De ce eu?

Ziua aceea din saptamana in care s-a mers cu fetele la film. Trecand peste oftica faptului ca am luat ultimele 3 bilete si n-am putut comenta printre dinti impreuna, ca mi-am sucit gatul stand in fata ( dar macar vedeti actorii bine, imi spuse casiera zambind de dupa geam), mi-am amortit iar oasele in fotoliile cinematografului sa vad un film.

Un film de Tudor Giurgiu, cu o selectie de actori foarte frumoasa. Emilian Oprean merita toate laudele pentru acest rol si nu este singurul. M-am bucurat sa o vad pe Madalina Ciotea intr-un rol scurt. Mi-am adus aminte de facultate, iar asta mi-a adus un zambet tamp la o scena destul de cutremuratoare.

Am sa folosesc o metoda nu foarte inspirata de a-mi spune ideile care se aglomereaza, pentru ca nu vreau sa uit nimic si mi se pare ca n-am cum sa le leg. Inspiratia mea nu leaga nimic in contexte, sunt doar idei care vin. Idei care rezista, intrebari despre oameni.

  • O sinucidere nu poate sa fie explicata, oricat de mult am vrea. Dar filmul ajunge si transmite toate trairile (care poate au fost), ale personajului astfel incat si daca nu ai stii povestea, ai ramane cu ideea ca el vede asta ca pe o ultima scapare care va aduce multa durere in cei din jur, dar ii va proteja de un calvar care ar putea sa dureze ani intregi.
  • Oamenii sunt niste animale, tragem totul pentru noi ca intr-o jungla, ne aparam doar propriile interese si nu ne intereseaza cine cade, cine moare, cine sufera, atat timp cat noi suntem bine.
  • Un astfel de film are o foarte mare documentatie, care merita admirata, nu este un film care sa expire vreodata, ci doar o metoda de a se atrage atentia asupra unui lucru care se intampla (la noi mai evident, sigur si la altii). Un lucru care distruge vieti, mai multe decat ne-am imagina, chiar daca nu toate se sfarsesc prin moarte.
  • Curiozitatea de ce avea numerele alea de masina domnul Cristian, este o dilema care a mers in mormant cu el, dar este un lucru care s-a potrivit foarte bine cu viata lui (chiar daca este ironic acest lucru).
  • Tudor Giurgiu apare in propriul lui film. Prea putini au observat asta, ca dovada ca actiunea a fost indeajuns de puternica incat multi s-au axat pe personaj nu pe figurantii  din spate.
  • De ce eu? merita toate premiile posibile, sper sa ia multe, sper sa aiba toata vizionarea posibila, sper sa umple sali de cinematografe multa vreme.
  • Nu este un film care o sa fure lacrimi, este un film care o sa rupa sufletul.
  • Cladirea din finalul filmului este cladirea de pe care Cristian Panait si-a luat zborul spre o lume mai linistita si mai putin rea.
  • Ma indoiesc ca Victor Ponta o sa inteleaga ceva din acest film.
  • Turcescu isi joaca propriul rol foarte convingator.
  • Prietenii te vor sapa daca se simt amenintati.
  • Iubitele paranoice isi fac intotdeauna griji si sunt cele care vad cel mai bine in spatele armurii de totul este okay.
  • Reincrederea in filmele romanesti creste de cate ori vad unul de acest gen. Dovada ca se poate atinge sufletul omului si fara sa spunem povesti exagerate de pe vremea raposatului.
  • Daca vrea cineva sa nu se oftice pentru ca nu mai prinde ore bune la mall-uri la film, este rugat sa dea fuga in weekend cu catel si purcel, altfel, o sa ne mancam pauzele de masa de pe 3 zile – in avans – pentru 125 min de film.
  • Personal nu recomand sa mergeti la mall sa-l vedeti in pauza de masa (in caz ca Doamne Fereste ajunge de la ora 14-15), pentru ca o sa va zguduie toata ziua, mai bine vizionat seara, ca sa va linisteasca somnul, sa se aseze gandurile
  • Pentru sceptici, uitati cum rupe la premiera – poze aici
  • Coloana sonora face toti banii!
  • Este un film pe care o sa-l vreau pe DVD, poate il prind chiar cu autografe daca am noroc. Este un film pe care-l vreau in arhiva mea.
  • La inceputul lui decembrie cand am facut curat in casa, am gasit un articol de ziar cu cazul Panait. De ce il pastrasem habar n-am. Dar m-a facut sa astept filmul mult mai mult.

Pe final vreau sa subliniez faptul ca eu vad multe filme romanesti, iar daca este prost sau ma plictiseste o spun intotdeauna, o urlu. Nu tot timpul aici, dar o spun. Acesta mi-a placut, ceea ce se intampla rar in filmele romanesti, dar ma umple de speranta cand se intampla.

Hoinar la Cluj

Nu l-am mai vazut pe Marius de o gramada de vreme. Cu siguranta ca nu l-am vazut de prea multa vreme, dar pentru a ma revansa, il mai bazai pe retele sociale sa stie ca nu l-am uitat. Stiind ca vine primavara si banuind ca vrea sa inceapa a se plimba prin tara, am inceput sa fiu cu ochii pe el. TOT mai mult. Am vazut afisul turneului Primavara HOINARă :

Cand am vazut lipsa Clujului de pe lista imi venea sa strig. Sper sa apara vreo schimbare rapida, cu toate ca deja sperantele mele dispar. Sper ca pe undeva intre doua concerte sa se nimereasca si Cluj, dar sperantele mele dispar iar. Asadar, eu sunt trista pentru ca Marius nu vine la noi, si ma gandesc unde imi este mai usor sa dau o fuga ca sa-l vad. Cred ca n-am mai vazut Bistrita de mult si poate dau o fuga pana acolo.

Cat de mult il admir pe Marius pentru toate lucrurile frumoase pe care le face, e de prisos sa spun, dar, in oftica mea ca nu ajunge mai aproape de mine, vreau sa arunc o rugaminte pentru toti din orasele unde concerteaza.

Mergeti va rog frumos sa-l ascultati, toti cei care stati in

Brașov 6 martie – Restaurant La Taifas;
Bistrița 7 martie – Class Cafe;
Mediaș 8 martie – Hanul Greweln;
Timișoara 12 martie – The 80’s Pub;
Craiova 13 martie – Casa de Cultură Traian Demetrescu;
Onești 18 martie – Biblioteca Municipală Radu Rosetti;
Roman 19 martie – Restaurant Casa Veche;
Suceava 20 martie – La Fierărie – Pub Boem;
Gura Humorului 21 martie – Casa de Cultură Municipală;
Piatra Neamț 22 martie – Pub Km 0.

Mergeti si ascultati-l. Faceti-va o poza cu el pentru mine, filmati-mi un refren sa pot sa-l ascult. Daca un om din fiecare oras de unde merge Marius face asta pentru mine, am sa ma simt de parca l-am avut la concert aici, la Cluj.

Imi va trece supararea cu lipsa concertului tocmai acum, pentru ca stiu ca o sa revina. Este cel mai important an al acestui oras si chiar daca am sa stau sa construiesc un bar nou pentru folkisti sa vina el, tot am sa-l vad pe scena si-am sa-l ascult.

Pana atunci, va rog, va implor, trimiteti-mi 15 secunde de filmare din turneul Hoinarului sa mi-l imaginez si eu fiind la Cluj.

*note to myself: poate ajungi la finalul lunii martie la Piatra sau Roman si impusti mai multi iepuri dintr-o lovitura. Aliniaza planetele fato, arta cere sacrificii, uite ce scuza buna sa bati tara la picior sa-ti revezi prietenii ai!

Intre timp, intr-o zi ploioasa, m-am hotarat sa ascult marea:

Adolf danseaza

Pentru oricine avea vreo indoiala candva, asta e superba:

Balul cioacelor ieftine

In ultima vreme am observat ca presa arunca foarte mult cu rosii si altele in Balul Operei. Am fost curioasa sa vad de ce, asadar anul acesta m-am sinchisit (prea putin dichisit) ca sa ajung si eu acolo. Eram curioasa de tot experimentul sociologic, vroiam sa vad cu ochii mei tigania, sa inteleg, sa nu mai fiu curioasa, sa stau pur si simplu si sa ma uit, sa vad imbulzeala oamenilor de a vrea sushi gratis si mult alcool. Adevarul este ca era nevoie de mult alcool ca sa poti rezista la ceea ce a fost.

Am ajuns cand deja spectacolul incepuse. N-am tinut sa ajung la timp pentru imbulzeala si pozeala de pe covorul rosu. Am stat acasa sa-mi vad episodul din serial. Am fost anuntata in prealabil ca nu ratez nimic, asa ca m-am dus pe mana celor care deja stiau.

Am ajuns la teatru, unde doamna de la intrare s-a uitat foarte hotarat la mine, la acreditare. M-a studiat din cap pana in picioare sa se asigure ca sunt eu. Nu stiu de unde ar fi putut sa stie acest lucru, dar ea a vrut sa se asigure. Nu cumva sa fie altcineva pe acreditarea mea.

Spre garderoba, un  garderobier  cu par lung si nespalat dat cu multa spuma si fixativ sa stea intins, vorbea la telefon si se uita la mine cum stau cu paltonul in mana si astept sa mi-l puna-n cui. Ii admiram pleata superba, iar el ma privea in timp ce vorbea la telefon. Dupa ce si-a dat seama ca nu doresc sa-i fac curte si ca doresc sa imi puna geaca in cui si sa-mi dea un numar, si-a dat ochii peste cap si s-a sinchisit sa imi ia geaca. Pentru un moment m-am bucurat ca nu am obiceiul de a-mi lasa lucruri importante in buzunare.

Am vrut sa mergem sus, sa ne punem in sala, ca sa putem admira sala plina de oameni. Spre surpriza noastra ne-am intalnit cu organizatorii care ne-au obligat sa ocupam locurile de jos din sala: mai sunt ceva locuri goale prin fata si da rau la televiziune, mergeti repede si ocupati-le, ne spune o doamna la costum (aceeasi doamna care ne-a intampinat la intrare).

Jos ne-am fatait putin pentru a putea gasi un loc si a nu deranja jumatate de sala. Am observat ca majoritatea oamenilor erau trimisi in jos, sa dea bine la televiziune.

Rares Bogdan striga in microfon: cei de sus de la balcon, haideti jos sa vedeti mai bine spectacolul. Nu stiam cui se referea, dar cumva imi inchipuiam o mare de oameni. Imi inchipuiam prost. Ca noroc ca nu se vede de jos cata lume nu e sus in sala.

Am rezistat aproape o ora in sala si am plecat c-o durere de retina si o sete sa beau mult alcool in caz ca doresc sa mai intru in sala. Rares Bogdan vorbeste mult si fara rost, iar pe langa asta, spectacolul de opera a fost putin cam prea lungit si falsat. Urechea mea necunoscatoare s-a simtit pe alocuri zgariata. Norocul este ca am in continuare o tuse care-mi ascunde usor imbufnitul in ras. Discutiile celor din spatele meu erau destul de interesante, nu m-am putut concentra foarte mult la muzica, iar spectacolul vizual probabil il puteam savura daca stateam sus, sau daca-mi luam o pernuta, deoarece prin randurile din fata erau niste oameni inalti cu par tapat care acopereau cam tot campul vizual de la randul 4 in spate.

Dupa un schimb de priviri exasperate cu oamenii cu care eram, am hotarat ca am indurat destul si este momentul sa mergem de acolo. Cu cat mai repede cu atat mai bine. Am iesit din sala sub privirile critice ale celor din jur, dar cu bucuria mea psihica la gandul unui pahar de vin. Am urcat pana sus la zona fumatorilor unde am inceput a barfi pe susotite tinutele celor din jur si ceea ce s-a intamplat.

Am mai aruncat o privire in sala la o prezentare de moda. Nu imi venea sa cred ca aia ar putea fi creeatia lui Doina Levinta. Imi place sa cred ca am vazut altceva si am inteles eu gresit. Partea de sus a salii era goala. Doar angajatii teatrului se mai asezau curiosi. Putini oameni se mai ascundeau uneori pe sus, dar dupa cateva minute ieseau la tigara si ramaneau uitati pe holurile teatrului, pierduti in discutii si pahare pline.

Pauza de masa a fost un adevarat circ. La propriu. Oameni care insistau la chelneri sa le lase tavile si la ospataro-barmani cu insistente ca s-a dat pauza, chiar daca ei aveau instructiuni concrete sa nu dea drumul la servire. Covorul era plin pe alocuri cu mancare cazuta din farfurii, pentru ca oamenii au vrut sa se asigure ca duminica nu vor mai manca, fiind inca satui de sambata de la bal.

Am baut un pahar de vin si am privit tot evenimentul, ma simteam de parca-l aud pe Alecsandri povesind despre Chirita lui, pentru ca doar ea putea sa se incadreze in acest eveniment. Am asteptat sa vad pe cineva cu pene-n cap, sau macar pe primarita din Chinteni cu sarmalutele si cocutele ei faimoase. Am asteptat sa vad ceva care sa-mi incante privirea si sa nu ma simt ca la un eveniment plin de kitch-uri si cioace. Rochia mea a fost simpla, dar privindu-ma in oglinda mi-am dat seama ca prefer un negru simplu decat sa arat de parca tocmai am venit de la statuia lui Baba Novac unde am fost la o poveste cu fetili.

Aerele de alfa-male ale domnisorilor de la paza si de la bar, plus prietenii lor intrati pe protocol , au fost un motiv frumos de a ridica din sprancene si a ma amuza. Sunt sigura ca pentru ei era o mandrie sa ajunga de pe terasa de la dizăl la teatru. Of domnilor, cladirea asta de teatrul asta nu mai este de foarte mult un semn al culturii, ajungand in fiecare an la balul Operei un semn al cioacelor si kitch-urilor. Un simbol al prostului gust si falsurilor.

Cred totusi ca un astfel de eveniment are potential, dar nu stiu cati oameni, bani si ce abordare ar trebui sa fie pentru ca acest eveniment sa iasa din gura presei care in fiecare an isi pune o lada cu rosii la pastrare. Dupa ce mancam bine si bem bine, dupa ce ne clatim ochii cu decoltee si funduri generoase puse in rochite/fuste urate, ne amintim multi dintre noi ca pe legitimatie scrie acreditare, iar cand ajungem acasa fiecare arunca cu ce poate. cine n-are cu ce – tace – sau copiaza de la altii.

Experimentul meu sociologic a fost bifat. Din pacate, n-am rezistat pana la 3 S E. Am plecat cand Marcel Pavel behaia canta vesnicul lui hit frumoasa mea… in noaptea asta. Sala deja se golise generos de mult, iar eu simteam ca oricat de mult alcool as mai avea in pahar, prefer sa ma duc acasa si sa dorm. Parca si-o manea parea sa-mi scalde urechile mai placut. Am adormit sperand sa nu visez vreodata aceasta seara si in acelasi timp poate ramanand trista ca inca n-am vazut un concert 3 S E, iar curiozitatea daca s-au dantuit cum faceau in tinerete pe Amintirile ramane vie.

N-am vazut nicio poza cu 3 S E, chiar nimeni din presa asta n-a mai ramas sa-i pozeze?

poze de la eveniment, pe facebook , facute de Nicu Cherciu. Eu nu am descarcat inca pozele facute de mine, dar am sa le atasez si alea

Te iubesc, ca pe ziua de luni

M-am trezit cu gandul ca azi e luni. Am adormit de fapt cu el, cu vreo 4 ore inainte sa ajung la munca. Nu e atat de greu sa adormi, sau sa te trezesti dupa putine ore. Provocarea apare doar in momentul in care realizezi cat de mult trebuie sa te concentrezi pentru a ramane util societatii.

Realizez ca este doar inceputul saptamanii, dar cand imi dau seama cat de repede trece timpul si cate imi propun sa fac, ma gandesc serios sa-mi iau un sac de dormit si sa ma mut la munca, imi fac un fort sub birou si zac acolo cumintica sa ma relaxez.

Miercuri e zi de film, te-am exclus din 2 motive: am luat ultimele 3 bilete si in plus ora era indeajuns de ciudata incat sa te tragi pe fese si de aceasta data.

Putem planui o aliniere de planete pe weekend, cam aia este ziua cand am sa am timp sa lesin, undeva, cumva, nu stiu cum, dar o sa reusesc intr-un fel sau altul. Pana atunci, nu pot sa nu-ti spun in continuare cat te iubesc, nu pot sa nu-ti amintesc si eu ca e luni si ca distractia abia acum incepe sa se recontureze.

Am venit cu chef la munca, dar nu cu chef sa fac tot ce-i de facut. O scoatem la capat si saptamana asta.

P.s. Vezi ca pe weekend e chestia aia cu martisorul. Evita fetele la maxim sau te vei falimenta!

P.s. 2. Oare cat de greu e sa omori un cactus?

P.s. 3. Cate ore de somn trebuie sa fie ca sa nu iti mai fie somn?