#sunaunblogger si afla secretele

Astazi, oamenii draguti de la Kooperativa 2.0, se vor angaja intr-un call-center. Stiti cat de multi oameni lucreaza in call-center in general, acum ganditi-va ca doua echipe de bloggeri pot fi contactate la numerele 0215293848 si 0215293849, astazi, 22 mai, in intervalul orar 12.30-14.30. Echipele sunt coordonate de nimeni altul decat Victor Kapra, iar toata minunatia asta se intampla la CGS Romania.

Eu deja sunt pregatita cu un set de intrebari pentru fiecare dintre bloggeri, in functie de cel pe care-l prind pe linie. As vrea sa-l prind pe Cristian Florea sa-l intreb care-i #casastiti – ul zilei. Pe langa el, mai sunt si: Anca Pintilii, Bianca Ceica, Daniela Bojincă, Diana Duca, Livia Iușan, Mădălina IancuCristian Ghingheș, David Mitran, Andrei Otineanu.

Daca sunati, o sa aflati mai multe despre activitatea de outscourcing, asa ca sunt convinsa ca fiecare dintre ei o sa poata raspunde la #casastiti pentru ca cei de la CGS i-au pregatit, iar din cate am vazut au un birou superb. Aproape ca i-as invita si la mine la birou sa vada si viata asta, cine stie, poate intr-o zi cand o sa incapem toti in birou.

Intre timp, eu m-am hotarat sa sun, poate-poate prin premiul ala de 50 Euro, daca crezi ca esti putin mai rapid de mana ca mine, tine cont ca sunt:  5 premii a câte 50 de E, oferite prin tragere la sorti. Asa ca trebuie sa fim pe faza sa luam bloggerii la intrebari, chiar daca noi ardelenii suntem mai lenti. Totul se intampla astazi, intre 12.30 si 14.30.

Experimentul Facebook

Acum aproximativ o luna m-am decis sa fac un experiment via Facebook. M-am hotarat sa testez cateva mituri. Hotararea mi-a venit dupa ce am observat cate fete aleg sa faca spam pe grupurile de facebook, dar si ca unul din magazinele pe care le urmaresc eu se promoveaza destul de agresiv printr-un cont pe anumite grupuri de facebook.

Sa luam povestea pe rand. Am ales un alt blog al meu, pe care multi il cunoasteti, dar catre care aleg sa nu dau link. Blogul acela avea aproximativ 40 vizite pe zi intr-o zi slaba si 100 vizite pe zi intr-o zi in care puneam articol nou. M-am descurajat si am inceput sa scriu mai rar. Blogul era promovat doar pe Tumblr si cu trimitere catre twitter (unde sa recunoastem, am putini urmaritori).

A aparut o raza de inspiratie si speranta in mine ca pot mai mult si ca este momentul sa scot din umbra blogul. Este momentul sa fac asta si sa ma tin de treaba de aceasta data, nu ca in fiecare an cand dupa 2 luni ma uit pe statistici si ma las descurajata.

Am ales astfel sa ma bag in mult mai multe grupuri de facebook, cu riscul asumat ca o sa fie o multime de oameni care or sa inteleaga mult prea gresit scopul meu acolo. M-am aruncat intr-o aventura, o jungla a spam-ului din care nu credeam ca o sa ies fara sa-mi ucid macar jumatate din neuronii pe care-i am.

Am invatat totusi sa ma relaxez si sa nu ma entuziasmez cand vad graficele cum urca. Sa ma abtin de la a ma uita in grafice, chiar sa scot macar Jetpack din raza mea vizuala pentru a nu ma uita ca un copil curios la fiecare cateva minute.

Pentru ca ma bagam intr-o jungla necunoscuta, taramul zecilor de unici si al spam-urilor, mi-am facut un plan pentru a urmari ce se intampla. am luat doar articole vechi, pulblicate prin 2010-2013, pentru a fi cat mai mult concret numarul pe care-l va genera rezultatele.

Am ales 3 articole pe zi, pe care le postam in aproximativ 15 grupuri. Niciodata in acelasi grup 2 articole, niciodata in acelasi grup de 2 ori pe zi. Mi-am facut o colectie de ~160 de grupuri, iar cu timpul cred ca am postat in fiecare dintre ele macar un articol.

Dupa o saptamana, am inceput sa vad rezultate, iar dupa o luna mi-e destul de clar.

Conform Jetpack:

Jetpack

Au fost zile in care am facut o promovare sau doar doua pe zi, au fost zile in care am pus doar articole cu poze, a fost un experiment pe care l-am facut cred ca prea complez pentru prea putine zile, dar pe care am de gand sa-l extind pentru a vedea exact cum functioneaza mai multe lucruri.

M-am hotarat ca am sa fac mai multe articole, pe masura ce mai descopar lucruri de pe facebook.

Intre timp, vreau sa clarific cateva lucruri.

– Nu sunt mandra de mini-spam-ul pe care-l fac. L-am facut ca test pentru a vedea daca are rezultat, la mine a mers, dar cred ca doar pentru ca l-am nisat foarte mult si nici nu am obosit membrii grupurilor cu multe postari sau prietenii de retea cu multe notificari de genul X has posted in Y groups.

– Nu am facut acest test pentru a-mi aparea un numar imens de share-uri, nu acesta este scopul.

– Promovarea in grupuri, trebuie nisata foarte bine. Cauta-ti piata si cititorii si nu-i obosi. Citeste regulamentele grupurilor, pentru ca sunt multe care nu accepta autopromovare sau offtopic. Daca si acolo sunt oamenii tai la care te adresezi, gandeste-te ce este mai important, sa-i obosesti si sa te scoata afara din grup sau sa-ti promovezi blogul.

– Prea multa promovare o sa oboseasca cititorii  sau chiar o sa atraga atentia la facebook pentru ca esti spam.

– Ai grija ca spam-ul de facebook se scoate foarte greu, e pacat sa pierzi oameni din flamazeala share-urilor si unicilor

– Gandeste-te bine de ce faci asta si mai ales ce vrei sa faci prin acest lucru.

– Tine cont ca intrand intr-o multime de grupuri active, vei simti in propriul tau inbox cititorii tai, care poate nu toti vor acelasi lucru ca tine. Incearca sa ii respecti, sa-i asculti si sa accepti inclusiv feedback-ul negativ. Nu esti perfect, nimeni nu este.

analytics2

Jetpack are un mod complet diferit de a indexa lucrurile fata de google analytics. Mai clar si mai relevant mi se pare in continuare GA, dar Jetpack este un bun simt de orientare pentru ce se intampla.

Pe mine m-a ajutat enorm facebook, iar acum incerc sa nu ma las descurajata. Incerc sa ma tin de treaba si chiar sa ma trezesc mai dimineata. Am realizat ca oamenii s-au obisnuit sa-mi vada articolele in anumite grupuri, nu pot sa-i dezamagesc.

Pe de alta parte, numarul de subscriberi la blog mi-a crescut, de la 40 la 54 intr-o luna, in conditiile in care de 4 luni nu se mai abonase nimeni, iar acestia 40 i-am adunat in decurs de 3 ani.

Comentariile au inceput sa apara si ele timide, iar pentru lenesi am pus si comentariile cu facebook (n-am uitat, urmeaza sa mai fac un articol despre asta). La facebook comments dezavantajul este ca moderarea este putin greoaie, dar este posibila.

Ce m-a uimit iar a fost numarul de returning visitors, nu ma asteptam sa creasca atat de mare.

analytics1

Am crescut asadar in bine, acum tot ce mai trebuie este sa nu imi pierd elanul, sa continui sa am content, pentru ca cititorul vrea tot timpul ceva nou, fiind satul deja de ceea ce am scris fara sa frunzareasca prea mult arhiva.

Mi-am facut un plan, un program, mi-am facut propriul orar dupa care sa functionez. Ore la care sa postez articole, zile, o harta a promovarii.

Acum am sa iau o mana de articole pe care le dezvolt acum iar la atingerea de 200 de followersi pe Tumblr am sa incep sa le promovez acolo.

Am sa testez fiecare mod de a ajunge la publicul meu tinta, chiar daca asta imi mananca in fiecare zi cateva minute mai mult. Forumurile au cam murit, iar site-urile de profil nisate la fel. Ura intre bloggerii din aceeasi nisa continua sa stea muta si se arunca priviri si zambete false. Cred ca on-line-ul este destul de mare pentru toata lumea, dar pana atunci, eu fac experimente sociale si o sa scriu despre ele aici.

Concluzii: 

Cred ca am mers foarte aproape de publicul meu tinta, care este lenes si din pacate agramat. Ma bucur sa vad rezultate in cifre si interactiuni, cu toate ca nu sunt foarte multumita de metoda prin care ajung la ele.

To do:

Tumblr

Povestea copacilor frumosi

Am inceput sa plec aproape in fiecare weekend la Jucu. Ma bucur de linistea si latratul cainilor, de peisajul verde din jur si privesc cu ochi critic livada vecinului, sau viitoarea livada a vecinului, pentru ca a plantat-o abia acum 7 ani, iar cum copacii cresc incet, mare diferenta nu se vede.

Cum ajung acasa mama ma ia la intrebari:

– ce-mi fac pomii?

– ce-mi fac florile?

Uite tot asa fac eu poze cu copacii, fac poze cu florile, fac tot ce trebe numa s-o fac pe mama fericita cand ajung acasa de la viitoarea ei livada. Cartile din biblioteca sunt cele care o sa-ti explice cum sa ai o livada perfecta, iar eu sunt cea care insista ca pe langa mar, visin, cires, sa avem macar un nuc, castan, poate chiar si-un afin.

Mama nu se lasa induplecata prea mult, asa ca am inceput s-o santajez emotional, aratandu-i tot felul de site-uri care spun cat de buni si de usor de ingrijit sunt copacii. Ce frumos arata o livada plina de copaci, in partea din fata casei sa fie liniste si sa te plimbi printre copaci pana ajungi acolo. Oricum masina nu o sa o bage nimeni in curte, astfel este o bucata mult mai mare pentru plantat copaci. Astept sa stau la umbra copacilor si sa citesc, astept sa vad toti pomii mari si falnici. Oaza de fericire din fata casei, care iti arunca fructe sanatoase, vaste varietati, numai bune de-a le pune in prajituri sau intr-o salata de fructe.

Stand si gandindu-ma acum la toate astea, mi-am facut pofta de o salata de fructe, cu toate fructele proaspat culese din copaci, spalate la cismea si puse intr-o caserola.

Ce-mi mai doresc in curte este un cocos, dar cred ca trebuie sa ma multumesc c-un cocoş. Intre timp, i-am comandat mamei o multime de pomi noi fructiferi, pentru ca daca are butucii gata adusi la usa, stiu ca i se face mila de ei sa nu se usuce asa ca ii va planta.

Stiti toti oamenii aia care sunt milosi cand vad cate un pui de animalut parasit pe strada? Asa e mama cand vine vorba de copacei.

Te iubesc, ca pe ziua de luni

Trebuie sa ma pun cu fundul pe scris. Trebuie sa incep sa-mi obosesc degetele mai serios daca vreau sa iasa ceva din tot amalgamul asta de blog.

Nu stiu unde tot vrea sa plece ziua de luni, pentru ca deja a zburat jumatate. Nu imi dau seama nici cum de am fumat a tat de putin, dar cert este ca vara trebuie sa fie linistita nu atat de agitata. Primavara incepe sa-si intre in drepturi si sa aduca dupa ea vara, iar sta, ne face pe toti agitati, visand la indepartate concedii. Tu visezi la treziri la realitate iar eu la o zi in care sa pot sa dorm mai mult de ora 12. Macar, iar apoi sa ma trezesc si sa-mi beau cafeaua in scaun, la soare, mijind ochii pe sub ochelarii de soare si visand la nimic.

El isi tot amana plecarea si ma fute de cap. Ma gandesc ca ar trebui sa-l prind la colt sa imi port monologul, sau doar sa-l scriu si sa-l las sa citeasca. Sau asta.

Intre timp, routerul meu de acasa este nebun. Am rupt o chestie de la mufa aia si nu mai facea contact in router. Cand sa ma pregatesc sa imi fac hotspot de pe telefon pe laptop, descopar ca daca am un device care vrea sa se conecteze, netul isi revine si brusc wi-fi-ul si routerul isi revine. Astazi ramane sa vad daca sunt un inginer innascut, cu scula de cablat si capacele de cablu pregatite, am sa incerc sa cablez corect. Am 4 variante, poate macar una sa iasa cum trebuie. Am vazut ca trebuie sa aranjez cablurile intr-un anume fel, dar aia sa fie ultima problema.

Sper ca weekendul tau a fost indeajuns de relaxat pe cat a fost planuit, iar de acum mi te dedici doar mie! Recalcularea reminderului pentru tine, in timp ce incerc sa nu hateresc pe grupul de bloggerite.

To tips or not to tips

De cand cu noua lege a ANAF, sunt locuri in care-mi vine sa nu mai dau bacsis. Apoi imi amintesc ca servirea totusi a fost frumoasa, oamenii amabili, merita putin pentru efort, chiar daca statul s-a decis sa le ia 16% pentru de toate. Sa iesim la pensii si sa ne bucuram de astia 16%.

De cate ori ma duc in ceva local, am obiceiul sa salut lumea. Fie ca-i cunosc fie ca nu. Doar am venit la ei, ii salut. La masa la meniu spun multumesc, iar dupa ce-l frunzaresc (sau nu), privesc ospatarul in ochi cand ii spun ce doresc, lasandu-mi device-urile sau gandurile deoparte. Dau si-un zambet, doar merita ca-si face treaba, iar zambetele se castiga prin amabilitate.

Apoi dau de ospatari ca cei de ieri, care vine ca mutul la masa si-mi tranteste meniul, fiind doar ei fara vreun ochi de patron, muzica urla in boxe si deloc muzica potrivita pentru modelul ala de local. Parca mi se acrise. Stiam din recomandarea unei prietene si testarea mea de cu o saptamana inainte ca e un loc linistit, cu muzica in surdina, confortabil. Chiar daca terasa arata ca cea de la Infinity cu saunele alea de Ursus, chiar daca candelabrul ala prins de aerisire se potriveste – ca un calendar prins de aerisire, mi-a placut starea pe care o are locul, muzica aia care era inspirationala, amabilitatea oamenilor.

Fiind doi fumatori la masa, timp de 4 ore, scrumiera a fost schimbata de 2 ori. Iar noi am fumat, in 2, fiecare cam jumatate din pachet. Radeam si spuneam ca facem expozitia celui mai perfect scrumat. Razi tu razi, dar nu e rasul tau. Bautura a fost buna, dar ospatarul mi s-a parut mai cocalar decat cei de la janis. Cand il vedeam cum se bataie si se rupe-n figuri pe ritmurile muzicilor comerciale care urlau in boxe mi s-a facut putin gretica. Da-i cu limonada ca-ti dai gheata.

Dupa ce ne-am holbat cateva minute dupa el, am reusit sa-i facem un semn subtil. Nu a inteles semnul asa ca a venit la masa. L-am rugat sa aduca nota. A venit exact doua tigari fumate mai tarziu. In conditiile in care nu au fost sudate tigarile, si nici trase de ele sa fie gata in 5 minute. Sa aproximam o perioada de 20 min pana la nota, in conditiile in care el terminase deja de luat si dus comenzile la cele 2 mese care au venit dupa noi, iar colega lui se ocupa ducand comanda de alte 2 mese. M-am dus pana la baie sa vad ce face, poate omul uitase. Povestea cu niste prieteni la o masa. Din respect, nu statea jos, dar erau foarte prinsi in discutii.

Cat ii lasam? 2 lei e ok?i

Pentru o astfel de servire, in general eu nu las nimic, dar oricum sigur ma tine minte ca i-am lasat un tips prea mic pentru toata nota. Sunt curioasa daca a facut bon pe el sau i-a bagat in buzunar.

Tipsul se merita. Intretii clientii, schimbi scrumiere, saluti. Nu trebuie sa purtam discutii de parca ne purtam de-o viata, ma astept sa ma servesti pe cat poti tu de prompt in functie de cat e de aglomerat localul. Daca localul e gol, am pretentia cumva, sa te mai uiti din cand in cand la mine. Poate mi-e sete, poate vreau ceva. Poate am fumat ca turcul si nu mai am unde sa scrumez.

Fara sa uitam va rog din vedere promisiunea mea de a nu ma mai duce la Enigma in viitorul apropiat, dupa o multime de experiente de proasta servire si comenzi care n-au mai ajuns pe masa pentru ca angajatii erau prea ocupati sa stea intr-un colt la o masa si sa butoneze telefonul.

Inteleg ca este un circuit. Eu nu las tips, tu ma servesti prost cand mai vin. Dar eu nu-ti las tips pentru ca nu mi-a facut palcere modul in care m-ai servit, deoarece ai uitat sa saluti, sa-mi aduci o parte de comanda sau am venit dupa minute bune de asteptat nota la tine sa iti platesc direct, iar tu ai ramas socat ca plec si am banii fix pregatiti.

Da, sunt si oamenii care nu lasa tips pur si simplu, dar in fond si la urma urmei, este alegerea mea daca iti las ceva sau nu, iar daca eu iti cer o cafea care e 5,7 lei si iti dau 6, poate nu am pretentia sa-mi dai aia 0,3 banuti, dar vreau sa te vad ca vrei sa imi dai restul iar apoi sa ma hotarasc daca il vreau sau nu.

– Chiar vrei rest 30 bani?

– Da!

sursa foto