Cautarea continua

Probabil, cel mai sigur, am ajuns să trăiesc visul adolescenței mele. Când eram adolescent, în vacanța de vară, observam pustietatea orașului. Mă gândeam întotdeauna că arată ca un oraș mic de la țară, cu magazine și localuri închise. Marea de oameni mișuna doar dimineața foarte devreme sau seara când ieșeau de la servici. Parcul era el aglomerat în weekend, dar majoritatea – cei care păreau mai mulți – erau pe la pădure.

Credeam întotdeauna că locurile din centru se închid pentru că toată lumea este la bazin. Peste ani urma să aflu că de fapt, în adolescența mea, nu eram așa de mulți oameni acum.

Orașul a devenit mare și s-a extins așa cum probabil nu mi-am imaginat vreodată că ar putea să se extindă. Aglomerația care a venit la pachet cu creșterea și viața orașului este în continuare un lucru care ne șochează pe toți.

Avansând în vârstă, discuțiile din grupul de fete s-au schimbat. Dacă acum 15 ani povesteam pe ce bancă să ne punem în parc sau la ce bazin să mergem, acum discutăm de zone, prețuri și mobilă. Vârsta la care îți dorești o casă doar a ta ne dă târcoale la toate, iar într-un oraș atât de aglomerat, speranțele persistă cu frică, iar prețurile rezistă.

Viața are un fel ciudat de a arăta prioritățile, dar este cumva amuzant când ne strângem uneori la vin și ne uităm să vedem apartamente de cumpărat. Discuții despre cum am amenaja anumite apartamente sau hlizeli la anumite prețuri imense ale acestora. Vise despre ce și cum am face și planuri frumoase puse la punct să ajungem unde vrem cât de curând.

Este un exercițiu cel puțin superb atât de imaginație cât și de punere în practică a ceea ce îți dorești, să te uiți peste tot online, la toată cererea și oferta, să analizezi și să te gândești că în sfârșit esti om mare , curând te vei muta la casa ta și de acolo, totul se va schimba – într-o formă sau alta, dar măcar, se schimbă la casuța ta.

Masinuca din dotare

Cumva, prin nu stiu ce mirare, am ajuns sa devin aproape dependenta de o masina. Sa o am la botul calului ca sa ma pot plimba din stanga-dreapta in momentele in care prefer sa dorm decat sa ma plimb aiurea prin oras. E adevarat acesta este un moft de-al meu care s-a nascut destul de recent, dar asta nu inseamna absolut nimic, dat fiind faptul ca marea majoritate a oamenilor stiu ca eu sunt o printesa careia ii place sa se alinte foarte mult.

M-am alintat, mai mult de atat – mi-am gasit prieteni la fel de alintati ca mine. Taximetristi si uber-isti care ne citesc pe chip ca vrem sa ajungem dintr-un colt in altul al orasului, daca se poate sa mergem atat de repede incat sa dam timpul inapoi. Asta este, noi oamenii extra comozi care incepem sa ne plangem in cativa ani de sedentaritate, probeleme de oase si conditie fizica direct proportionala cu piftia lui bunica din prima zi a anului.

Peste toate astea, ma trezesc zilele trecute, organizand o mega plimbare prin capitala in cateva luni. O plimbare d-aia foarte complicata la care, din tzshpe motive de plimbare prea mult si putine posibilitati, ne hotaram sa combinam sa vina un sofer cu noi. Ei bine, soferul a venit, doar ca masina lui are o mica problema in acest moment. Mai precis: nu porneste. Iote dom’le nu vrea, in plus n-are toate stampilele alea smechere pe ea sa poata sa paraseasca orasul, asadar iote ca suntem iar in impasul secolului.

Cum sunt o domnita relativ descurcareata l-am luat pe goagle in primire, am mai luat inca niste recomandari de prieteni, intreband in sanga si dreapta oameni. Recomandari de soferi, oferte si de ce nu inchirieri de masini in Bucuresti. Ofertele pentru un oras atat de mare cum este capitala noastra curg pe banda rulanta, habar nu aveam ca ai atatea posibilitati, dar eu cu scepticsmul meu ne-am invatat deja si stiu prea bine ca cel putin o parte din ele nu sunt lucruri foarte serioase, ramai astfel si cu banii luati si fara cele 4 roti si-o cutie manuala/automata de care depinzi – clar!

Nu este neaparat usor sa gasesti o firma serioasa pentru inchirieri masini Otopeni, dar nu este nici foarte greu. Adevarul este ca totul depinde de cat de urgent ai nevoie si cati bani esti dispus sa dai si pentru ce servicii. Nu stiu daca stie cineva, dar eu sunt foarte fixista si imi place sa am totul perfet, planificat, la milisecunda de ceea ce urmeaza sa fac.

Imi place sa nu merg pe lucruri complicate, iar daca pot sa nu imi complic viata deloc atunci cand vine vorba de inchirieri auto otopeni exact asta am sa si fac. Doar pentru ca imi place sa ma duc la sigur si sa fac totul cat mai simplu si mai clar, in special pentru linistea mea sufleteasca.

Asadar, ne vedem la Bucuresti curand 😀

Te iubesc, ca pe ziua de luni

Ascult picurii de ploaie. I-am ascultat toată noaptea. Acum îi privesc pe pervaz în timp ce aștept cafeaua. Nu o aduce nimeni la geam, dar în unele dimineți, pare o infinitate de timp până când filtrul se hotărăște să scoată toată cafeaua. Să mă prețuiască dându-mi această licoare a dimineților răcoroase.

Fulare colorate, mănuși colorate, zâmbete.

Mi-ar trebui o pereche de bocanci cu flori, ca să zâmbesc larg când mă încalț.

O să alunec pe frunze, dar mi-ar plăcea să nu mai plouă ca să mă duc cu trotineta prin oraș.

Sper ca autobusul să nu fie foarte plin, mai sper, ca toate zilele să fie la fel de zâmbitoare.

Tu ce mai faci? Mă lovește un dor nebun de tine și privesc zilele de luni fără tine. Sunt pustii. Îmi lipsești, dar mă bucur de timpul pe care-l am – eu cu mine. Aerul rece de afară îmi dă mirosul toamnei care mă umple de energie. Parcă uit de orele puține dormite și promisiunea că am să dorm devreme. Încă o cafea și am să dorm târziu.

Multă cafeină, dulciuri și zâmbetele vin fugind.

Te iubesc, zi de luni. Aduci începuturi frumoase. Prin iubirea noastră construiești multe lucruri pozitive în mine. Te iubesc, zi de luni, să nu uiti asta!

Te iubesc, ca pe ziua de luni

Lângă tine, îmi amintesc cât de mult îmi plac diminețile. E ciudat cumva, nu îmi place să mă trezesc atât de devreme, dar, privind răsăritul lângă cafea, mă umple de energie. Mă umple foarte mult. Este cred că singurul lucru care nu-mi place la vară, că atunci când îmi beau eu cafeaua, soarele este deja sus. Ratez începutul unei zile, ne începem – eu și soarele – zilele diferit. Dar mă bucur de soare în fiecare moment vara. La fel cum mă bucur de tine, în fiecare moment.

Mă liniștește prezența ta, chiar dacă, astăzi în mod special, mă simt ca o asistentă. Mă doare neputința mea de a nu avea apă vie și a lua durerea ta. A vindeca rănile care sunt vizibile, pentru că cele pe care nu le văd nu le poți decât tu vindeca, pentru că tu le simți cel mai bine.

Te privesc și cafeaua mea, are aroma zâmbetului tău. Cât ador zilele de luni, mai ales cele în care, mă trezesc lângă tine, sau adorm lângă tine. Cumva, zilele mele de luni se reduc la tine în ultima vreme. Asta mă umple de o energie imensă. Îmi dă aripi și simt că pot să zbor. E posibil ca aripile acelea să fie de fapt trezirea cafelei la realitate, dar asta nu mă oprește să zâmbesc tâmp și să mă bucur. Să mă bucur de luni, de tine, de cafea, de zâmbete și sărutări pe fugă.

Zâmbește. Luni e aici. Luni te iubește, începuturile sunt frumoase, chiar și la 6 dimineața.

Te iubesc, ca pe ziua de luni

Nu mă hotărăsc dacă iubesc octombrie la fel de mult ca septembrie. Toamna își intră tot mai mult în drepturi, iar asta mă face să zâmbesc tot mai mult în fiecare moment. Mă uit în jurul meu și îmi dau seama că toamna se numără visele. Oamenii din jurul meu ajung tot mai aproape de locul în care s-au visat, mergând pe o tonă de decizii făcute într-o toamnă târzie cu frunze colorate.

Nu înțeleg de ce lumea nu iubește toamna. Sau zilele de luni.

Culorile și ploile reci ar trebui să ne inspire, să profitîm de lucrurile frumoase pe care le aduce. Așa este și ziua de luni. Mi-ar plăcea să nu ne mai canalizăm energia în lucruri negative din jurul nostru, să ne bucurăm de toate frumusețile pe care viața ni le oferă.

Este luni, zâmbește la cer, zâmbește la tine. Bea cafeaua și gândește-te ce mult îți iubești viața. Dacă nu o iubești, gândește-te că ar trebui să faci o schimbare. Poate acum e momentul să o faci.