne placea asta.

Adoram sa urlam intr-una “MAMAAAAAAAA ARUNCA-MIIIIIIII” si “mamaaaaaaaa” si niciodata nu stiau saracile care copil striga si ieseau toate pe geam numai a ta nu. Erau doua telenovele Marimar si Tanar si Nelinistit, apoi a aparut Sarmana Maria si altele, ne uitam la ele toti, intre orele alea se puteau bucura vecinii de liniste.
Seara cand trecea de 9 si vroiau sa ne trimita in casa, aruncau o cana cu apa pentru ca parintii sa ne auda urland si sa spuna “hai in casa ca esti ud”

Ne fascinau gumele turbo, si melancolia m-a apucat zilele trecute cand am mai gasit asa ceva, iar Chupa Chups cu cola era ceva ce ne aducea zambetul pe buze. Daca aveai papusa Barbie la care i se indoaie picioarele erai invidiata de toate fetele, iar masinuta cu telecomanda lungea privirile invidioase ale altora. Ieseam in spatele blocului pe spatiul verde cu patura, si ne bateam cu scai din brusturi sa ni se lipeasca de haine, si ne rugam la Doamne-Doamne sa nu ne nimereasca nimeni in par. Bicicletele BMX erau moartea noastra, si tot asa, ne putem aminti sutee, sutee.

La fel cum mama isi aminteste ca venea acasa de la colindat cu mere, prajituri si covrigi, si toata lumea facea prajituri, acum, mamele sunt mult prea ocupate sa mai gateasca, suna la catering, ies in supermarket, si stau la lucru ore intregi pentru a da bani copiilor sa stea ore intregi in mall. La 12-14 ani ei deja fac poze de 3/4 dezbracati.

Noi, cei care regretam momentele alea, le vom povestii intr-una copiilor nostrii, si atunci aceste generatii vor spune “uite la ei ce prosti sunt, noi la varsta aia eram in mall si ei se joaca ascunsa”. Tin minte exact ultima intalnire cu toti de la bloc, era dupa intrarea in liceu, si am tras o ascunsa in spatele blocului ramanand pe scari sa spargem seminte si sa ne amintim cum venea administratoru sa ne certe ca “iar faceti mizerie” si niciodata nu aveam seminte, pentru ca-i recunosteam masina, si cojile alea pe care nici nu se uscase bine flegma nu erau ale noastre, iar cand ajungeam in casa parintii ne spuneau sa nu mai aruncam pe jos, si sa nu-l mai necajim.

Necajirea vecinilor batrani este un sport care probabil va persista in timp, la fel si sunatul la usa si fugitul cat te tin picioarele, numa sa nu te vada sau daca te vede sa nu te recunoasca. Cea mai mare amenintare era “te zic la mama” sau “te zic la maica-ta” si cand parintii se intalneau se mai certau putin “ce? al meu? confuzi doamna” si el radea dupa usa cu gura pana la urechi facand mamei o mutra inocenta in timp ce celalalt copil statea la usa si plangea.

Caragiale asta, Doamne, cate schite ar scrie el cand ar vedea cum au ajuns generatiile, suntem mai rau, suntem mai de coma ca domnul Goe. A iti injura parintii cand ai 5 ani e la fel de normal ca sexul la 12. Parintii sunt speriati. Multi dintre ei cand vad cum au ajuns copii sunt speriati, dar oare e prea tarziu sa schimbe ceva? Psihologii se simt cu mult depasiti, iar site-urile care instiga la cultura sunt luate ca un pamflet, cand ele ar trebuii tratate ca un semn de alarma.

Unora?Unora li se pare normal.Dar nu e normal, incercam sa-i protejam si sa le oferim ce noi nu am avut, dar noi am avut fericire si copilarie, iar ei?Ei au probleme grave.

Am gasit primele bilete de cerere de prietenie pe care le-am avut si m-a lovit melancolia. Ei acum, isi scriu sms-uri? sau e-mail-uri? Daca o sa trimit felicitari anul asta cu sarbatori fericite prietenilor mei in loc de un mass, si scrisori, vor fi uimiti oare?

Cati dintre noi mai avem fix acasa? Acum 20 de ani erau tot atatia. Atunci nu aveai de unde sa ai fix acasa, acum e inutil, toti avem cel putin 2 mobile….

Tin minte ca mama nu ma lasa sa ma duc la scoala cu unghiile vopsite cu oja, pentru ca “ce parere vor avea profesorii aia despre tine”, iar acum a fi in clasa a 8-a si a venii cu un decolteu adanc pentru ca profesorul ala tanar sa nu isi poata lua ochii din el e ceva normal. A te filma in timpul orelor in timp ce faci cu totul altceva si a pune asta pe un site de hosting videoclipuri e la fel de cool ca atunci cand reuseai sa iti convingi colegii ca “cei de la liceu tot timpul fug de la ultima ora” chiar daca mai aveati inca 2 ani pana acolo. Iar fetele stateau la geam urmarind cu privirea baiatul de liceu care nu se uita la ele, si rosind pana in adancul calcaielor cand el trece pe langa ele si le zambeste amabil, apoi ajung acasa si scriu in jurnalul de sub perna “azi mi-a zambit, poate chiar ma iubeste, chiar daca Cristina e rea si zice ca pe ea o iubeste, dar stiu sigur, la mine s-a uitat”

Cand imi vad rudele, oameni trecuti de 50 cum ofteaza la tineretile lor, asa cum erau ele, si noi la copilariile noastre, ma face sa ma intreb, ei la ce vor ofta? Vor regreta oare momentele astea? Ei se distreaza? Generatiile se schimba, dar oare noile generatii cu toata mediatizarea asta se schimba in bine? Ii invata de mici ca sexul e ceva frumos, dar sa astepte cat mai mult, ca menstruatia si erectia nu sunt lucruri ciudate, ca sarutul duce la schimb de saliva da nu iei sida, ca drogurile ucid, ca suntem diferiti, dar? ii invatam bine?

Strigam intr-una toti ca ei nu fac bine, iar ei nu ne iau in seama. Semnalizam toti cum putem ca nu e bine, si ei ne acuza ca ii judecam. Cel mai frustrant e probabil faptul ca ei canta toate versurile care semnalizeaza ca nu e bine ce fac, fara sa realizeze? Il va mai citii cineva pe Ispirescu? Eminescu? Creanga? Rebreanu? Preda? Minulescu? Isi vor mai amintii ei cine a fost Enescu? Balcescu? Pitis? Amza Pelea? Pruteanu? Vor stii ce sunt alea romante? Romane? Poezii?

Ma sperie toate astea, dar speram toti catre o lume mai buna, si fiecare incearca sa o schimbe in felul ei, vom vedea noi peste 5-10 ani, cum vor ajunge acesti copii, si ce vor face cei care vor fi de varsta lor atunci. Totusi, pe undeva, prin ceva curiozitati am citit ca in 2010+ exista mai putine adolescente cu copil decat prin anii `70. Oare in tot raul sa fie un bine? Sau poate ca lipsa de informare atat de masiva a anilor aia a pus un alt accent pe copilaria lor? Poate ca suntem tot niste oameni naivi care cred ca tot ce zboara se mananca, doar ca acum sustinem pe facebook ca ne-am maturizat.

Lolita sau iubire fara limite

buuun, de ceva vreme ma uit in jurul meu si constat ca poate ca da, poate ca iubirea nu are limite si varste. sunt atat de draguti copii de cativa anisori care se tin de mana timid, nu mi se mai par la fel de draguti pustii de 14-16 ani care se ling pe la colturi, dar sunt frumusei in felul lor. ma mai inmoaie batraneii aia de prea multi ani care se mai tin de mana si se pupa, dupa atatia ani inca se mai iubesc.
o colega imi spunea ca mai multa pasiune gasesti la un tip mai in varsta, dar nu am crezut-o, tipii in varsta mi se pareau ca tata, cu toate ca aveam unele colege cu tatici la care nu le dadeai varsta pe care o aveau. in orice caz pe masura timpului am fost mai toleranta cu varsta baietilor din viata mea, dar nu exagerand.
cu cativa ani in urma am dat de domnul Vladimir Nabokov, un american de origine rusa nascut in 1899 si a trait pana in 1977. A murit de bronsita dupa spusele celor de la wikipedia. Sa mori de bronsita? Bronsita e rosu’n gat? La varsta aia el mai avea chef de bauturi reci? Ce oameni. E o boala destul de penibila, dar daca n-a avut grija de el, asta este….
Ei si Vladimir asta a scris o carticica pentru care a fost judecat de toata lumea, dar multi barbati i-au multumit, e vorba de Lolita. Am gasit in librarii si un “anti-Lolita” dar mi s-a parut o porcarie, poate intr-o zi o sa o inteleg si aia, cel putin la cat de prost e scrisa ma bucur ca nu am dat de ea cand eram mica.
Actiunea e simpla, un scriitor trecut asa usor-usor de 40 se indragosteste de o pustoaica de 12 ani pe care o iubeste nebuneste. Descrie povestea lor destul de frumos. Paradoxal este ca o mare parte din carte totul se intampla in mintea lui, nici una din pasiunile ei fata de ea, Lolita nu le banuieste sau simte, deoarece nu are cum, el nu arata asta. S-ar numii pedofilie daca el ar convinge-o pe ea sa faca totul cu el, dar actiunea e invers: Lolita il doreste pe el, el doar se lasa prada acestei mici fatuce la care a visat…
Exemplele nu-mi lipsesc, nici de aceasta data
“Unele fete ├«ntre nou─â ┼či paisprezece ani ├«┼či dezv─âluie ├«n fa┼úa unor peregrini fascina┼úi, de dou─â sau de mai multe ori mai ├«n v├órst─â dec├ót ele, adev─ârata lor natur─â, care nu este uman─â, ci nimfic─â (adic─â demoniac─â). ├«mi propun s─â le spun ÔÇ×nimfete” acestor fiin┼úe alese.”
“f─âr─â nici un avertisment, un talaz albastru s-a ├«nvolburat ├«n inima mea ┼či, de pe salteaua sc─âldat─â ├«n soare, pe jum─âtate dezbr─âcat─â, rotindu-se pe genunchi, s-a ivit dragostea mea de pe Riviera care m─â cerceta Prin ochelarii de soare. Era acela┼či copil – aceia┼či umeri firavi de nuan┼úa mierii, acela┼či spate gol, m─ât─âsos, suplu, aceea┼či claie castanie de p─âr. O batist─â cu buline legat─â ├«n Jurul pieptului ascundea ochilor mei de maimu┼ú─â Maturizat─â, dar nu ┼či de privirea memoriei mele ┼úinere s├ónii adolescentini pe care-i dezmierdasem lntr-o zi nemuritoare ┼či, ca ┼či cum a┼č fi fost doica din basm a unei mici prin┼úese (pierdut─â, r─âpit─â, descoperit─â ├«n zdren┼úe ┼úig─âne┼čti, prin care goliciunea ei z├ómbea spre rege ┼či ogarii s─âi), am recunoscut aluni┼úa cafenie de pe coaste. ├«nsp─âim├óntat ┼či ├«nc├óntat (regele pl├óngea de bucurie, trompetele r─âsunauj doica era beat─â), i-am v─âzut din nou abdomenul supt, gra┼úios, unde gura mea c─âl─âtorind spre sud poposise pentru o clip─â, ┼čoldurile acelea de copil pe care s─ârutasem urma crenelat─â l─âsat─â de ┼čnurul ┼čortului ÔÇö ultima zi nebuneasc─â, nemuritoare, ”

“Nestatornic─â, ┼ú├ófnoas─â, vesel─â, ne├«ndem├ónatic─â, fermec─âtoare, av├ónd acea gra┼úie picant─â a puberelor cu f─âptura teribil de ademenitoare (dau New England pentru un condei de scriitoare!), de la funda neagr─â ┼či clamele care-i ┼úineau p─ârul p├ón─â la cicatricea mic─â din josul gambei netede (unde o lovise cu rotilele patinelor un b─âiat din Pisky), cu o palm─â mai sus de ┼čoseta alb─â din bumbac.”
“Deodat─â, dou─â m├ónu┼úe dibace mi-au acoperit ochii: Lo se furi┼čase ├«n spatele meu, reproduc├ónd, parc─â ├«ntr-o secven┼ú─â de balet, manevra pe care o f─âcusem diminea┼úa. Degetele ei care ├«ncercau s─â ascund─â soarele erau purpur─â luminoas─â. Vorbea ├«nec├óndu-se de r├ós ┼či se smucea c├ónd ├«ncolo, c├ónd ├«ncoace, iar eu ├«mi ├«ntindeam m├óinile ├«n l─âturi ┼či ├«n spate, dar f─âr─â s─â-mi schimb pozi┼úia corpului. ”
“Eram ├«ntr-o stare de excitare vecin─â cu nebunia; dar aveam ┼či viclenia nebunului. St├ónd pe canapea, am izbutit s─â armonizez, printr-o serie de mi┼čc─âri nev─âzute, ho┼úe┼čti, pofta trupului meu cu membrele ei ne┼čtiutoare. Nu era u┼čor s─â distrag aten┼úia feti┼úei ├«n timp ce operam neobservat adapt─ârile necesare pentru succesul trucului. Vorbeam precipitat, ├«mi pierdeam suflul, mi-l rec─âp─ât─âm, mimam o durere n─âprasnic─â de din┼úi ca s─â justific pauzele din sporov─âial─â mea, privirea interioar─â de maniac r─âm├ón├ón-du-mi fixat─â tot timpul pe scopul meu ├«ndep─ârtat, de aur, ├«ns─â aveam impresia c─â frecarea magic─â ├«ncepe s─â se sting─â – era poate doar o iluzie, poate realitatea era alta – ┼či, de aceea, am intensificat-o prudent cu ajutorul texturii (pijama, rochie) de ne├«nl─âturat din punct de vedere material, dar fragil─â din punct de vedere psihologic, care separa povara picioarelor bronzate ce se odihneau pe genunchii mei de tumoarea ascuns─â a unei pasiuni nebune┼čti.”
“A┼úi v─âzut cum mi-am construit visul meu m├ór┼čav, pasionat, p─âc─âtos ; ┼či totu┼či, Lolita n-a fost ├«ntinat─â, iar eu eram ├«n afara oric─ârei primejdii. O posedasem ca un dement, dar nu, nu fusese ea, ci o Lolit─â ireal─â, creat─â de mine ┼či poate mai real─â dec├ót Lolita, pe care o claustra suprapun├óndu-i-se; o Lolit─â ce plutea, f─âr─â voin┼ú─â, f─âr─â con┼čtiin┼ú─â – ┼či f─âr─â via┼ú─â proprie – ├«ntre mine ┼či Lo.
Copila nu ┼čtia nimic. Nu-i f─âcusem nici un r─âu. Nimic nu m─â oprea s─â-mi repet isprava de azi, care n-o afectase, c─âci ea fusese imaginea p├ólp├óitoare de pe ecranul televizorului, iar eu – coco┼čatul umil ce se masturbeaz─â ├«n ├«ntuneric”
“O clip─â mai t├órziu iubita mea urca ├«n fuga mare sc─ârile. Inima-mi bubuia, mai-mai s─â-mi sparg─â pieptul. Mi-am s─âltat ├«n grab─â pantalonii pijamalei ┼či am dat u┼ča de perete; exact ├«n clipa aceea a ap─ârut Lolita, ├«n rochia ei de duminic─â, boc─ânind ┼či g├óf├óind, ┼či s-a aruncat ├«n bra┼úele mele, gura ei nevinovat─â topindu-se sub ap─âsarea s─âlbatic─â a maxilarelor mele de mascul sinistru. Scumpa mea frem─ât─âtoare ca o trestie! ├«n secunda urm─âtoare am auzit-o cum trop─âia pe sc─âri, vie ┼či nesedus─â. Soarta ┼či-a reluat cursul. ”
“Nu era frumoas─â, dar era nimfet─â; picioarele ei albe ca ivoriul ┼či g├ótul ei de leb─âd─â au intonat pentru c├óteva clipe memorabile o antifonie delectabil─â (├«n termenii muzicii spinale) la patima mea pentru Lolita, cea ┼čocolatie ┼či roz─â, ├«mbujorat─â ┼či p├óng─ârit─â”
“S─ârutul ei m-a extaziat ┼či m-a pus ├«n ├«ncurc─âtur─â, c─âci avea unele fine┼úuri vibratile ┼či de sondare destul de comice, care m-au dus la concluzia c─â se antrenase mai demult cu o micu┼ú─â lesbian─â”

Frumos?
Simti pasiunea? (daca simti altceva e de la tine) , stilul e placut totusi, nu iti vine sa crezi ca vorbeste despre o pustoaica, care i-ar putea fi fiica fara prea mari probleme. Mi s-a spus ca erotismul il gasesti la oameni care ti-ar putea fi parinti deoarece au rabdarea necesara sa faca asta. Am ramas pe ganduri caci in urma cu 4 ani o colega mi-a spus acelasi lucru. Cine stie?
Am savu
rat altfel cartea acum ca am recitit-o, m-am mai largit la minte dar nu prea mult, sunt viteaza mare ca inca nu sunt pusa cu faptul in fata, apoi vom vedea noi
Despre cartea lui spune : “Sunt puncte secrete, coordonatele subcon┼čtiente cu ajutorul c─ârora este urzit─â cartea – de┼či ├«mi dau foarte limpede seama c─â acestea ┼či alte scene vor fi s─ârite sau nu vor fi b─âgate ├«n seam─â. […] E foarte adev─ârat c─â romanul meu con┼úine diferite aluzii la impulsurile fiziologice ale unui individ pervers. Dar, ├«n definitiv, noi nu suntem copii, nici delincven┼úi juvenili analfabe┼úi, nici b─âie┼úi de la ┼čcolile publice engleze care dup─â o noapte de zbenguiala homosexual─â trebuie s─â suporte paradoxul de a-i citi pe antici ├«n variante expurgate. […] unul dintre pu┼úinii mei prieteni intimi s-a sim┼úit sincer afectat de faptul c─â eu (eu!) sunt nevoit s─â tr─âiesc ÔÇ×printre oameni at├ót de depriman┼úi” – c├ónd singurul disconfort pe care ├«l resim┼úeam cu adev─ârat era acela de a tr─âi ├«n atelierul meu ├«nconjurat de membre abandonate ┼či torsuri neterminate.”

pfffff, cata pasiune intr-o pustoaica de doishpe ani si intr-un om de patruzeci. Daca as vedea asa ceva in viata mea de zi cu zi, nu cred ca as accepta, nici eu nici altii, dar ei ar vedea intelesul, doar ei
am inceput usor-usor sa pun litere mari, alineate si sa fiu civilizata, asta pentru ca am descoperit cum sa scap de enter fara sa stau in notepad. ieee, hai fugi si downladeaza Lolita, savureaz-o si cazi pe ganduri…